Schitul Karulia

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare

Karulia (gr. Καρούλια, lit. scripete) sau Schitul Karulia (gr. Σκήτη Καρούλια) este cea mai izolată și mai greu accesibilă regiune din Sfântul Munte. Localizată la capătul sudic al Peninsulei Athonite, se întinde la poalele Carmelului, deasupra mării, și cuprinde mai multe colibe pustnicești construite pe stânci foarte abrupte sau pe terase stâncoase, prăpăstioase, de lângă mare. Schitul aparține de Marea Lavră. Portul schitului este Katunakia.

Despre Schit

Aceste colibe datează din secolul al XVII-lea și s-au construit cu multă osteneală, din pricina locului foarte abrupt. La început, Karulia a aparținut de schitul „Sfânta Ana Mică”. În 1877 Mănăstirea Marea Lavră a vândut aceste colibe monahilor ruși. Fiindcă numărul lor se mărea treptat, Karulia a devenit schit. Actuala colibă a Sfântului Gheorghe era pe atunci kiriakonul schitului. Astăzi mai există 16-17 colibe, dintre care numai o parte sunt locuite. Majoritatea viețuitorilor sunt ruși, sârbi și greci.

Acest loc a fost numit „înfricoșătoarea Karulie” – și, cu adevărat, așa și este. După cuvintele pururea-pomenitului profesor Panaghiotis Christou, Karulia este „simbolul pustiei athonite”, „un loc stâncos și abrupt, pe ai cărui pereți sunt așezate sihăstriile isihaștilor”.

Numele de Karulia

Numele de Karulia provine de la scripetele (karouli) pe care nevoitorii îl așezaseră la coliba cea mai dinspre mare, cu ajutorul căruia coborau un coș către ambarcațiunile ce se aflau în trecere pe acolo, și-l trăgeau înapoi cu puțină pâine sau orice altceva ofereau de mâncare pescarii sau călătorii, ca preț pentru rucodelia (metanii, coșuri sau mături) pe care pustnicii o puneau în coș.

Călugări de la Karulia

După trecerea la Domnul a Sfântului Siluan în anul 1938, Starețul Sofronie Saharov a viețuit într-una din peșterile de la Karulia vreme de nouă ani.

  • Teodosie de la Karulia (Haritonov; 1869-1937), este autorul unui „Jurnal duhovnicesc” publicat în 1997
  • Filaret de la Karulia (1872-1962), pustnic grec
  • Nicon de la Karulia (1875–1963), pustnic rus, a trăit la chilia Sf. Gheorghe din 1941 și până la moartea sa în 1963
  • Serafim de la Karulia (1903–1981), pustnic rus
  • Nicodim de la Karulia (Mushkarin; d. 1984), pustnic rus

Surse