Haralambie

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
LinkFA-star.png Această pagină este considerată a fi una de calitate de către utilizatorii acestui proiect, adică unul dintre cele mai bune articole ale proiectului. Dacă aveți ceva de obiectat inițiați o discuție.


Sfântul sfințit mucenic Haralambie
Icoana Sfântului mucenic Haralambie
Date personale
Naștere secolul II
Mutare la Domnul (†) 202
Localizare Magnezia, Asia Mică (Imperiul Roman)
Naționalitate
Date cult
Tip mucenic, ierarh
Data canonizării
Prăznuire la data de 10 februarie
Recunoaștere pan-ortodoxă
Biserici patronate


Sfântul sfințit mucenic Haralambie (grec. Haralambos) a fost episcop în Cetatea Magneziei din Asia Mică (în Turcia de astăzi), răspândind cu succes creștinismul în acele ținuturi și călăuzindu-i pe oameni pe calea mântuirii. Pe vremea împăratului Septimiu Sever (193-211), când a fost declanșată o nouă perioadă de prigonire a creștinilor, a fost arestat din ordinul proconsulului Lucian al Magneziei; mărturisindu-și în continuare credința în Hristos și refuzând închinarea la idoli, Haralambie a fost martirizat împreună cu mucenicii Porfirie și Vaptos și alte trei mucenițe, în anul 202. Prăznuirea sa în Biserica Ortodoxă se face la 10 februarie.

Cuprins

Martiriul

Haralambie este sfântul care a trăit până la cea mai înaintată vârstă: avea 113 ani atunci când a fost torturat și martirizat.

Lucian, numit de către împăratul Septimiu Sever ca proconsul (guvernator) al cetății Magnezia din Asia Mică și al teritoriului aferent, era foarte supărat de faptul că Haralambie, preot și apoi episcop în Magnezia, reușise să convertească foarte mulți păgâni și să facă din comunitatea creștină de acolo un exemplu și pentru alții. În plus, Lucian știa prea bine că, dacă voia să se mențină în grațiile împăratului, trebuia să se remarce și prin prigonirea creștinilor. El a ordonat arestarea episcopului Haralambie și i-a poruncit acestuia să se închine idolilor păgâni (statuile zeilor așezate în temple). La refuzul categoric al lui Haralambie, Lucian a dat ordin ca acesta să fie torturat până când își va renega credința și se va se închina zeilor păgâni. Torționarii săi au folosit un instrument cu care i-au jupuit pielea de pe tot corpul, supunându-l la chinuri inimaginabile. I-au rupt carnea cu cârlige de fier și l-au jupuit de piele, timp în care sfântul le mulțumea călăilor săi, spunând: „Vă mulțumesc, fraților, că mi-ați reînnoit sufletul care dorește să se unească cu veșnicia!”. Văzând că sfântul rabdă durerile fără să scoată vreun cuvânt rău, doi soldați care îl păzeau, Porfirie și Vaptos au mărturisit credința lor în Hristos, dar au fost omorâți pe loc, prin tăierea capului cu sabia. La fel, alte trei femei care au văzut puterea sfântului de a îndura chinurile, L-au lăudat pe Hristos și au fost și ele imediat martirizate. Proconsulul Lucian, cuprins de mânie, a apucat el însuși instrumentele de tortură, începând să-l rănească pe sfântul martir, când deodată mâinile i-au căzut ca secerate de sabie, rămânându-i atârnate de corpul sfântului. Atunci, l-a scuipat în față pe sfânt, dar gura i s-a strâmbat și i s-a întors la ceafă. Lucian, disperat, l-a implorat pe sfânt să-l salveze cu rugăciunile sale și să se milostivească de el. Sfântul martir, în bunătatea lui, s-a rugat pentru Lucian, care s-a vindecat pe loc. La vederea acestor minuni, mulți dintre cei prezenți au trecut la creștinism, printre care și Lucian, care a căzut la picioarele sfântului episcop și l-a rugat să-l boteze. De asemenea, proconsulul Lucian a oprit persecutarea creștinilor din provincia pe care o guverna, intenționând să-i raporteze împăratului toate cele întâmplate. Între timp, Haralambie a făcut multe alte minuni, ca vindecarea unor bolnavi, redarea vederii unui orb, și chiar și învierea unor morți. Locuitorii întregii regiuni din jurul Magneziei au început să creadă în Iisus Hristos.

