Olivier Clément
Olivier Clément (n. 17 noiembrie 1921 - m. 15 ianuarie 2009) a fost un teolog francez din secolul al XX-lea care a predat cursuri de Istoria Bisericii și Spiritualitate ortodoxă la Institutul de teologie ortodoxă "Sf. Serghie" (Paris).
Împreună cu alți teologi ortodocși din generația sa, precum Vladimir Lossky (1903-1958), Nicolai Afanasiev (1893-1966) sau Paul Evdokimov (1901-1970), a devenit unul din pionierii „renașterii teologice” ortodoxe din secolul al XX-lea.
Cuprins
Viaţa
Olivier Clément s-a născut în anul 1921 în sudul Franței, într-o familie nereligioasă, într-un mediu descreștinat, astfel că în copilărie nu a fost botezat și nu a primit nici un fel de educație religioasă.
Sub influența lecturilor din Dostoievski, Nicolae Berdiaev, Vladimir Lossky, al căror elev și prieten avea să devină, a îmbrățișat credința în Hristos la vârsta de treizeci de ani, după o lungă perioadă de căutări în filozofia atee și în spiritualitățile asiatice. Cu ajutorul teologilor ortodocși mai sus amintiți, descoperă gândirea Părinților Bisericii din Răsărit și primește botezul în Biserica Ortodoxă.
A fost profesor (agrégé) de istorie la prestigiosul liceu Louis-le-Grand din Paris. Timp de 35 de ani, a fost profesor de Teologie comparată și de Teologie morală la Institutul Teologic "Sf. Serghie" din Paris. A ținut o serie de cursuri și la Institutul superior de studii ecumenice, la École Cathédrale din Paris și la Centrul Sèvres.
A devenit unul din profesorii titulari ai Institutului „Sf. Serghie” (Saint Sèrge) din Paris, integrat în Universitatea Sorbona. Acolo a fost și conducător de doctorat (printre alți doctoranzi l-a îndrumat și pe românul Ioachim Giosanu, actualul arhiepiscop al Romanului și Bacăului[1]). Pe lângă numeroasele sale scrieri, a fost editor al revistei teologice Contacts.
Pe lângă învățământ, Olivier Clément a fost foarte implicat în viața și mărturisirea Ortodoxiei în Franța. Consultant al Comitetului interepiscopal ortodox din Franţa între anii 1967-1995, a fost membru al Comisiei mixte de dialog teologic ortodoxo-catolic și a participat la întâlniri bilaterale între ortodocși și protestanți. A fost unul din inspiratorii Frăţiei Ortodoxe din Europa Occidentală încă de la fondarea sa, în anii 1960 și a participat activ la diferitele congrese ortodoxe din Europa occidentală care începând cu anul 1991 permit ortodocșilor de pe întreg continentul european să se întâlnească o dată la trei ani pentru a se ruga și a reflecta împreună. A avut adesea un rol esențial în viața multor tineri sau mai puțin tineri, ortodocși sau nu, pe care cuvintele rostite de Olivier Clément cu ocazia conferințelor pe care le ținea la aceste întâlniri sau în cadrul întrunirilor ecumenice, colocviilor internaționale, interviurilor etc. i-au ajutat să-și (re)găsească și să (re)dea un sens vieții.
Olivier Clément a intrat în dialog cu mai multe din marile figuri spirituale ale vremii sale, precum Patriarhul Atenagora, Papa Ioan Paul II, cu teologul român Dumitru Stăniloae, cu arhimandritul Sofronie de la mănăstirea de la Maldon (Essex, Marea Britanie), cu fratele Roger, fondatorul comunității de la Taizé, cu Andrea Riccardi, fondatorul comunității Sant'Egidio, cu care va lega relații de încredere reciprocă și de prietenie.
Olivier Clément a trecut la Domnul pe 15 ianuarie 2009, la vârsta de 87 de ani, fiind înmormântat pe 20 ianuarie la Aniane, Franța în satul său natal.
