Sava Stratilatul

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare

Sfântul Sava Stratilatul a fost un mucenic creștin în timpul persecuției din vremea împăratului Aurelian (270-275). Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la 24 aprilie și 29 octombrie[1].

Viața

Acest sfânt mucenic Sava a trăit în zilele împăratului Aurelian (270-275) la Roma, având dregătoria de „stratilat”, adică general șef de armată, și era de neam got. Și având credința în Iisus Hristos, avea grija sfinților mucenici ce erau închiși prin temnițe. Pentru curăția vieții sale, și pentru nevoința virtuților, alunga duhurile cele viclene de la oameni. Fiind pârât apoi că este creștin a fost adus în fața împăratului; și lepădându-și centura de ostaș în fața împăratului, a mărturisit pe Hristos Dumnezeu adevărat. Pentru aceasta a fost chinuit în multe feluri, pe care le-a îndurat cu tărie. În acest fel a atras la credința lui Hristos șaptezeci de soldați păgâni, cărora li s-au tăiat pe loc capetele pentru Hristos și așa s-au încununat. Și iarăși și a doua oară stând sfântul la cercetare, întărit fiind de Domnul Hristos care mai înainte i s-a arătat pe când era închis în temniță și dându-i îndrăznire, a fost aruncat Tibru și așa a luat cununa muceniciei.

Se vădeau la el floarea vârstei și albeața trupului și rumeneala obrazului, și era părul capului și barba ca de aur lucind, și căutătura ochilor săi poruncitoare și netemătoare, ceea ce îl arăta ostaș desăvârșit și viteaz.

Surse

Note

  1. Părintele Macarie de la Simonos-Petras îi identifică pe cei doi Sava Stratilat ca fiind „probabil” unul și același mucenic. El al trebui totuși distins de Sava de la Buzău, got și el, dar care a trăit cu o sută de ani mai târziu.