ROCOR și OCA

De la OrthodoxWiki
(Redirecționat de la ROCOR şi OCA)
Salt la: navigare, căutare
Acest articol (sau părți din el) este propus spre traducere din limba engleză!

Dacă doriți să vă asumați acestă traducere (parțial sau integral), anunțați acest lucru pe pagina de discuții a articolului.
De asemenea, dacă nu ați făcut-o deja, citiți pagina de ajutor Traduceri din limba engleză.

LinkFA-star.png Această pagină este considerată a fi una de calitate de către utilizatorii acestui proiect, adică unul dintre cele mai bune articole ale proiectului. Dacă aveți ceva de obiectat inițiați o discuție.

ROCOR şi OCA au o istorie complicată de cooperare, rivalitate şi uneori curată ostilitate. Aceste două jurisdicţii, Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Rusiei (ROCOR) şi Biserica Ortodoxă din America (OCA), îşi au amândouă rădăcinile în Biserica Ortodoxă Rusă (în Patriarhia Moscovei sau MP), iar istoriile lor ca entităţi distincte şi identificabile încep odată cu revoluţia bolşevică din Rusia de la începutul secolului XX.

În examinarea acestei istorii, se folosesc alte nume pentru OCA de dinaintea anilor 1970, cum ar fi Biserica Catolică Greacă Ortodoxă Rusă din America (numele oficial) şi Mitropolia (numele ei comun). ROCOR mai este cunoscută sub numele de Sinodul Karlovtsy (de la formarea sa embrionară în Serbia) sau simplu Sinodul, Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Graniţelor sau ROCA.

ROCOR şi OCA (cronologie)
1917 Are loc în Rusia revoluţia bolşevică.
1919 SinodulBisericii de Sud se întâlneşte la Stavropol şi este formată Înalta Administraţie a Bisericii din Rusia Sudică.
1920 Sfântul Tihon de Moscova emite Ukaz No. 362; prima întâlnire a Înaltei Administraţii a Bisericii în afara graniţelor Rusiei.
1921 34 Episcopii ROCOR se întâlnesc în sinod în Karlovtsy, Serbia, inclusiv Mitropolitul Platon şi Arhiepiscopul Alexander, ierarhi ai Mitropoliei.
1924 Al IV-lea Sobor al Tuturor Americanilor al Mitropoliei votează pentru "auto-guvernare temporară," rupând legăturile administrative cu Moscova.
1926 Mitropolitul Platon al Mitropoliei rupe legăturile cu sinodul ROCOR.
1927 Sinodul ROCOR trimite epistole parohiilor americane prin care îl suspendă pe Platon şi clerul său.
1933 Mitropolitul Platon refuză să promită loialitate Moscovei, care declară Mitropolia ca fiind în schismă şi înfiinţează un exarhat pe pământ american.
1934 Adormirea Mitropolitului Platon; ROCOR ridică interdicţiile impuse Mitropoliei.
1935 La sinodul de la Karlovtsy se semnează "Regulamentele temporare ale Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Rusiei", inclusiv de către Teofil al Mitropoliei, astfel reluându-se relaţiile.
1937 Al VI-lea Sobor al Tuturor Americanilor al Mitropoliei declară că în probleme de credinţă se supune ROCOR.
1946 Al VII-lea Sobor al Tuturor Americanilor al Mitropoliei rupe legăturile cu ROCOR, împărţind ortodoxia rusă din America în duă.
1970 Mitropolia se împacă cu Moscova şi primeşte de la aceasta autocefalie, posesiunile japoneze se întorc sub controlul său şi ea devine cunoscută sub numele de OCA.
1971 ROCOR denunţă tomosul de autocefalie acordat de Moscova; OCA primeşte parohiile ROCOR rebele din Australia.
1976 Eparhia bulgară în exil rupe legăturile cu ROCOR şi aderă la OCA.
1982 Schisma calendarului în eparhiile OCA din estul Pennsylvaniei; ROCOR preia multe din parohiile zonei respective.
2001 Alegerea Mitropolitului Laurus ca Întâistătător al ROCOR.
2007 Reluarea comuniunii dintre ROCOR şi Moscova.