Distincţii şi recunoaştere internaţională
Doctor Honoris Causa al Universității din Louvain-la-Neuve (Belgia), al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti (România) și al Universității Sacré-Coeur din Connecticut (SUA).
În anul 1998, Papa Ioan Paul al II-lea i-a încredințat redactarea meditațiilor pe care urma să le citească în acel an cu ocazia celebrării Via Crucis, la Colosseum, în Vinerea Mare.
A fost timp de mai mulți ani președintele Asociației scriitorilor credincioși (religioși) de expresie franceză.
Scrieri
Olivier Clément a scris peste treizeci de lucrări de teologie, istoria Bisericii și de spiritualitate, precum și un mare număr de articole, apărute îndeosebi în revista Contacts al cărei redactor-șef a fost începând cu anul 1959.
În limba franceză
- Transfigurer le temps. Notes sur le temps à la lumière de la tradition orthodoxe (éd. Delachaux et Niestlé, Paris-Neuchâtel, 1959)
- L'Église Orthodoxe ("Que sais-je ?", PUF, 1961, 6e éd. 1998)
- Byzance et le christianisme (PUF, 1964)
- L'Essor du christianisme oriental (PUF, 1964)
- Dialogue avec le Patriarche Athénagoras (Fayard, 1969 ; 2e éd. 1976)
- Questions sur l'homme (Stock, 1972)
- L'esprit de Soljénitsyne (Stock, 1974)
- Le Christ, Terre des vivants (Bellefontaine, 1975)
- L'Autre Soleil. Autobiographie spirituelle (Stock, 1975)
- Le Visageintérieur (Stock, 1978)
- La Révolte de l'Esprit (Stock, 1979)
- Sources : Les mystiques chrétiens des origines (Stock, 1982 et 1984 ; réédition, Desclée de Brouwer, 2008)
- Le chant des larmes. Essai sur le repentir, suivi de la traduction du poème sur le repentir par Saint André de Crète (DDB, 1982)
- Les visionnaires. Essai sur le dépassement du nihilisme, 1986
- Un respect têtu, islam et christianisme (avec Mohamed Talbi), 1989
- Orient-Occident: Deux passeurs, Vladimir Lossky et Paul Evdokimov, 1989
- Berdiaev : un philosophe russe en France, 1991
- Corps de mort et de gloire (DDB, 1995)
- Taizé, un sens à la vie, 1997
- Anachroniques, 1990
- Trois prières. Le Notre Père, la prière au Saint-Esprit, la prière de saint Ephrem, 1993
- Corps de mort et corps de gloire. petite introduction à une théopoétique du corps, 1995
- Sillons de Lumière, 1990
- Notre Père, 1995
- Rome autrement. Un point de vue orthodoxe sur la papauté, 1996
- La vérité vous rendra libre: Entretiens avec le patriarche oecuménique Bartholomée Ier (J.-C. Lattès - DDB, 1996)
- Rome autrement (DDB, 1997)
- Le Chemin de Croix à Rome, 1998
- Le Christ est ressuscité : propos sur les fêtes chrétiennes (DDB, 2000)
- Mémoire d'espérances, Entretiens avec Jean-Claude Noyer, 2003
- Déracine Toi et Plante Toi Dans la Mer, 2004
- Espace infini de liberté. Le Saint-Esprit et Marie Théotokos (éd. Anne Siglier, 2005
- o antologie de poeme: Déracine-toi et plante-toi dans la mer (éd. Anne Siglier, 1998)
- numeroase articole apărute în revista Contacts, în cadrul Service orthodoxe de presse, precum și în mai multe ziare și reviste de limbă franceză sau italiană.
- Împreună cu Jacques Touraille, a fost coordonatorul traducerii în limba franceză a Filocaliei (DDB, 2 vol., 1995-1996).
În limba română
Olivier Clément a fost binecunoscut ca teolog și în România, mai multe din lucrările sale (cărți, articole, interviuri, prefețe la cărți de spiritualitate ortodoxă) fiind traduse și publicate și în limba română.
