Soborul Maicii Domnului
Soborul Maicii Domnului sau Soborul / Adunarea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu (gr. Synaxis tis hyperaghias Theotokou; sl. Sobor Presviatîi Bogorodiţîi), adică adunarea (de slujbă) a credincioşilor în cinstea Preasfintei Fecioare, este una din cele mai vechi sărbători în cinstea Maicii Domnului, care are loc a doua zi de Crăciun, 26 decembrie, potrivit regulii după care a doua zi după marile praznice se face pomenirea acelor persoane sfinte care au fost organe ale evenimentului sărbătorit ori au luat parte la el.
Este o sărbătoare pe care o aflăm şi în ritul sirienilor monofiziţi (iacobiţi), ceea ce înseamnă că ea datează cel puţin din secolul al V-lea (epoca despărţirii acestora de ortodocşi), originea ei fiind pusă de unii liturgişti în legătură cu Sinodul III Ecumenic din Efes (431) şi fiind privită ca un pandantiv al sărbătorii similare (soborului) a Sfântului Ioan Botezătorul, de la 7 ianuarie. În secolul al VII-lea se face aluzie la ea în Canonul 79 al Sinodului trulan, care condamnă obiceiul unora de a cinsti în această zi lăuzia Maicii Domnului, prin împărţirea de semidale (nişte pâinişoare făcute din făină făină de grâu).
Fiind legată de praznicul Naşterii Domnului, ea este o sărbătoare cu ţinere (cu serbare), ca o continuare a Crăciunului.