Cuprins

Prolog: Contraste şi stereotipuri

Există numeroase stereotipuri privind ROCOR şi OCA. ROCOR este monarhistă ("albă"), în timp ce OCA este asociat cu comunismul rus ("roşu"). OCA este modernistă, dar ROCOR este tradiţionalistă. ROCOR este "Rusia Mare," în timp ce OCA este "Rusia Mică." Aceste stereotipuri îşi au originea în istoria Ortodoxiei Ruse din Occident, o istorie care este, la fel ca o bună parte din istoria ruşilor, complexă şi adesea tristă.

Începuturile OCA şi ROCOR ca părţi distincte faţă de Biserica din Rusia se găsesc la începutul secolului XX, odată cu lovitura de stat sovietică. Atunci când monarhia din Rusia a căzut iar Biserica din Rusia a început să fie persecutată, un grup de episcopi ruşi au fugit din nordul Rusiei, întâlnindu-se apoi cu unii din regiunile sudice şi s-au organizat ei înşişi prin întâlniri în Constantinopol şi Serbia. Astfel a luat fiinţă ceea ce se numeşte Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Rusiei.

Între timp, Mitropolia, eparhia rusă din America, care devenea din ce în ce mai puţin rusă şi mai mult carpato-rusă (prin primirea a multe mii de foşti Uniţi sub conducerea Sfântului Alexis din Wilkes-Barre), a purces pe calea furtunoasă a independenţei faţă de Moscova. Caracterul din ce în ce mai pronunţat carpato-rus/ex-unit al Mitropoliei este observabil în decizia de a se auto-numi în 1906, cu numele de Biserica Greco-Catolică Ortodoxă Rusă din America de Nord sub Ierarhia Bisericii Ruse (accentuare adăugată).

Patriarhul Sfântul Tihon de Moscova, care anterior fusese episcop în America, a emis un ukaz în 20 noiembrie 1920, prin care declara că episcopii Bisericii Rusiei trebuie să se organizeze singuri până când timpurile vor permite reluarea coerentă a comunicaţiilor cu administraţia centrală a bisericii. Mitropolia a luat această declaraţie ca motiv pentru a-şi declara în 1924 starea de "auto-guvernare temporară." Din acel moment până în 1970, Biserica Rusiei a considerat Mitropolia ca fiind în schismă iar multe din celelalte Biserici Ortodoxe au privit Mitropolia ca necanonică şi au evitat contactele cu ea.

Episcopii care au format ulterior ROCOR au considerat ukazul Sfântului Tihon ca fundamentul pentru propria auto-administrare, organizându-se ei înşişi în 1920. De-a lungul guvernării sovietice din Rusia, ROCOR a considerat Patriarhia Moscovei ca fiind compromisă şi s-a abţinut de la comunicarea cu aceasta, dar considerându-se parte componentă din Biserica Rusă, cu precizarea că este "partea liberă."

1917-1946: O întâmplare, două poveşti

În examinarea relatărilor istorice publicate de ambele jurisdicţii, se observă o discrepanţă semnificativă. Relatările OCA o descriu ca fiind moştenitoarea directă a muncii misionare ruseşti iniţiale din Alaska şi astfel fiind moştenitoarea directă a jurisdicţiei ruseşti din America, în special căutând să se distanţeze singură de ROCOR. Istoricii ROCOR, prin opoziţie, afirmă cu tărie că Mitropolia a fost parte integrantă din ROCOR, recunoscându-i autoritatea şi canonicitatea şi de aceea OCA reprezintă o schismă din ROCOR şi în consecinţă capitularea în faţă Patriarhiei Moscovei dominate de sovietici.

Poate fi extrem de dificil pentru istorici să discearnă adevărul evenimentelor din anii instalării bolşevismului în Rusia şi ruptura finală dintre Mitropolie şi ROCOR din 1946, în principal deoarece există relatări disparate ale acelor evenimente. În plus, multe relatări sunt polemice şi se bazează în principal pe documente care nu sunt tipărite.