- Olivier CLÉMENT, Trupul morții și al slavei, trad. de sora Eugenia Vlad, Ed. Christiana, București, 1996.
- Oliver CLÉMENT, Întrebări asupra omului, Editura Arhiepiscopiei Alba Iulia, Alba Iulia, 1996/1997.
- Olivier CLÉMENT, Patriarhul Ecumenic BARTOLOMEU I, Adevăr și libertate. Ortodoxia în contemporaneitate, traducere de Mihai Maci, Deisis, Sibiu, 1997.
- Olivier CLÉMENT, Rugăciunea lui Iisus, trad. de Adrian și Măriuca Alexandrescu, IBMBOR, București, 1997.
- Olivier CLÉMENT, Boris BOBRINSKOY, Elisabeth BEHR-SIGEL, Myrrha LOT-BORODINE, Fericita întristare, traducere de Adrian și Maria Alexandrescu, IBMBOR, București, 1997.
- Olivier CLÉMENT, Nicolae BORDAȘIU, Constantin GALERIU, ROGER de la Taizé Taizé:un sens al vieții, Anastasia, București, 1998.
- Olivier CLÉMENT, Puterea credinței, Ed. Pandora, Târgoviște, 1999.
- Olivier CLÉMENT, Biserica Ortodoxă, traducere de Alin Ionescu, Teora, București, 2000.
- Olivier CLÉMENT, Trei rugăciuni : Tatăl nostru, Împărate Ceresc, Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, Reîntregirea, Alba-Iulia, an??.
- Olivier CLÉMENT, Viața din inima morții, traducere de Claudiu Soare, Pandora, 2001
- Olivier CLÉMENT, "Cinema și creștinism. Note de reflecție", traducere de Pr. Mihail Ovidiu Ciobotariu, Teologie și viață, no. 8-12/2001, pp. ????
- Olivier CLÉMENT, Marko Ivan RUPNIK, Chiar dacă moare, va trăi. Eseu despre învierea trupurilor, Galaxia Gutenberg, 2004, ISBN: 973-7919-07-6
- Olivier CLÉMENT, Biserica Ortodoxă, traducere de Ana Antonescu, Rao, București, 2005 (ediție-album după Le religioni dell'umanità. La chiesa degli ortodossi, Editoriale Jaca Books spa, Milano, 2001).
- Olivier CLÉMENT, Ochiul de foc. Două viziuni spirituale asupra cosmosului, traducere de Petruș Costea, Humanitas, București, 2006.
- Olivier CLÉMENT, "Realitatea biologică a trupului și transcendența persoanei", comunicare la colocviul Perspective ortodoxe asupra bioeticii, Paris, 8-9 mai 1997 și "Manipulările genetice impun o permanentă raportare la taina persoanei - convorbire cu Olivier Clément", in XXX, Bioetica și taina persoanei: perspective ortodoxe, traducere de Nicoleta Petuhov, ed. Bizantină, București, 2006, respectiv pp. 40-56 și 161-165.
Interviuri
- Radu PREDA, Olivier CLÉMENT, "Ortodoxie, cultură, istorie. Dialog cu Olivier Clément", Studii teologice, v. 46, iulie-decembrie 1994, nr. 4-6 , pp. 38-48.
- "Ortodoxia văzută de un occidental", interviu de Pr. Constantin Coman, in Pr. Constantin COMAN (ed.), Ortodoxia sub presiunea istoriei, Editura Bizantină, București, 1995, pp. 257-278.
- "Există oameni care s-au convertit la Ortodoxie prin icoană" și "Schimbarea evanghelică face ca persoana și comuniunea între persoane să treacă înaintea tuturor legilor", interviuri de Costion Nicolescu, in Riscul de a fi ortodox, ed. Sophia, București, 2002, respectiv pp. 205-217 și pp. 218-228.
- Flaminia MORANDI, Michelina TENACE, Olivier CLÉMENT, Bazele spirituale ale viitorului: interviu cu Olivier Clément, Galaxia Gutenberg, 2004.
