Mănăstirea Cocoș

Biserica Mănăstirii Cocoș

Mănăstirea Cocoș este o mănăstire de călugări din România situată în comuna Niculițel, județul Tulcea, din Episcopia Tulcii. Mănăstirea are hramul „Sfânta Treime” și are ca stareț pe părintele Ieromonah Visarion Scutaru.

Situare

Mănăstirea Cocoș se afla la 6 kilometri distanță de comuna Niculițel și la aproximativ 35 de kilometri vest de orașul Tulcea. Bisericile mănăstirii au drept hramuri Pogorârea Sfântului Duh (biserica mare) si Sfantul Ierarh Nicolae (paraclisul).

Situată în mirifica vatră pustnicească, învăluită în mireasma pură a pădurilor de tei ce îmbracă ca o mantie milenarii munți dobrogeni, Mănăstirea Cocoș veșnic protejată de Sfânta Treime este un vechi monument istorico-monahal așezat în vecinătatea comunei Niculițel-Tulcea.

Istoric

Conform Pr. Ioanichie Bălan ("Vetre de sihăstrie românească", Bucureşti, 1982, pag. 221), pe locul unde se va întemeia Mănăstirea Cocoş, a existat pe la anul 1679 un schit de sihaştri.

În anul 1833, trei călugări români: Visarion, Gherontie și Isaia, veniți de la Mănăstirea Neamț, trecători pe la Sf. Munte Athos, doritori de a întemeia o mănăstire pe pământul românesc dintre Dunăre și Mare (aflat sub stăpânire otomană), cumpără o bucată de pământ lângă dealul Cocoșului și construiesc cu aprobarea organelor locale musulmane un așezământ de rugăciune din nuiele lipit cu pământ (specific locului). Arhiepiscopul Tulcei, ierarhul grec Panaret îl ridică la rangul de Arhimandrit pe ieromonahul Visarion, numindu-1 stareț al Mănăstirii Cocoș.

În anul 1853 starețul Visarion ridică a doua biserică din piatră și cărămidă cu hramul Sfânta Treime și rânduiește pravila după tipicul mănăstirilor athonite (ora et labora - muncește și roagă-te). Întâlnim pentru ultima oară semnătura lui în calitate de egumen în anul 1862 după o duhovnicească păstorie de 29 de ani. Urmașul lui Visarion și cel de al doilea stareț poartă numele de Daniil și are parte de o păstorie lungă, din 1862 până în 1884. în această perioadă se va ridica monumentala clopotniță, înaltă de 30 m, care are în jurul clopotelor 6 firide din care se poate vedea frumosul peisaj al dealurilor dimprejur și în depărtare cursul Dunării. Tot în acea vreme se construiesc chiliile dinspre Vest, în stil oriental, cu pridvor și cerdac în ambele părți, restaurate și declarate monument istoric în 1959.

Mănăstirea cunoaște o bogată dezvoltare în perioada starețului Roman Sorescu, care a construit cel mai mult la Cocoș și a dat mănăstirii o configurație rămasă neschimbată până în zilele noastre. La 23 aprilie 1910 se pune temelia celor 24 de chilii noi ce se leagă de clopotniță, după planul arhitectului Toma Dobrescu. La 30 mai 1911 se face sfințirea paraclisului cu hramul Sfântul Nicolaie și tot în acel la 1 septembrie se pune temelia bisericii noi, după planul aceluiași arhitect, construcție finalizată în toamna anului 1913, pictura neo-bizantină fiind semnată de italianul F.dc Biosse în 1916.

În anii 1994-1998 s-au efectuat lucrări de consolidare a bisericii, iar în prezent interiorul este pregătit pentru execuția unei impresionante picturi în tehnica mozaicului, unicat în Dobrogea.

Bunul Dumnezeu face ca în anul 1971 zestrea spirituală a Mănăstirii Cocoș să devină de neegalat. Șuvoaiele de apă din urma unei ploi au scos la suprafață pe o uliță din Niculițel o veche așezare romană dependentă de cetatea Noviodunum, Isaccea de astăzi . Cupola unei cripte martirion din piatră și cărămidă aparținând perioadei paleocreștine, adăpostea moaștele a patru sfinți martiri întru Hristos: Zoticos, Atalos, Kamasis și Filipos martirizați în perioada marilor persecuții a lui Dioclețian. Zotic a fost preot iar ceilalți misionari creștini și au trecut la Domnul pe data de 4 iunie anul 303. Pentru că nu au voit să-și lepede credința, preotul Zotic a fost decapitat iar ceilalți răstigniți după obiceiul romanilor, drept dovadă pentru aceasta fiind fluierele picioarelor care erau zdrobite. Trupurile au fost păstrate cu cinste și creștinii acelor timpuri au zidit o basilică pentru pomenirea lor, păstrată in istorie sub denumirea de Locul Sfânt-Mănăstiriștea.

La 12 ianuarie 1973 moaștele au fost aduse și așezate la loc de cinste în patru racle sub baldachin în Biserica Mănăstirii Cocoș ca o mărturie incontestabilă a credinței strămoșești.

Prin prezența moaștelor celor patru sfinți martiri se aduce un spor duhovnicesc atât pentru soborul mănăstirii cât și pentru credincioșii ce vin să se închine și să se reculeagă în fața sfinților în decursul anului dar mai ales în ziua prăznuirii lor, la 4 iunie, ocazie cu care moaștele sunt scoase în procesiune. Dumnezeu a binevoit să binecuvinteze pământul dobrogean cu moaștele celor patru sfinți mucenici, care sunt vii rugători și mijlocitori ai noștri înaintea Sfintei Treimi.

Rânduiala slujbelor se săvârșește după tipicul bisericii ortodoxe române, de trei ori pe zi, împlinind cele Șapte Laude și culminând cu Sfânta Liturghie. Muzeul mănăstirii adăpostește o frumoasă colecție de icoane din sec.XVIII, aparținând mai multor școli de pictură, obiecte de cult, evanghelii ferecate, sigilii vechi, manuscrise în limba slavonă și veșminte. Rugându-ne lui Dumnezeu și cerând binecuvântarea sfinților, părintele stareț, Protosinghel Visarion Scutaru, împreună cu soborul, urează tuturor celor ce calcă pragul acestei sfinte mănăstiri, pace celor ce vin, bucurie celor ce rămân și binecuvântarea lui Dumnezeu celor ce se întorc la casele lor.

Surse

• pliant Mănăstirea Cocoș