1921-1926: Cooperarea iniţială

În cartea Episcopului Gregory Afonsky despre istoria OCA între anii 1917-1934, el spune că "Mitropolia... nu a fost niciodată parte din Sinodul Karlovtsy în exil"[1]. Privitor la aceste vremuri, prima perioadă de cooperare şi apoi de ruptură dintre Mitropolie şi ROCOR, ceea ce se ştie este că a existat un anume fel de cooperare începând cu anul 1921. Mitropolitul Platon (Rozhdestvensky), care anterior condusese Mitropolia dar fusese numit în scaunul din Odessa, Ucraina, i-a succedat Arhiepiscopului Alexander (Nemolovsky) ca întâistătător al turmei nord americane în 1922.

Istoricul ROCOR, Părintele Alexey Young scrie în a sa istorie a ROCOR: "La începutul anilor 1920, Biserica Americană a intrat sub Administraţia din Afara Graniţelor, care şi-a asumat un rol administrativ activ în supravegherea 'ramurii' americane—în special în aspecte de disciplină cum ar fi divorţul şi înfiinţarea unei noi eparhii în Alaska" (Young, p. 33). Apoi, Young spune că Platon a fost numit de Biserica din Afara Graniţelor ca întâistătător în America de Nord, dar fiind necunoscut colegilor săi din Sinod, "a încercat în acelaşi timp să obţină şi numirea directă din partea Patriarhului Nikon însuşi. Când Patriarhul a refuzat să intervină direct în decizia Bisericii din Afara Graniţelor, spunând că 'nu doresc să trec peste capetele lor,' Platon a emis pe neaşteptate un ukaz, pretins ca fiind al lui Tihon, care îl numea ca singur şi independent cap al Bisericii din America" (ibid.). Young continuă, scriind că primul sinod ROCOR a accepta decretul cu bună-credinţă dar autenticitatea sa a fost puternic pusă la îndoială în 1924, când "un decret real al Patriarhului Moscovei l-a demis pe Platon 'pentru implicarea în fapte contra-revoluţionare împotriva guvernului sovietic'" (ibid.). Un tribunal american, de asemenea, a decis în consecinţă că ukazul lui Platon era o contrafacere. "Pentru a scăpa de această situaţie stânjenitoare, Platon a convocat în aprilie acela şi an un Sobor în Detroit, cu scopul de a declara Biserica Ortodoxă din America 'autonomă temporar'—adică liberă atât de Moscova "cât" şi de Karlovtsy" (ibid.). Acest sobor este numit în arhivele OCA cu numele de "Al IV-lea Sobor al Tuturor Americanilor."

În 1926 în Karlovtsy, episcopii ROCOR s-au reîntâlnit. Platon a fost prezent şi i s-a cerut să renunţe la "autonomia temporară" care fusese proclamată în sinodul din 1924. După refuzul său, episcopii adunaţi au condamnat soborul din Detroit ca fiind "extrem de periculos şi dăunător pentru interesele Bisericii Ruse din America" (citat din Young, p. 34). Platon a răspuns printr-un alt sobor în America în Ianuarie 1927 care a etichetat ROCOR ca fiind "necanonică." Unul din episcopii lui Platon, Apollinary (Koshevoy), a dezertat, proclamându-şi loialitatea faţă de ROCOR şi a fost dat afară din Mitropolie.

Faptul că Mitropolia a fost parte componentă din ROCOR în această perioadă este atestat de Sfântul Ioan Maximovici în notele sale despre ruptura din 1926: "În pofida despărţirii de Biserica din Afara Graniţelor — şi se poate spune de Biserica Rusiei ca întreg — a Mitropoliţilor Evlogy şi Platon împreună cu cei credincioşi lor, Biserica Ortodoxă Rusă [sic] din Afara Rusiei a rămas partea liberă a Bisericii Ruse."[2]

1926-1934: Despărţirea drumurilor

În 1927, sinodul ROCOR l-a demis pe Platon şi l-a numit pe Apollinary la conducerea turmei americane, acesta având câteva succese în a convinge multe parohii să îi accepte autoritatea, inclusiv 62 de parohii în cei şase ani de păstorire până la moartea sa în 1933. Biserica rusă din America se găsea, în general, "într-o stare de dezolare şi haos, cu multe biserici închise şi cu 90 % din ruşi 'neînbisericiţi'" (Young, p. 35). În timpul administraţiei lui Apollinary în America, au fost hirotoniţi trei vicari de către ROCOR care să-l asiste. În această perioadă parohiile care s-au definit ca reprezentând ROCOR în America au început să se considere astfel.

