Iosif al II-lea al Constantinopolului
Preafericitul Iosif al II-lea a fost Patriarh de Constantinopol între anii 1416 şi 1439. A făcut parte din delegaţia Bisericii Ortodoxe la Sinodul de la Florenţa în anul 1439. Ca şi împăratul Ioan VIII Paleologul, a fost un susţinător al unirii cu Biserica catolică. A murit în timpul lucrărilor sinodului.
Născut în 1360, fiu al ţarului Ivan Şişman al Bulgariei, Iosif este menţionat prima dată atunci când se călugăreşte la Muntele Athos. În 1393, el este ales mitropolit de Efes, în Asia Mică. A fost ales patriarh al Constantinopolului în 21 mai 1416.
Din perioada cât a fost patriarh, el este cunoscut pentru faptul că a condus grupul de clerici din Constantinopol care au participat la Sinodul de la Florenţa în 1439. Iniţial, el dorea ca acest sinod să se ţină la Constantinopol, dar în urma presiunilor împăratului Ioan al VIII-lea, şi pentru că era slab şi bătrân, el a capitulat iar sinodul s-a ţinut la Florenţa. Grupul răsăritean era foarte numeros. Pe lângă Împăratul Ioan al VIII-lea Paleolog, grupul era format din 23 de mitropoliţi şi delegaţi din Constantinopol, Alexandria, Antiohia şi Ierusalim dar şi din numeroși savanţi şi teologi.
Patriarhul Iosif era foarte bătrân şi suferind şi a luat parte doar la câteva din întâlnirile care au precedat sinodul. La două luni de la începerea acestui sinod el a fost găsit mort în camera sa, cu un testament, chipurile, scris de el în care accepta tot ceea ce mărturisea Biserica Romano-Catolică, testament scris cu două zile înainte la cererea Papei.
Iosif al II-lea a fost înmormântat în mănăstirea dominicană de maici Santa Maria Novella din Florenţa.
Iosif al II-lea al Constantinopolului | ||
---|---|---|
Precedat de: ? |
Mitropolit de Efes 1393-1416 |
Urmat de: ? |
Precedat de: Eutimie al II-lea |
Patriarh al Constantinopolului 1416-1439 |
Urmat de: Mitrofan al II-lea |