Gherman de Auxerre
Cel întru sfinți Părintele nostru Gherman de Auxerre (n. ~380 la Appoigny lângă Auxerre, Franța - m. 31 iulie 448 la Ravena, Italia), în latină Germanus, a fost episcop de Auxerre, în Galia (azi Franța). Prin zelul său misionar a oprit răspândirea pelagianismului în Insulele Britanice. Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la 31 iulie.
Epoca în care a trăit a fost cea a marilor invazii și a începutului căderii Imperiului Roman din Occident, precum și a conturării marilor linii hristologice ale creștinismului.
Nu trebuie confundat cu Sf. Gherman al Parisului (Gherman de Autun).
Viața
Gherman[1] s-a născut într-o familie din nobilimea galo-romană (părinții lui se numeau Rusticus și Germanilla) la Appogny, în apropiere de Autissiodurum (Auxerre), în Galia, în a doua parte a secolului al IV-lea, pe la anul 380. A studiat mai întâi la școlile din Arles și Lyon, iar mai apoi a studiat retorica și dreptul civil la Roma. Apoi a fost un avocat de succes la tribunalul prefectului Romei timp de mai mulți ani. Se căsătorește cu Eustachia, o tânără creștină virtuoasă din aristocrația romană, și se întoarce în Galia, unde împăratul Honorius îl numește duce și guvernator al mai multor provincii, cu reședința la Auxerre.
După un început tumultuos al relației sale cu episcopul de Auxerre, Amator (386–418), acesta sfârșește prin a-l hirotoni pe Gherman diacon și preot pe la anul 410, cu acordul prefectului Galiei, Iulius, și inspirat de Duhul Sfânt[2].
La moartea lui Amator, pe 1 mai 418, Gherman este ales în unanimitate și hirotonit episcop de Auxerre la 7 iulie 418. Din acel moment, viața lui s-a schimbat: soția i-a devenit ca o soră, cei doi trăind în curăție; averea lor a dat-o Bisericii și a împărțit din ea săracilor, trăind în sărăcie, mâncând numai seara pâine simplă de secară. Purta numai veșminte simple de monah. Și-a pus remarcabilele abilități de administrator în slujba Bisericii. A întemeiat mănăstirea Sfinților Cosma și Damian de partea opusă a râului Yonne față de Auxerre, unde se retrăgea uneori în singurătate.
Disputa lansată de Pelagius la Roma în anul 405 privind Harul divin s-a răspândit, prin ucenicii acestuia, până în Insulele Britanice. Fiul episcopului britanic Severinus, numit Agricola, a adoptat erezia pelagiană, pe care a început să o răspândească. Pentru a combate această erezie, papa Celestin I i-a încredințat episcopului Gherman misiunea de a merge în Britania cu mai mulți clerici, printre care și episcopul Lup de Troyes, pentru a apăra credința dreaptă. În Britania, aceștia au predicat mult împotriva ereziei și au reușit să întoarcă la dreapta credință pe mulți dintre cei care căzuseră în erezie. La început, aceștia au refuzat confruntarea directă, dar ulterior au acceptat o dezbatere publică. După ce au vorbit pelagienii, Sf. Gherman și Sf. Lup au vorbit cu mare elocvență, aducând exemple din Sfânta Scriptură, reducându-și adversarii la tăcere.
În cursul călătoriilor sale, Sf. Gherman s-a întâlnit și cu viitoarea sfântă Genoveva de la Paris, pe care o închină slujirii lui Dumnezeu și o regăsește mai târziu la Luteția (Paris), în timpul celei de a doua călătorii spre Britania.
Sf. Gherman mai este creditat și cu stabilirea sau consolidarea cultului Sf. Alban în Britania.
Se spune că, pe când cei doi episcopi se aflau încă pe insulă, britonii erau hărțuiți de picți și de saxoni. Britonii i-au chemat pe cei doi episcopi în tabăra lor, ca să îi ajute cu rugăciunile lor. Cei doi au acceptat, iar în tabăra saxonilor au propovăduit cu râvnă Evanghelia, aducându-i pe mulți păgâni la credința creștină. De Sfintele Paști, mulți britoni au fost botezați. Mai apoi, Sf. Gherman a apelat la cunoștințele sale militare pentru a-i ajuta pe britoni: a condus mica armată a britonilor într-o vale, între doi munți, poruncindu-le să strige cu toții de trei ori Aleluia, ca în noaptea de Paști. Aceștia au făcut astfel, iar valea a răsunat atât de puternic de strigătul lor încât dușmanii s-au înspăimântat și au fugit.
În 446, Sf. Gherman a fost din nou chemat în Britania, pentru a ajuta Biserica de acolo împotriva pelagianismului renăscut. Însoțit de această dată de Sf. Severus de TrèvesȘi-a reluat astfel lucrarea de propovăduire în rândul ereticilor și a întemeiat școli pentru educarea clerului.
La întoarcerea în Galia, o delegație a poporului din Armorica (Britania de azi) a cerut ajutorul episcopului Gherman. Aceștia erau amenințați de Eocharich, rege al alanilor, tromis de Aetius, generalul roman din Galia pentru a-i pedepsi pentru revolta lor. Germanus s-a întâlnit cu Eocharich și l-a convins să înceteze atacul, promițând să obțină de la împăratul roman Valentinian al III-lea iertarea pentru armoricani. A plecat apoi spre Ravenna, unde se afla Curtea imperială și unde a fost primit cu cinste. Câteva zile mai târziu, s-a îmbolnăvit. A murit la Ravenna pe 31 iulie 448. Trupul lui a fost transportat, potrivit dorinței lui, înapoi la Auxerre, unde a fost înmormântat în oratoriul mănăstirii Sf. Mauriciu (St. Maurice), unde se află astăzi abația Sf. Gherman.
Cultul său este foarte răspândit în nordul Franței, dar și în Anglia și Țara Galilor, unde este cinstit ca sfânt și în Biserica Anglicană.
Fragmente din moaștele sale se află în Franța la catedrala din Verdun, Vitteaux, biserica din Val de Miège, abația Saint-Julien d'Auxerre, biserica Sf. Gherman din Modéon, biserica Sf. Gherman din Gron, abația Saint-Germain-des-Prés din Paris, abația Saint-Pierre de Conches, abația Saint-Pierre din Châlons, abația Saint-Vincent din Metz, abația Saint-Étienne din Caen.
Note
Surse
Categorii > Istoria Bisericii
Categorii > Istoria Bisericii
Categorii > Liturgică > Sărbători > Sfinți
Categorii > Liturgică > Sărbători > Sfinți > Sfinți francezi
Categorii > Locuri > Ortodoxia pe țări
Categorii > Locuri > Ortodoxia pe țări > Ortodoxia în Europa Vestică > Ortodoxia în Franța
Categorii > Oameni
Categorii > Oameni
Categorii > Oameni > Cler
Categorii > Oameni > Episcopi