În 1929, Platon a declarat că doreşte să facă pace cu sinodul ROCOR atâta timp cât i se recunoaşte autoritatea lui şi nu lui Apollinary pentru păstorirea turmei din America de Nord. Atunci când sinodul i-a respins termenii, Platon a demarat o campanie în justiţie pentru a sechestra parohiile şi proprietăţile din America de Nord de sub autoritatea lui Apollinary. Majoritatea acestor cazuri aduse în faţa justiţiei au eşuat. Poziţia sa s-a înrăutăţit atunci când în 1933 Mitropolitul Sergius, locum tenens al tronului patriarhal din Moscova a declarat "auto-guvernarea temporară" a Mitropoliei ca fiind absolut nulă şi schismatică, suspendându-l pe Platon şi înfiinţând Exarhatul Rus al Americii de Nord.

În 1934, Platon a decedat, fiind succedat de Mitropolitul Theophilus (Pashkovsky), care a fost aproape imediat suspendat la rândul său de Moscova, continuând perioada de considerare a Mitropoliei ca schismatică. După decesul lui Platon, sinodul ROCOR a sperat că poate va avea loc o reconciliere plină de înţeles cu Mitropolia şi astfel Arhimandritul Vitaly (Maximenko) a fost hirotonit în Belgrad ca episcop de Detroit şi trimis în America să facă pace. "După multă muncă şi studiu grijuliu al situaţiei Bisericii din America, Episcopul Vitaly a raportat că motivul pentru divizarea americană a Bisericii este 'prostia rusă' şi a chemat la restaurarea 'unităţii, organizării şi disciplinei'" (Young, p. 36). Din cauza eforturilor sale, în 1934 sinodul ROCOR a ridicat interdicţia aplicată Mitropoliei ca un gest de bunăvoinţă. Patriarhul Serbiei i-a invitat atunci pe toţi episcopii ruşi să se întâlnească din nou în Serbia pentru a îndepărta toate diferendele.

1935-1946: Reintegrarea

"Sinodul Karlotsy" în adunare în Serbia în 1935. Aşezaţi (de la stânga la dreapta): Mitropoliţii Theophilus (pe atunci întâistătător al Mitropoliei) şi Anthony, Patriarhul Varnava, Mitropoliţii Evlogy şi Anastasy. În picioare: Arhiepiscopii Theophan şi Germogen, Episcopul Dimitri.

În 1935, Theophilus a călătorit în Serbia şi s-a întâlnit acolo cu ierarhii ROCOR, semnând împreună cu ei "Regulamentele Temporare ale Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Graniţelor," care au împărţit ROCOR în patru mari regiuni, inclusiv America de Nord cu Theophilus ca întâistătător. Descriind această înţelegere, Theophilus a spus turmei sale din America cum că "poziţia Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Graniţelor a fost întărită prin unitatea şi pacea care au fost obţinute. Acum avem doar un singur centru al administraţiei Bisericii în Sinodul Episcopilor...din Karlovtsy, unde districtul mitropolitan american [Mitropolia] va fi reprezentat de persoana aleasă de noi" (citat din Young, p. 36). Astfel, din punctul de vedere al ROCOR şi cu siguranţă şi din punctul de vedere al Mitropolitului Theophilus, Mitropolia a fost reintegrată în ROCOR ca parte integrantă.

Vorbind despre această reintegrare, ierarhii Mitropoliei au făcut următoarele declaraţii credincioşilor:

Cu mare bucurie, vă informăm că la Soborul Episcopilor noştri care a avut loc în Pittsburgh, au fost acceptate unanim de către noi toţi 'Regulamentele Temporare ale Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Graniţelor,' realizate în noiembrie 1935 de către ierarhi la conferinţa ţinută sub preşedinţia Prea Sfântului Patriarh de Serbia, Kyr Varnava.... Toţi arhiereii noştrii [episcopii Mitropoliei], conduşi de Mitropolitul [Theophilus], fac parte acum din Sinodul Episcopilor [din Karlovci] Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Graniţelor, care este organul ecleziastice cel mai înalt pentru întreaga Biserică Ortodoxă Rusă din Afara Graniţelor şi care rămâne în acelaşi timp o parte inseparabilă a Bisericii mamă a Tuturor Ruşilor [dinţară] (citat din Young, p. 41).

