Sinodul de la Arles
Sinodul de la Arles din anul 314 a fost prima adunare reprezentativă a ierarhilor creștini ținută în partea occidentală a Imperiului Roman, convocată pentru a examina apelul ereticilor donatiști cu privire la condamnarea doctrinei lor ca erezie de către un sinod ținut la Roma în anul 313.
Istorie
Sinodul a fost convocat în august 314 de împăratul Constantin cel Mare, pentru a judeca apelul făcut către el de donatiști, după ce aceștia fuseseră condamnați de un sinod ținut la Roma în anul precedent. Sinodul de la Roma, care a urmat unui sinod anterior de la Cartagina, a confirmat condamnarea donatismului pronunțată la Cartagina, care îl alesese pe Caecilian ca episcop al Cartaginei și îl excomunicase pe Donatus din Casae Nigrae, cunoscut și sub numele de Donatus Magnus. Donatiștii au făcut apel la Constantin, susținând că aceste sinoade nu erau reprezentative.
La Sinodul de la Arles au fost prezenți 43 de episcopi sau reprezentanți ai acestora și s-a ținut la Arles, în sudul Galiei. Pe lângă excomunicarea lui Donatus, sinodul a adoptat douăzeci și două de canoane care priveau diverse chestiuni. Printre acestea se număra hotărârea ca sărbătoarea Paștelui (Paștile) să fie celebrată în aceeași zi în toată lumea, și nu separat, după rânduiala fiecărei Biserici locale. Canoanele au interzis, de asemenea, absența clericilor din parohiile lor, au condamnat participarea la curse și la luptele de gladiatori (care trebuia pedepsită prin excomunicare), au interzis rebotezarea ereticilor și au reglementat alte chestiuni de disciplină bisericească. Sinodul a mai hotărât că orice cleric care s-ar fi dovedit că a predat cărțile sfinte în timpul persecuțiilor trebuie să fie destituit, însă actele sale oficiale urmau să rămână valide. Totodată, s-a stabilit că la hirotonirea unui episcop trebuie să participe cel puțin trei episcopi.
Aceste canoane se numără printre cele mai importante documente ale legislației bisericești timpurii. Sinodul de la Arles a fost, de asemenea, prima situație în care o parte creștină a făcut apel la autoritatea puterii seculare. Deoarece decizia împăratului a fost nefavorabilă donatiștilor, aceștia au devenit ulterior dușmani ai autorităților romane, iar mișcarea donatistă a generat o schismă ce a supraviețuit mai multe secole, sprijinită de sentimentele regionale africane, până la invaziile arabe din secolele VII–VIII.
Sinodul de la Arles a fost primul sinod bisericesc convocat de împăratul Constantin și a pregătit terenul pentru convocarea de către acesta a Primului Sinod Ecumenic (Niceea I).
