Agaton de la Schetia
Cuviosul Agaton (gr. Ἀγάθων / Agathôn, „bun, bine”) sau, învechit, Agafton a fost unul din Părinții pustiei care a trăit în secolul al V-lea la centrul monastic Schetia din Egipt. Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la 8 ianuarie.
Viața
Avva Agaton este cunoscut din Patericul egiptean, colecția alfabetică, unde are 30 de apoftegme. A făcut parte din generația de continuatori de după devastarea Schetiei de către mazakini în 407-408. A trăit în Schetia în același timp cu avva Pimen cel Mare și avva Lot. Deși era ceva mai tânăr decât avva Pimen, îl vedem că s-a bucurat devreme de un bun renume, care i-a adus numirea de „avva” și numeroși ucenici, între care Alexandru și Zoil, care mai apoi au trăit cu avva Arsenie cel Mare.
În tinerețe în vedem primind sfat de la avva Alonie, un bătrân din generația de aur de dinainte de 407 (de la care a rămas o zicere celebră pentru sensul vieții monastice: „De nu va zice omul întru inima sa că eu singur și Dumnezeu suntem în lume, nu va avea odihnă.” - Alonie 1).
- Întrebat-a odată avva Agaton pe avva Alonie, zicând: “Cum voi putea tine limba mea să nu grăiască minciuni?” Și i-a răspuns lui avva Alonie: “De nu vei minți, multe păcate ai să faci”. Iar el a zis: “Cum vine aceasta?” Și i-a răspuns bătrânul: “Iată doi oameni au făcut înaintea ta ucidere și unul a fugit în chilia ta. Și iată dregătorul îl caută pe el și te întreabă zicând: « Înaintea ta s-a făcut uciderea? ». De nu vei minți, dai pe om la moarte. Mai bine lăsă-l pe el înaintea lui Dumnezeu fără legături, căci El știe toate". (Alonie, 4)
Încă din tinerețe este numit avva chiar de un mare părinte mai în vârstă ca avva Pimen:
- Spunea avva Iosif, că șezând cu avva Pimen, a numit avvă pe Agaton. Și i-am zis lui: tânăr este, pentru ce îl numești pe el avvă? Și mi-a zis avva Pimen: gura lui l-a făcut pe el să se numească avvă. (Pimen, 61)
Îl vedem având nume bun în generația lui și într-o apoftegmă atribuită lui avva Ilie din Egipt:
- Ziceau bătrânii către avva Ilie din Egipt, pentru avva Agaton, că bun avva este. Și a zis lor bătrânul: după neamul și rândul de oameni în care trăiește, este bun! Și i-au zis lui: dar după cei vechi, cum? Și răspunzând bătrânul, le-a zis lor: am zis vouă, că după neamul și rândul de oameni în care trăiește, este bun; iar după cei vechi, am văzut un om în Schetia, care putea să facă să stea soarele pe cer, precum a făcut și Iosua al lui Navi. Și acestea auzind ei, s-au spăimântat și au proslăvit pe Dumnezeu. (Ilie, 2)
Avva Agaton practica o mare atenție a conștiinței față de aproapele, ceea ce i-a adus un mare discernământ. Apoftegma 29, care-i rezumă felul vieții și fel cum a murit este citată de două de cuviosul Dorotei din Gaza.
Apoftegme
Patericul egiptean - Pentru avva Agaton
1. Zis-a avva Petru, acela al lui avva Lot, că era odată la chilia lui avva Agaton și a venit către acesta un frate, zicând: “Voiesc să locuiesc cu frații; deci spune-mi, cum voi locui cu ei?” Zis-a lui bătrânul: “În ziua dintâi, când intri la dânșii, așa să păzești străinătatea ta în toate zilele vieții tale, ca să nu ai îndrăzneală cu dânșii”. Zis-a avva Macarie lui: “Și ce face îndrăzneala?” Zis-a lui bătrânul: “Asemenea este îndrăzneala cu arșița cea mare, care când se face, toți fug de la fața ei, rodul pomilor îl strică”. Zis-a avva Macarie lui: “Așa de cumplită este îndrăzneala?” Și a zis avva Agaton: “Nu este altă patimă mai cumplită decât îndrăzneala; căci ea este maică și născătoare a tuturor patimilor. Și lucrătorul trebuie să se păzească de îndrăzneală, măcar singur de va fi în chilie. Căci știu eu că un frate locuind multă vreme în chilie și având un pătișor, a zis că s-a mutat din chilie, necunoscând pătișorul acesta. Unul ca acesta este lucrător și luptător”.