Totuşi, website-ul OCA, în secţiunea referitoare la Soborul VI al Tuturor Americanilor din 1937 din New York, se afirmă că de fapt ROCOR era o parte din Mitropolie, confirmând astfel o înţelegere încheiată în Serbia în 1935 între întâistătătorul Mitropoliei şi sinodul ROCOR:

Mai mult, Mitropolitul THEOPHILUS a călătorit în Serbia unde, sub preşedinţia patriarhului sârb a fost semnată o înţelegere de către ierarhii conducători ai Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Rusiei (ROCOR) împreună cu alţi ierarhi ruşi exilaţi din lumea întreagă au stabilit o coexistenţă paşnică. Prin această înţelegere, Biserica Americană îşi va păstra autonomia administrativă în timp ce va menţine relaţii strânse cu Sinodul ROCOR şi îi va raporta acestuia numai în chestiuni de credinţă. Jurisdicţiile paralele ale Mitropoliei şi ROCOR erau astfel eliminate iar cei patru ierarhi ROCOR din America de Nord, împreună cu clerul şi parohiile acestora, erau integraţi în Mitropolie. Votul de la Sinodul VI privind această afiliere liberă cu ROCOR a fost următorul: 105 pentru, 9 împotrivă, 122 de abţineri. Numărul mare de abţineri dezvăluie faptul că există o multe temeri legate de acest punct al sinodului. Cu toate acestea, la abordarea subiectului, delegaţii sinodului au arătat respect şi supunere întâietăţii Mitropolitului THEOPHILUS'.[3]
Acest articol face parte din seria
Ortodoxia în America
Orthodox us.gif
Istoric
Ortodoxia în America (cronologie)
Ortodoxia în America (bibliografie)
Reacția bizantină la autocefalia OCA
Adunarea din Ligonier
ROCOR şi OCA
Oameni
Sfinţi - Episcopi - Scriitori
Jurisdicţii
Antiohiană - Bulgară

OCA - Română - a Moscovei
ROCOR - Sârbă
ale Patriarhiei Ecumenice:
Albaneză - Carpato-Rusă
Belarus - Greacă - Ucraineană:
Palestiniană/Iordaniană

Mănăstiri
Seminarii Teologice
Hristos Mântuitorul
Sfânta Cruce
Sfânta Treime
Sfântul Gherman
Sfântul Tihon
Sfântul Sava
Sfânta Sofia
Sfântul Vladimir
Organizaţii
AOI - EOCS - IOCC - OCEC
OCF - OCL - OCMC - OCLife
- OISM - OTSA - SCOBA
Editaţi această casetă

Apoi, website-ul descrie "integrarea" mai bine zis o "simplă afiliere," care pare să contrazică faptul că cele două entităţi erau cu adevărat integrate, eliminând "jurisdicţiile paralele" şi făcând Mitropolia subordonată ROCOR în probleme de credinţă. În altă parte a acestui website, privitor la Soborul VII al Tuturor Americanilor din 1946, relaţia cu ROCOR care devenise atunci mai serioasă este descrisă ca fiind o "înţelegere temporară"[4].

Natura asocierii dintre Mitropolie şi ROCOR este caracterizată destul de diferit de scriitorii ROCOR:

Între 1920-1926 şi 1935-1946 ei au recunoscut autoritatea episcopilor Bisericii Ruse din Afara Rusiei; acest fapt este aproape jenant de evident şi adevărat [dovada acestei recunoaşteri a autorităţii poate fi văzută în lista ierarhilor din Raportul Calendar de Birou Rusesc pentru 1941—vezi articolul original pentru o copie a acestei pagini a calendarului—PB]. Între 1946-1970 de fapt ei erau fără subordonare, pentru că cei cinci episcopi se separaseră ei înşişi de ROCOR şi nu recunoşteau autoritatea Patriarhiei Moscovei fără a avea nici un fel de intenţie de a se declara biserică autocefală. Pe deplin conştienţi de ilegitimitatea poziţiei lor, câţiva teologi proeminenţi ai OCA au iniţiat un târg cu Patriarhia Moscovei în 1971, un târg care este o mişcare necanonică încât chiar şi celelalte Patriarhii au protestat.[5]