- Olivier CLÉMENT, "Întâlnirea cu România", interviu de Anca VASILIU, Adevărul literar și artistic, v. 15, 2006, 1 noiembrie, nr. 843 , pp. 8-9.
Disponibile online
- Olivier CLÉMENT, A mărturisi într-o societate secularizată, Contacts, nr.144/1988 (trad. de Pr. Iulian Nistea)
- Împărate Ceresc, Mângâietorule - tâlcuire de Olivier CLÉMENT
- Tatăl nostru - tâlcuire de Olivier CLÉMENT
- Olivier CLÉMENT, Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, traducere de Ileana Grigore.
- Jacques SERR, Olivier CLÉMENT, Starea de pocăinţă
- Olivier CLÉMENT, Suntem încă în aşteptarea Parusiei, SOP 244, ianuarie 2000, trad. de Pr. Iulian Nistea.
În limba engleză
- The Roots of Christian Mysticism (New City Press, 1996) - ISBN 1565480295
- Three Prayers: The Lord's Prayer, O Heavenly King, Prayer of Saint Ephrem (SVS Press, 2000) - ISBN 0881411973
- On Human Being: Spiritual Anthropology (New City Press, 2000) - ISBN 1565481437
- You are Peter: An Orthodox Reflection on the Exercise of Papal Primacy (New City Press, 2003) - ISBN 1565481895
- The Spirit of Solzhenitsyn (Barnes & Noble Books, 1976) - ISBN 0064912124
Articole
- "Martyrs and Confessors" The Ecumenical Review 52:3 (July, 2000), pp. 343-350
- "Be careful of Ramadan's model of Islam" Vita e Pensiero, December 2003 (art. este în josul paginii)
- Jesus, the one consecrated by the Holy Spirit (1998) - pe siteul oficial al Vaticanului
Resurse audio, video
Note
- ↑ Preasfințitul Ioachim Băcăuanul își aniversează ziua de naștere, 29 martie 2012, Basilica.ro, accesat la 20 aprilie 2021
Bibliografie
- fr: Olivier Clément, un passeur : Son itinéraire spirituel et théologique de Franck Damour (éd. Anne Sigier, 2003)
- fr: Revista franceză "Nunc" i-a consacrat un dosar consistent (n° 7, avril 2005)
- fr: Décès d'Olivier Clément, SOP, 15 ianuarie 2009.
Citate
- „Este oare adevărat că Hristos a înviat? Sau suntem doar niște mincinoși care ne mărginim la a cânta bine? Dacă Hristos a înviat cu adevărat - și în noi un pic, cât de puțin - atunci să fim sigur că oricare ar fi dificultățile, iubirea și înțelepciunea vor birui” (Olivier Clément, Ière Journée de l’Orthodoxie en France, 24 mai 2001)
- „Omul duhovnicesc este îmbătat de vinul dragostei și acest vin este Duhul, vinul puterii și al vieții.”
Surse
Legături externe
- ro: Teologul Olivier Clement la împlinirea vârstei de 80 de ani - interviu tradus de Ştefan Toma.
- Olivier CLÉMENT, "Încredere" va avea ultimul cuvânt, extrase din cartea Taizé - un rost al vieții, Anastasia, București, 1998.
- ro: PF DANIEL Ciobotea, Un teolog mărturisitor într-o lume secularizată, mesaj din 20 ianuarie 2009, la înmormântarea lui Olivier Clément.
- fr: Olivier Clément, philosophe de la Lumière par Rafaël Mathieu
- fr: Orthodoxie : le mystère de la personne. Entretien avec Olivier Clément
- fr: L'Orthodoxie en France de Olivier Clément
- fr: L'éveil par l'art - de Olivier Clément
- en: Olivier CLÉMENT, "The Glory of God Hidden In His Creatures" (Myriobiblos)
- en: Olivier CLÉMENT, Martyrdom: Death and Resurrection (Myriobiblos)
- en: Olivier CLÉMENT, Jesus, the One consecrated by the Holy Spirit (Vatican)