Mănăstire
Puteți da chiar dv. o mână de ajutor completându-l cu informațiile și referințele care lipsesc.
Mănăstirea este locul unde trăiesc împreună într-o formă de viaţă monastică mai mulţi monahi sau monahii.
"De sine" şi "de obşte"
În funcţie de tipul de viaţă monastică adoptat de călugări, o mănăstire poate fi "de sine" sau "de obşte".
Într-o mănăstire de sine, uneori numită lavră, călugării duc o viaţă monastică semi-anahoretică, adică nu slujesc cu toţii împreună toate slujbele, nu mănâncă împreună la toate mesele, ci doar în duminici şi sărbători. Uneori, dacă în lavră sunt mai mulţi părinţi duhovniceşti, mai multe grupuri se formează în jurul lor. Odată cu revigorarea monahismului ortodox în secolele IX-X, la Studion (Constantinopol), sub sfântul Teodor Studitul, şi la Muntele Athos, sub Atanasie Athonitul, această formă monastică a început a fi descurajată şi abandonată.
În mănăstirile de obşte călugări fac toate în comun (i.e. "de obşte"): slujbele de la biserică, masa, lucrul şi toate cele necesare vieţii comunităţii. De aceea, mănăstirea de obşte se mai numeşte şi chinovie, un cuvânt considerat arhaizant în limba română contemporană, dar care provine din latinescul coenobium, şi care la rândul lui este împrumutat din limba greacă: substantivul to koinobion însemnează "viaţă în comun".
Istoric
Deşi primele forme de monahism au fost eremitismul [1] şi anaroretismul [2], mai ales în deşerturile din Egipt, Siria sau Ţara Sfântă, relativ repede, deja din secolul al IV-lea, în jurul unor mari părinţi duhovniceşti se strâng mai mulţi ucenici. Chilia bătrânului – avva – este lărgită, şi ea devine o mică mănăstire, cu viaţă de obşte sau semi-anahoretică.
Astfel, Isaia Pustnicul, trăia cu 12 ucenici în jurul său, formând o mică mănăstire. La fel, sfântul Antonie cel Mare, deşi a trăit tot timpul ca anahoret, după ce s-a mutat în Muntele Pispir, cobora din când în când să-i vadă pe fraţii care trăiau în mănăstire lângă Marea Roşie.
Dezvoltarea mănăstirilor ia un mare avânt cu Pahomie cel Mare şi ucenicul său Teodor Chinoviarhul. Mănăstiri cu sute de vieţuitori se formează, viaţa lor este la fel de complexă cu cea a unui oraş sau sat creştin.
Articole înrudite
Surse
- de făcut
Legături externe
- de făcut
Note
- ↑ "Eremit" vine de la grecescul erimos: 1. desert [vorbind de un loc, n.n.]; 2. solitar [vorbind de o persoană, n.n.] (Cf. A. Bailly, Dictionnaire grec-français, Hachette, Paris, 1950).
- ↑ Numirea de "călugăr" vine din greceste: kalo-geron, "bătrân frumos". Pentru părintii pustiei cea mai corectă numire e cea de eremit (vezi supra). Alte numiri: anahoret (anahorisis fiind "1. actiunea de a se retrage, retragere; 2. loc de retragere, refugiu" - Bailly, op.cit.) sau monah (monahos însemnând "1. singur, unic, simplu; 2. care vietuieste singur, solitar" - Bailly, op.cit.).