2. Zis-a avva Agaton: “Călugărul trebuie să nu lase conștiința să-l învinuiască în nici un lucru”.
3. Zis-a iarăși: “Fără de păzirea dumnezeieștilor porunci, nu sporește omul în nici o faptă bună”.
4. Zis-a iarăși: “Niciodată nu m-am culcat să dorm având (ceva) asupra cuiva, nici am lăsat pe cineva să se culce, să doarmă având (ceva) asupra mea (Matei V, 23 și Marcu XI, 25). Aceasta, pe cât am putut”.
5. Se spunea pentru avva Agaton, că s-au dus oarecari la dânsul, auzind că are mare dreaptă socotință. Și vrând să-l cerce de a să mânie, i-au zis lui: “Tu ești Agaton? Am auzit pentru tine că ești curvar și mândru”. Iar el a zis: “Ei bine, așa este”. Și i-au zis lui: “Tu ești Agaton bârfitorul și clevetitorul?” Iar el a zis: “Eu sunt”. Au zis iarăși: “Tu ești Agaton ereticul?” Iar el a răspuns: “Nu sunt eretic”. Și l-au rugat pe el, zicând: “Spune-ne nouă, pentru ce atâtea câte ți-am zis ție le-ai primit, iar cuvântul acesta nu l-ai suferit?” Zis-a lor: “Cele dintâi asupra mea le scriu, căci este spre folosul sufletului meu. Iar cuvântul acesta eretic este despărțire de Dumnezeu și nu voiesc să mă despart de Dumnezeu”. Iar aceia auzind, s-au minunat de dreapta lui socoteala și s-au dus zidiți, adică folosiți.
6. Povestesc unii pentru avva Agaton, că a făcut vreme multă zidind o chilie împreună cu ucenicii lui și după ce au sfârșit ei chilia, au venit apoi să șadă în ea. Și a văzut bătrânul în săptămâna dintâi lucrul ce nu-i folosea și a zis ucenicilor săi: “Sculați-vă, să mergem de aici”. Iar ei s-au tulburat, zicând: “Dacă avea socoteală de a ne muta, pentru ce am făcut atâta osteneală zidind chilia? Și smintindu-se oamenii asupra noastră, iarăși or să zică: « Iată, iarăși s-au mutat nestatornicii! »”. Și văzându-i pe ei împuținați cu sufletul, le-a zis lor: “Deși se vor sminti vreunii, însă iarăși se vor zidi alții, zicând: « Fericiți sunt unii ca aceștia, că pentru Dumnezeu s-au mutat și toate le-au defăimat ». Însă cel ce voiește să vină, să vină, căci eu mă mut”. Și s-au aruncat ei pe sine la pământ, rugându-se până când vor fi iertați să călătorească împreună cu dânsul.
7. Se zicea, iarăși pentru dânsul, că de multe ori s-a mutat, având numai la brâu cuțitașul cu care spinteca smicelele.
8. A fost întrebat avva Agaton: “Ce este mai mare: osteneala cea trupeasca, sau păzirea celor dinlăuntru?” Iar bătrânul a zis: “Omul este asemenea unui pom; deci, osteneala cea trupeasca este frunza, iar păzirea celor dinlăuntru este roada. Și fiindcă, după ceea ce este scris: « Tot pomul care nu face roada bună, se taie și în foc se arunca » (Mt. 7, 19), arătat este că pentru roada este toată osârdia noastră, adică pentru păzirea mintii. Dar este trebuința și de acoperemântul și podoaba cea de frunze, care sunt ostenelile cele trupești”.
9. L-au întrebat pe el iarăși frații, zicând: “Care faptă bună, părinte, intre petreceri, are mai multă osteneala?” Zis-a lor: “Iertați-mă, eu socotesc că nu este altă osteneală, ca rugăciunea către Dumnezeu. Căci totdeauna când voiește omul să se roage, voiește vrăjmașul să-i taie pe el căci el știe că nu se împiedica de altceva, fără numai de rugăciunea cea către Dumnezeu. Și toată petrecerea pe care o va face omul, răbdând întru dânsa, dobândește odihna. Iar rugăciunea până la răsuflarea cea de pe urma, are trebuință de nevoință”.
10. Și era avva Agaton înțelept cu mintea și fără de preget cu trupul și se îndestula cu toate și cu lucrul mâinilor și cu hrana și cu îmbrăcămintea.
11. Acesta mergea pe drum cu ucenicii lui și unul dintr-înșii găsind un păhăruț de lemn verde pe drum, a zis bătrânului: “Părinte, poruncește să-l iau”. Iar bătrânul s-a uitat la el minunându-se și i-a zis: “Tu l-ai pus acolo?” Și a răspuns fratele: “Nu!” Și a zis bătrânul: “Cum dar vrei să iei ceea ce nu ai pus?”