Împăratul Septimiu Sever, care se afla atunci la Antiohia (în vestul Asiei Mici), când a auzit toate acestea, a fost cuprins de mânie și a trimis o trupă de trei sute de soldați pentru a-l aresta pe Haralambie și a-l aduce în fața lui. Soldații nu s-au mulțumit doar cu arestarea sfântului ci l-au supus și la chinuri, legându-i barba în jurul gâtului și trăgându-l de ea pe drum.

Odată ajuns în Antiohia, Sfântul mucenic a fost supus la alte chinuri: soldații împăratului i-au înfipt un piron de fier în trup, i-au ars fața și i-au jupuit pielea de pe trup; însă Sfântul Haralambie s-a vindecat în chip miraculos, prin darul lui Dumnezeu. Împăratul, uimit, a vrut atunci să-l pună la încercare pe Haralambie: a fost adus o persoană care era chinuită de un duh rău timp de 35 de ani, pentru a vedea dacă Haralambie ar putea alunga acest demon. Sfântul, cu harul lui Dumnezeu, a făcut și această minune. Împăratul a exclamat: „Adevărat, mare este Dumnezeul creștinilor!”. Apoi împăratul a adus în fața lui corpul unui tânăr băiat care murise cu trei zile în urmă, iar acest tânăr a înviat după rugăciunea făcută de Haralambie.

Văzând toate acestea, mulți oameni au început să creadă în Hristos Mântuitorul. Chiar și fiica împăratului, Galinia, a trecut la creștinism, zdrobind cu mâinile ei idolii dintr-un templu păgân. Prefectul Crispus l-a îndemnat pe împărat să-l ucidă cât mai grabnic pe Haralambie, pentru a stăvili astfel răspândirea creștinismului în provincia Antiohia. La noul refuz al Sfântului mucenic de a se închina zeilor păgâni, împăratul a dat ordin să i se zdrobească gura cu pietre și să i se ardă barba, dar sfântul a întors flăcările asupra chinuitorilor săi. Plin de răutate drăcească, împăratul Septimiu Sever, Sever împreună prefectul Crispus au hulit numele lui Dumnezeu, îndrăznind să-L provoace pe Dumnezeu și să-L cheme să vină pe pământ să-i înfrunte pe ei, „cei mai puternici din lume”". Atunci Domnul a dat un cutremur înfricoșător, ridicându-i pe cei doi păgâni în aer și nu i-a lăsat pe pământ până când Sf. Haralambie nu s-a rugat pentru ei. N-a trecut mult timp și, după ce și-a revenit din sperietură, împăratul a dat din nou ordin de torturare a sfântului.

În cele din urmă, la insistențele prefectului Crispus, împăratul a pronunțat sentința de condamnare la moarte a lui Haralambie, prin tăierea capului cu sabia. În timpul rugăciunii pe care a făcut-o înainte de moarte, cerurile s-au deschis și sfântul a văzut pe Mântuitorul și pe îngerii săi. Sfântul martir i-a cerut lui Dumnezeu să aibă grijă de locul unde vor rămâne moaștele sale, ca acel loc să nu sufere niciodată de foame sau boli, să aibă prosperitate, pace, abundență de fructe, roade și vin, iar sufletele oamenilor din acel loc să fie mântuite. Domnul i-a promis că o să-i îndeplinească dorințele și S-a ridicat la cer împreună cu sufletul martirului Haralambie. Din mila Domnului, sfântul a murit înainte de a fi executat. Fiica împăratului, Galinia, care trecuse la creștinism, a îngropat trupul martirului cu multă onoare.

