Agheasmă mare
Agheasma mare se săvârșește la Bobotează, în amintirea botezării Domnului de către Ioan în Iordan. Ea se săvârșește atât în ajunul Bobotezei, când se sfințește apa cu care preoții botează apoi casele, cât și în însăși ziua Bobotezei, când se sfințește agheasma pe care credincioșii o iau pe la casele lor, pentru tot anul.
Se spune Agheasma mare, pentru că apa de la Bobotează are o putere deosebită, fiind sfințită printr-o dublă epicleză, iar sfințirea are loc în însăși ziua în care Domnul nostru Iisus Hristos a sfințit apele, prin botezul Său în apa Iordanului. De aceea, și slujba Agheasmei mari este mai dezvoltată și mai solemnă ca la Agheasma mică, iar cântările și rugăciunile din cursul ei pomenesc și proslăvesc îndeosebi Botezul Domnului în apele Iordanului.
În ziua ajunului Bobotezei, sfințirea apei se face de obicei chiar în biserică (în pronaos), dimineața, după Utrenie, cu mai puțină solemnitate, fiindcă, după unii, ea amintește atunci de botezul cu care boteza Sfântul Ioan Botezătorul în pustiul Iordanului; în ziua Bobotezei, ea se face după Liturghie, în biserică sau în fața bisericii, și amintește de însuși botezul Mântuitorului în apele Iordanului; de aceea se face de obicei în chip mai solemn, prin ieșirea afară din biserică.
În cadrul acestei slujbe speciale de sfințire a apei se citesc trei paremii, toate din prorocia lui Isaia (cap. XXV, 1-10; LV, 1-13 și XII, 3-6), după care urmează Apostolul (din I Cor. X, 1-4) și Evanghelia (de la Mc. I, 9-12), în care se istorisește pe scurt evenimentul botezului Domnului. După ectenia mare începe o mare și frumoasă rugăciune de sfințire a apei, adresată Sfintei Treimi: („Treime mai presus de fire...”) și compusă de Sfântul Sofronie al Ierusalimului. Cuvintele: „Mare ești, Doamne, și minunate sunt lucrurile Tale...” le rostește preotul de trei ori la rând, cu glas mai puternic ca de obicei.
La finalul slujbei preotul slujitor afundă de trei ori crucea și busuiocul în apă cântând troparul Praznicului. „În Iordan botezându-te Tu Doamne...”
Efectele Agheasmei mari asupra credincioșilor care sunt de față sau care se vor stropi și vor gusta din ea le arată însăși rânduiala slujbei, îndeosebi textul ecteniei și al rugăciunii de sfințire (după epicleza), unde preotul se roagă: „Și-i dă ei harul izbăvirii și binecuvântarea Iordanului. Fă-o pe dânsa izvor de nestricăciune, dar de sfințenie, dezlegare de păcate, vindecare de boli, diavolilor pieire, îndepărtare a puterilor celor potrivnice, plină de putere îngerească. Că toți cei ce se vor stropi și vor gusta dintr-însa să o aibă spre curățirea sufletelor și a trupurilor, spre vindecarea patimilor, spre sfințirea caselor și spre tot folosul de trebuință...”.
De aceea, Agheasma mare se păstrează nestricată vreme îndelungată, rămânând tot așa de proaspătă, de curată și de bună la gust, ca și atunci când a fost scoasă din izvor, fapt pe care îl remarcă, din vechime, Sfinții Părinți și scriitorii bisericești.
În casele credincioșilor, agheasma se păstrează la loc de cinste, în vase (sticle) curate, în care se pune de obicei un fir de busuioc. Credincioșii gustă dintr-însa pe nemâncate, în zile de post și ajunare sau la sărbători mari după biserică. Se obișnuiește (mai ales în Moldova) să se guste dintr-însa timp de opt zile în șir, mai ales de la ajunul Bobotezei până la odovania praznicului, adică până la 13 ianuarie inclusiv.