12. Un frate a venit la avva Agaton, zicând: “Lasă-mă să locuiesc cu tine”. Și mergând pe drum a găsit puțin săpun și l-a adus la el. Și a zis bătrânul: “Unde ai găsit săpunul?” Zis-a fratele: “Pe drum l-am găsit, când umblam și l-am luat”. Zis-a lui bătrânul: “Dacă ai venit să locuiești cu mine, cum ai luat ceea ce n-ai pus?” Și l-a trimis să-l duca de unde l-a luat.
13. Un frate a întrebat pe bătrânul, zicând: “M-a ajuns o poruncă și unde este poruncă, este război. Deci voiesc să merg pentru porunca, dar mă tem de război”. Și a zis lui bătrânul: “De ar fi fost Agaton, făcea porunca și biruia războiul”.
14. Făcându-se odată sobor la Schetia pentru o pricina și punându-se la rânduiala, mai pe urma a venit și acest Agaton și a zis părinților: “Nu ați pus pricina la buna rânduială”. Iar ei i-au zis lui: “Dar tu cine ești de grăiești așa?” Iar el a răspuns: “Fiu al omului. Căci este scris: « De grăiți adică, dreptate după adevăr, judecați cele nedrepte, fiii oamenilor » (Ps. 57, 1)”.
15. Se spunea pentru avva Agaton, că trei ani s-a ostenit, ținând piatra în gură sa, până când s-a deprins să tacă.
16. Se spunea iarăși pentru el și pentru avva Amun, că atunci când vedea vreun vas, o data spunea prețul și ceea ce li se da, luau tăcând cu liniște. Și iarăși, când vroiau să cumpere ceva, ceea ce li se spunea, dau în tăcere și luau vasul, negrăind nimic.
17. Același avva Agaton a zis: “Niciodată n-am dat dragoste, adică milostenie; ci milostenia mea era a da și a lua, socotind că folosul fratelui meu este lucru al rodirii”.
18. Același părinte când vedea vreun lucru și voia gândul lui să-i judece, își zicea luiși: “Agatoane, să nu faci tu aceasta!” Și așa se liniștea gândul lui.
19. Acesta și-a zis că mâniosul măcar de va scula vreun mort, nu este primit la Dumnezeu.
20. Avea odată avva Agaton doi ucenici, care petreceau viață sihăstrească deosebi. Deci, într-una din zile a întrebat pe unul: “Cum petreci în chilia ta?” Iar el a zis: “Postesc până seara și mănânc doi pesmeți”. Și i-a zis lui: “Bună este rânduiala mâncării, neavând osteneală prea mare”. Zis-a și celuilalt: “Tu cum petreci?” Iar el a zis: “Două zile postesc și doi pesmeți mănânc”. Și i-a zis lui bătrânul: “Te ostenești foarte mult, suferind două războaie. Că de mănâncă cineva în fiecare zi și nu se satură, se ostenește. Dar este altul care voiește să postească câte două zile și să se sature. Iar tu îndoit postind, nu te saturi”.
21. Un frate a întrebat pe avva Agaton pentru păcatul desfrânării și i a răspuns aceluia: “Mergi, aruncă neputința ta înaintea lui Dumnezeu și vei avea odihnă”.
22. S-a bolnăvit odată avva Agaton și un oarecare din bătrâni. Și zăcând ei în chilie, citea un frate la cartea Facerii și a venit la capul unde zice Iacob: “Iosif nu este, Simeon nu este ; și pe Veniamin îl veți lua? Și îmi veți pogori bătrânețile cu mâhniciune la iad!” (Fac. 47, 36 și 37) Și răspunzând bătrânul, a zis: “Nu-ți ajung ceilalți zece, avvo Iacove?” Zis a avva Agaton: “Încetează, bătrânule! Dacă Dumnezeu este Cel ce îndreptează, cine este cel ce osândește?” (Rom. 7, 33-34).
23. Zis-a avva Agaton: “De-mi va fi cineva foarte iubit și voi cunoaște că mă duce în vreo greșeala, îl înlătur de la mine”.
24. Zis-a iarăși: “Omul trebuie să ia aminte în tot ceasul la judecata lui Dumnezeu”.
25. Oarecari frați vorbind pentru dragoste, avva Iosif a zis: “Au noi știm ce este dragostea?” Și spunea pentru avva Agaton că avea un cuțitaș și a venit la el un frate și l-a lăudat și nu l-a lăsat să iasă până ce nu a luat cuțitașul.
26. Zicea avva Agaton: “De mi-ar fi fost cu putință să găsesc un bubos să-i dau trupul meu și să iau pe al lui, bucurie as fi avut, căci aceasta este dragostea cea desăvârșită”.
