Ignatie Bulgarul

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare

Sfântul noul mucenic Ignatie Bulgarul sau Ignatie cel Nou (sec. XVIII-XIX) a fost un călugăr de la Muntele Athos care a mucenicit fiind spânzurat de turci la Constantinopol pentru mărturisirea lui Hristos la 8 octombrie 1814. Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la 8 octombrie. El mai este sărbătorit în 1 mai împreună cu Sf. Acachie și Eftimie.

Viața

Sf. Nou Mucenic Ignatie s-a născut în satul Eski Zagora, regiunea Târnovo a Bulgariei și a fost botezat Ioan. Pe când era încă copil, părinții săi Gheorgheși Maria s-au mutat in orașul Philippopolis unde l-au dat la școală.

Deși se descurca bine la învățătură, copilul avea o dorință arzătoare pentru viața monahală. Ajungând la maturitate, s-a dus la Mănăstirea Rila, din vestul Bulgariei, fiind dat în grija unui părinte sub ascultarea căruia a rămas timp de 6 ani. Când asprimea părintelui a devenit insuportabilă, Ioan s-a întors acasă.

Cam pe-atunci sârbii s-au revoltat împotriva guvernului musulman, iar tatăl lui Ioan a fost numit comandant al unei brigăzi otomane, însă el a refuzat să lupte împotriva creștinilor ortodocși. Musulmanii l-au atacat pe Gheorghe cu furie, înjunghiindu-l și apoi tăindu-i capul. Mama și surorile lui Ioan au fost prinse de agareni și în cele din urmă s-au convertit la Islam.

Ioan a fugit și s-a ascuns în casa unei bătrâne ortodoxe. Mama și surorile sale aflând unde se ascunde, le-au spus musulmanilor. Aceștia vrând să-l prindă, nu l-au cunoscut la înfățișare și femeia le-a spus că nu-l cunoaște pe cel pe care-l caută. Apoi bătrâna l-a ajutat să fugă la București, în România, unde l-a cunoscut pe Sf. Eftimie, care și el a îndurat mucenicie.

Însă Ioan nu a dorit să rămână în București, pornind spre Muntele Athos. Pe drum a trecut și prin satul Soumla, unde l-a întâlnit din nou pe prietenul său, părintele Eftimie, care, între timp, s-a lepădat de adevărata credință și a devenit musulman. Aflând aceasta, Ioan s-a întristat și a părăsit satul.

Dar nu a ajuns prea departe când a fost prins de soldații turci și i-au fost luate toate cele ce avea asupra sa, fiind amenințat să se convertească la Islamism. De frică Ioan le-a spus că așa va face și a fost lăsat să plece.

Ajungând în satul Eski Zagora, acolo a cunoscut un călugăr athonit de la mănăstirea Grigoriu și au plecat împreună spre Muntele Athos. Acolo, Ioan s-a stabilit la schitul Sf. Ana unde l-a cunoscut pe părintele Vasile.

Într-o zi, cei doi mergând la Tesalonic cu treburi, au fost martorii muceniciei suferite de călugării David și Eftimie din Demetsana. Văzând suferința lor pentru credința creștină, Ioan s-a însuflețit de dorința de a suferi și el mucenicie pentru Hristos, însă părintele Vasile l-a convins să amâne aceasta și să se întoarcă la Sf. Munte. La scurt timp, părintele Vasile s-a mutat la cele veșnice.

Mai târziu, aflând de la un călugăr de la schit despre Noul Mucenic Eftimie care a suferit mucenicie (prăznuit în 22 martie), Ioan a revenit la gândul de a se sacrifica prin mucenicie pentru credința sa. Fiind lăsat sub îndrumarea Părintelui Acachie, acesta a primit de la bătrân să facă diferite rugăciuni, închinăciuni și să citească din Evanghelie.

Cu trecerea timpului, Ioan s-a învrednicit de tunderea în monahism primind numele de Ignatie. Părintele Acachie i-a dat binecuvântare să călătorească la Constantinopol împreună cu călugărul Grigorie ca să-L mărturisească pe Hristos. După ce a primit Sfintele Taine la Constantinopol, Ignatie s-a simțit pregătit pentru marea încercare.

Îmbrăcat în haine musulmane, Ignatie a mers în fața cadiului recunoscând că este creștin. El a povestit cum a promis în tinerețe că se va converti la Islamism, după care aruncă turbanul din capul său la picioarele cadiului, mărturisind că nu se va lepăda niciodată de Hristos.

Crezând la început că Ignatie e nebun, cadiul l-a avertizat să înceteze cu acele vorbe altfel va suferi chinuri groaznice înainte de a fi omorât. Iar dacă va rămâne la Islamism va primi bunuri materiale și multă cinste din partea lor.

Curajosul mucenic i-a răspuns cadiului că nu are nevoie de darurile sale care sunt deșertăciuni și că amenințările cu tortura și moartea nu sunt noi pentru el. Ignatie mărturisi că a venit tocmai ca să îndure acele chinuri și să moară mucenic pentru Hristosul său.

Sf. Ignatie a continuat să-l numească pe Mahomed un fals profet, un învățător al pierzaniei și prieten al vrăjmașului, invitându-i pe musulmani să creadă în Hristos, care era singurul Dumnezeu adevărat.

Cadiul s-a mâniat atât de tare încât nu a mai putut vorbi, făcând semn unui servitor să-l scoată afară pe Ignatie din sală. Însă Ignatie s-a împotrivit și a îngenunchiat în fața cadiului, plecându-și gâtul pentru a fi tăiat pe loc. Atunci alți servitori l-au prins și l-au târât în temniță.

Mai târziu a fost adus din nou în fața stăpânului turc pentru a răspunde la întrebări. Când a fost întrebat cine l-a adus la Constantinopol, el a răspuns că l-a adus Iisus Hristos.

Atunci turcul l-a mai avertizat încă o dată de chinurile care îl așteaptă spunându-i să nu se aștepte că va muri de sabie, ca creștinii să-i adune sângele ca pe o binecuvântare, pentru că avea de gând să-l spânzure. Ignatie i-a răspuns că îi va face o favoare indiferent cum va muri, pentru că el acceptă orice din dragoste pentru Hristos.

Văzând că nu-l poate abate de la credința sa, cadiul a dat ordin să fie spânzurat. Ignatie a fost dus într-un loc numit Daktyloporta, unde s-a dus la capăt sentința, în ziua de 8 octombrie 1814. Trupul mucenicului a rămas agățat timp de trei zile, după care niște creștini evlavioși au plătit răscumpărarea și au luat trupul pentru a fi înmormântat pe insula Prote.

Capul Sf. Ignatie se află la Mănăstirea Sfântul Pantelimon din Muntele Athos.

Surse