Moaștele

Moaștele Sfântului Haralambie (mai precis, un fragment mare din craniul său) se aflau în altarul bisericii Sf. Gheorghe din Iraklitsa Veche (în Grecia). În anul 1922, au fost mutate la biserica din Iraklitsa Nouă[1]. Un alt fragment (chiar mai mare) al craniului Sfântului Haralambie este păstrat în Mănăstirea Sfântul Ştefan de la Meteora. Este demn de remarcat faptul că racla în care se află moaștele datează din secolul XVII.

În biserica Mănăstirii Miclăușeni, din Iași, se afla moaștele a treizeci de sfinți, printre care și ale Sfântului Haralambie. Părticele din moaștele sale se mai află și la Mănăstirea Rașca, la Catedrala episcopală din Galați, precum și la bisericile bucureștene Stavropoleos, „Sfântul Dumitru” (Poșta), „Sfinții Arhangheli” (Oțetari) și „Sfântul Stelian”.

Sfântul sfințit mucenic Haralambie este cunoscut ca fiind apărător împotriva ciumei și a foametei. Confirmarea o găsim și în Acatistul închinat lui: „Bucura-te, izbăvitorule de ciumă și de foamete!“. Istoria consemnează că oamenii au cerut ajutorul său în diferite situații grele, cum au fost „ciuma lui Caragea Vodă“ din 1813, dar și foametea din vremea lui Alexandru Constantin Moruzi, din 1795.

Imnografie

Tropar, glasul al 4-lea:

Arătatu-te-ai, fericite Haralambie,
ca un stâlp nemișcat Bisericii lui Hristos
și sfeșnic lumii pururea luminos.
Strălucit-ai în lume prin mucenicie, înțelepte
și ai ridicat întunecarea idolilor.
Drept aceea roagă-te lui Hristos cu îndrăzneală, ca să ne mântuim noi.

Condac, glasul al 4-lea:

Ca o comoară de mult preț Biserica a câștigat capul tău,
Sfințite Mucenice, pătimitorule și purtătorule de biruință, Haralambie.
Drept aceea se și bucură, mărind pe Ziditorul.

Condac, glasul al 4-lea:
Podobie: "Arătatu-Te-ai astăzi..."

Făcutu-te-ai preoților strălucit purtător de lumină și părinților laudă și cinste înveselitoare, sfinte sfințite mucenice Haralambie. Că tu păzești de vătămare pe robii tăi.

Icos

Pe întrarmatul cel tare, pe ostașul lui Hristos și marele între mucenici, pe Haralambie cel mărit, adunându-ne, să-l lăudăm. Că pentru Hristos și pentru adevăr s-a luptat în chip strălucit și a propovăduit lămurit credința ortodoxă; înșelăciunea idolilor a surpat, pe împăratul cel nelegiuit l-a înfruntat și capul i s-a tăiat, bucurându-se și veselindu-se. Drept aceea cunună a luat din dreapta Celui preaînalt și a ajuns cetățean împreună cu îngerii. Pentru aceasta adunarea ortodocșilor sărutând preacinstitul lui cap și încununându-l cu laude și izbăvindu-se de multe necazuri și boli, se bucură, preaslăvind pe Ziditorul.

Iconografie

Dionisie din Furna arată că Sfințitul mucenic Haralambie, episcop al Magneziei, cel care prin sabie s-a săvârșit, se zugrăvește sub chipul unui bătrân cu barba albă (lungă și ascuțită, despicată în două).[2]

În hagiografia și iconografia ortodoxă greacă, Sfântul Haralambie este reprezentat ca preot, pe când sursele rusești îl prezintă sub chip de ierarh (episcop).

Note

  1. Cranium de Haralambos St
  2. Dionisie din Furna - Erminia picturii bizantine, editura Sophia, București, 2000, p. 153 și p. 197. ISBN 973-99692-0-8

Surse

Legături externe

Unelte personale
Spații de nume
Variante
Acțiuni
Navigare
Donate

Please consider supporting OrthodoxWiki. FAQs

Trusa de unelte
În alte limbi