27. Se spunea iarăși pentru dânsul, că venind o dată în cetate să-și vândă vasele, adică lucrul mâinilor sale, a găsi pe un om străin, lepădat pe ulița și bolnav, neavând cine să-l caute. Și a rămas bătrânul cu dânsul luând o casă cu chirie și din lucrul mâinilor sale plătea chiria, iar ce-i mai rămânea cheltuia la trebuința bolnavului. Și a petrecut patru luni, până când s-a vindecat bolnavul. Și așa bătrânul s-a dus la chilia să cu pace.
28. Spunea avva Daniel, că mai înainte de a veni avva Arsenie la părinții mei, au rămas și ei cu avva Agaton. Și iubea avva Agaton pe avva Alexandru, că era nevoitor și blând. Și s-a întâmplat ca toți ucenicii lui să-și spele hainele în râu, iar avva Alexandru spăla încet. Ceilalți frați au zis bătrânului: “Fratele Alexandru nu face nimic”. Și vrând să-i odihnească, i-a zis lui: “Frate Alexandre, spală-le bine căci sunt inuri”. Iar el dacă a auzit, s-a mâhnit. Și după aceasta l-a mângâiat pe el bătrânul, zicând: “Au doară, nu știam, că bine faci? Ci acestea ți le-am spus înaintea lor, ca să odihnesc cugetul lor cu ascultarea ta, frate”.
29. Se povestește pentru avva Agaton, că se silea să facă toate poruncile și când trecea în corabie, el întâi apuca lopata și când mergeau la dânsul frații, îndată după rugăciune, mana lui punea masa, căci era plin de dragostea lui Dumnezeu. Iar când a vrut să se săvârșească, a rămas trei zile având ochii deschiși și nemișcați. Și l-au mișcat frații zicând: “Avvo Agatoane, unde ești?” Și le-a răspuns lor: “Înaintea judecății stau”. I-au zis lui: “Și tu te temi, părinte?” Le-a zis lor: “Cu adevărat m-am silit după puterea mea, ca să păzesc poruncile lui Dumnezeu; dar om sunt și de unde știu de au plăcut lucrurile mele lui Dumnezeu!” Și i-au zis lui: “Dar nu nădăjduiești, că lucrul tău este după Dumnezeu?” Zis-a bătrânul: “Nu nădăjduiesc, de nu voi întâmpina pe Dumnezeu, căci alta este judecata lui Dumnezeu, și alta a oamenilor”. Iar când au vrut să-l mai întrebe alt cuvânt, le-a zis lor: “Faceți bine și nu mai grăiți acum cu mine, căci n-am vreme”. Și îndată s-a săvârșit cu bucurie. Că-l vedeau trăgându-se, în ce fel heretisește cineva pe prietenii și iubiții săi. Avea încă păzire mare în toate și zicea, că fără de păzire mare nu pășește omul la nici o fapta bună.
30. A intrat odată avva Agaton în cetate să-și vândă puținele vase și a găsit pe un lepros lepădat în cale. I-a zis lui leprosul: “Unde te duci?” Și i a răspuns avva Agaton: “În cetate, să vând niște vase”. Zis-a lui leprosul: “Fă milostenie, de mă ia acolo!” Și luându-l pe spatele sale, l-a dus în cetate. I-a zis lui acesta: “Unde vei vinde vasele tale, acolo să mă pui”. Și a făcut bătrânul așa. Și după ce vindea un vas, zicea bubosul: “Cu cât l-ai vândut?” Și-i răspundea: “Într-atâta”. Și-i zicea iarăși: “Cumpără-mi o plăcintă”. Și-i cumpăra. Și iar vindea alt vas. Și îi zicea leprosul iarăși: “Dar acesta cu cât?” Și-i răspunse bătrânul: “Într-atâta”. Și-i zicea: “Cumpăra-mi acest lucru”. Și-i cumpăra. Deci după ce a vândut toate vasele și vroia să se ducă, i-a zis bubosul: “Te duci?” Și i-a răspuns lui: “Da!” Și i-a zis din nou: “Fă iarăși milostenie, de mă du unde m-ai găsit!” Și luându-l pe spatele lui, l-a dus la locul lui. Și i-a zis lui: “Binecuvântat ești Agatoane, de Domnul în cer și pe pământ”. Și ridicând ochii săi, pe nimeni n-a văzut. Că a fost îngerul Domnului care a venit să-l ispitească.
Surse
- Patericul egiptean - ediția românească
- Les sentences des Pères du désert - collection alphabétique, Solesmes, 1981
- Les apophtegmes des Pères - collection systematique, vol. 1; Introduction; Cerf; 1993