Sabelianism: Diferență între versiuni
| Linia 1: | Linia 1: | ||
| − | + | '''Sabelianismul''', cunoscut şi sub numele de ''modalism'', este o [[erezie]] care afirmă că Tatăl, Fiul şi [[Duhul Sfânt]] sunt diferite moduri sau aspecte ale unui Dumnezeu, şi nu trei Persoane distincte. Afirmarea unitaristă a lui Dumnezeu este descrisă de obicei printr-o analogie: apa are trei stări de agregare: gheaţă, lichid şi vapori care par ca fiind substanţe diferite, deşi în realitate ele sunt formate din acelaşi compus chimic, H2O. În acelaşi fel, pentru sabelianişti şi modalişti [[Dumnezeu Tatăl]], Fiul şi Duhul Sfânt doar ar părea ca fiind trei persoane diferite, dar ele ar fi în realitate doar manifestări diferite ale unul Dumnezeu solitar. | |
| − | '' | + | Această erezie îi este atribuită lui Sabelius (Sabelie), care a răspândit o formă a acestei doctrine în Roma secolului al III-lea. [[Ipolit de Roma]], un scriitor şi [[mucenic]] creştin din perioada primară, îl cunoştea personal pe Sabelius şi îl menţionează în lucrarea sa ''Philosophumena'' (sau ''Respingerea tuturor ereziilor''). El ştia că Sabelius nu agrea teologia trinitară, în plus el numind [[monarhianism]]ul modal ca fiind erezia lui Noetos, nu cea a lui Sabelius. Sabelianismul a fost adoptat de creştinii din Cirenaica, cărora, Dimitrie, [[Patriarh]]ul Alexandriei, le-a scris scrisori împotriva acestei erezii. |
| − | + | Unul din teologii lideri ai luptei impotriva sabelianismului a fost [[Tertulian]], care a etichetat mişcarea cu numele de "patripassianism," de la cuvintele latineşti ''patris'' pentru "părinte" şi [[passus]] pentru "a suferi", deoarece această erezie implica faptul că Tatăl a suferit pe [[Cruce]]. Termenul a fost inventat de Tertulian în lucrarea sa ''Adversus Praxeam'', Capitolul II: "Prin aceasta, Praxeas i-a făcut [[diavol]]ului un dublu serviciu la Roma: el a dat deoparte profeţia şi a căzut în erezie; el l-a ridicat pe Paraclete şi l-a răstignit pe Tatăl." (Cu toate acestea, trebuie reţinut că în acest context, acest termen este folosit ca un epitet împotriva lui Praxeas, un anti-montanist timpuriu, iar aici nu îi este aplicat sabelianismului.) | |
| − | |||
| − | |||
Sabelius a fost excomunicat ca [[eretic]] de Papa Calixtus I în 220 D.H.. | Sabelius a fost excomunicat ca [[eretic]] de Papa Calixtus I în 220 D.H.. | ||
Versiunea de la data 21 mai 2009 18:04
Sabelianismul, cunoscut şi sub numele de modalism, este o erezie care afirmă că Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt sunt diferite moduri sau aspecte ale unui Dumnezeu, şi nu trei Persoane distincte. Afirmarea unitaristă a lui Dumnezeu este descrisă de obicei printr-o analogie: apa are trei stări de agregare: gheaţă, lichid şi vapori care par ca fiind substanţe diferite, deşi în realitate ele sunt formate din acelaşi compus chimic, H2O. În acelaşi fel, pentru sabelianişti şi modalişti Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt doar ar părea ca fiind trei persoane diferite, dar ele ar fi în realitate doar manifestări diferite ale unul Dumnezeu solitar.
Această erezie îi este atribuită lui Sabelius (Sabelie), care a răspândit o formă a acestei doctrine în Roma secolului al III-lea. Ipolit de Roma, un scriitor şi mucenic creştin din perioada primară, îl cunoştea personal pe Sabelius şi îl menţionează în lucrarea sa Philosophumena (sau Respingerea tuturor ereziilor). El ştia că Sabelius nu agrea teologia trinitară, în plus el numind monarhianismul modal ca fiind erezia lui Noetos, nu cea a lui Sabelius. Sabelianismul a fost adoptat de creştinii din Cirenaica, cărora, Dimitrie, Patriarhul Alexandriei, le-a scris scrisori împotriva acestei erezii.
Unul din teologii lideri ai luptei impotriva sabelianismului a fost Tertulian, care a etichetat mişcarea cu numele de "patripassianism," de la cuvintele latineşti patris pentru "părinte" şi passus pentru "a suferi", deoarece această erezie implica faptul că Tatăl a suferit pe Cruce. Termenul a fost inventat de Tertulian în lucrarea sa Adversus Praxeam, Capitolul II: "Prin aceasta, Praxeas i-a făcut diavolului un dublu serviciu la Roma: el a dat deoparte profeţia şi a căzut în erezie; el l-a ridicat pe Paraclete şi l-a răstignit pe Tatăl." (Cu toate acestea, trebuie reţinut că în acest context, acest termen este folosit ca un epitet împotriva lui Praxeas, un anti-montanist timpuriu, iar aici nu îi este aplicat sabelianismului.)
Sabelius a fost excomunicat ca eretic de Papa Calixtus I în 220 D.H..
În ciuda respingerii sabelianismului de către Biserică de aproape 1800 de ani, în zilele noastre el este acceptat în principal de unele grupuri de penticostali care uneori sunt apelate cu numele de penticostalii unităţii sau penticostalii "singur Iisus".
