Macarie de Vicina

Cel între sfinți părintele nostru Macarie de Vicina s-a născut undeva la sfârșitul secolului al XIII-lea, viețuind până aproape de jumătatea secolului al XIV-lea.

Cuviosul Ierarh Macarie a ajuns în anul 1337 mitropolit al Vicinei, urmând în această funcție arhierească mitropolitului Luca de Vicina, păstorind turma lui Hristos de la Gurile Dunării până în anul 1347.

Între anii 1341-1347, mitropolitul Macarie al Vicinei ia parte la mai multe sinoade locale care au avut loc la Patriarhia din Constantinopol. În cele două sinoade din anii 1341 și 1343, care discută și iau apărarea Sfântului Grigorie Palama, privind învățătura isihastă atonită de iluminare duhovnicească prin practicarea rugăciunii lui Iisus și învățătura despre energiile necreate ale Duhului Sfânt, mitropolitul Macarie al Vicinei, alături de patriarhul ecumenic Ioan al XlV-lea Kalecas, aprobă aceste învățături palamite de iluminare și sporire duhovnicească, ca fiind întru totul adevărate și ortodoxe.

Mitropolitul Macarie, de formație isihastă atonită, era bun prieten al Sfântului Grigorie Palama, arhiepiscopul Tesalonicului, și al Sfântului Grigorie Sinaitul, întemeietorul Mănăstirii Paroria, vestit centru isihast din Munții Balcani pe la jumătatea secolului al XIV-lea, unde se nevoiau și numeroși călugări „vlahi" din Țara Românească și Dobrogea. Mitropolitul Macarie al Vicinei apără cu statornicie ortodoxia la Gurile Dunării, susține Mănăstirea Sfântul Atanasie cel Mare de la Niculițel și micile sihăstrii din partea locului, intră în legătură cu voievodul Alexandru I Basarab și hirotonește preoți pentru Țara Românească și pentru sudul Moldovei. El era părinte sufletesc, atât al românilor de la sudul, cât și de la nordul Dunării.

Acest mare susținător al monahismului românesc și aprig apărător al ortodoxiei se mută în anul 1347 la cereștile lăcașuri, numărându-se în ceata Cuvioșilor Ierarhi.