Constituțiile Apostolice
Constituţiile Apostolice (gr. Αποςτολικαι Διαταγαι ; lat. Constitutiones Apostolicae) sau Aşezămintele Sfinților Apostoli sunt o scriere creștină din secolul al IV-lea după, reprezentând o culegere de tradiții privind organizarea și viața comunităților creștine din acea vreme. Ele transmit informații importante relative la doctrina creștină, liturghia și disciplina ecleziastică.
Deși lucrarea se prezintă ca aparținând celor doisprezece apostoli și transmisă prin papa Clement Romanul, patrologii consideră că cel mai probabil compilația s-a făcut în jurul anului 380 în regiunea Antiohiei[1].
Constituțiile Apostolice au fost concepute ca un ghid pentru preoți și laicii implicați în viața și misiunea Bisericii, și a fost o carte foarte citită și apreciată de-a lungul istoriei creștine.
Primele șase cărți se bazează pe Didascalia Apostolilor (lat. Didascalia Apostolorum), iar a șaptea este luată ca atare din Didahia. A opta carte este o culegere de fragmente din lucrările diferitelor sinoade.
Popularitatea Constituțiilor Apostolice în Biserica Ortodoxă a fost întărită de includerea lor printre cărțile ortodoxe de către sfântul Ioan Damaschin, în ciuda unei respingeri a iei la Sinodul Trulan (692).
Note
- ↑ Les Constitutions apostoliques, Introduction, traduction et notes par Marcel Metzger, professeur à la faculté de théologie catholique de Strasbourg, CERF, 1992.