În plus, există un număr de fapte concrete care sprijină această interpretare:

În 1935, Mitropolitul Theophilus a mers la Sremsky Karlovits în Yugoslavia la invitaţia Patriarhului Serbiei Barnabas unde, sub preşedinţia acestuia, a fost elaborată o înţelegere prin care Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Rusiei a fost împărţită în patru districte mitropolitane: Europa Estică cu Mitr. Anastassy ca ierarh, Europa Vestică cu Mitr. Evlogy ca ierarh, America de Nord cu Mitr. Theophilus ca ierarh şi Orientul Îndepărtat cu Mitr. Meletius (în Harbin) ca ierarh... Au avut loc dezbateri îndelungate privind felul în care Mitr. Theophilus se subordona el însuşi şi Mitropolia Sinodului Karlovits prin această înţelegere. Pe principiul că faptele vorbesc mai tare decât cuvintele, a fost luat în considerare faptul că episcopi care anterior erau sub autoritatea Sinodului în Exil [în America] au acceptat autoritatea Mitropolitului Theophilus iar Mitr. Theophilus a fost foarte grijuliu în a respecta adecvat protocolul ecleziastic atunci când a cerut permisiunea Sinodului Karlovits de a decora clerul cu cele mai mari însemne bisericeşti dar şi prin trimiterea de rapoarte regulate privind viaţa Bisericii din America Mitropolitului Anastassy şi, în sfârşit, prin trimiterea unui reprezentant ierarh la întâlnirile obişnuite ale Sinodului în Exil până la începutul celui de-Al Doilea Război Mondial. Mai departe, faptele spun că nu a existat vreo ocazie a Sinodului în Exil de a onora cerinţele Mitropolitului Theophilus (În acelaşi timp, în această perioadă, nu a avut loc nici o încercare mai hotărâtă de testare a înţelegerii prin cererea permisiunii de a hirotonii noi episcopi) (Surrency, p. 45).

Cu toate acestea, ulterior, Sinodul din Exil a cerut permisiunea de a hirotoni un episcop pentru Mitropolie :

...într-o scrisoare trimisă Mitropolitului Anastassy, din 22 decembrie 1945, a fost cerută permisiunea de hirotonire a Arhimandritului Ioan (Zlobin) ca Episcop de Alaska. După primirea permisiunii, hirotonirea a avut loc în 10 martie (duminica Ortodoxiei) iar noul episcop a promis supunere atât Mitropoliei cât şi Sinodului Episcopilor din Afară (ibid., pp. 54-44).

În 1946, a fost programat un Sobor al Tuturor Americanilor al Mitropoliei în Cleveland, iar cu o lună înainte de a avea loc, în ziarul ruso-american Novoye Russkoye Slovo din New York:

Cunoscută în rândul credincioşilor sub numele de Scrisoarea celor cinci profesori, documentul analiza poziţia Mitropoliei şi propunea un anumit plan de acţiune. Autorii recunoşteau faptul că poziţia dificilă în care se găsea Mitropolia era determinată de doi factori majori. Întâi, rupsese legăturile cu Patriarhia Moscovei în 1933 şi era considerată de biserica mamă ca fiind în schismă. În al doilea rând, Mitropolia s-a autosubordonat Sinodului din Afară în 1937 (FitzGerald, 66).

Scopul scrisorii era de a încuraja o ruptură cu ROCOR, în special din cauza faptului, vorba vine, că "îşi pierduse legăturile cu Biserica universală" atunci când şi-a mutat sediul din Serbia în Germania în 1944 (ibid., 67). În consecinţă, Mitropolia trebuia să se despartă de ROCOR şi să încerce să îi facă curte Moscovei. De asemenea, scrisoarea îşi punea problema naturii relaţiei dintre Mitropolie şi ROCOR:

Subordonându-ne noi înşişi acestui Sinod, Biserica noastră (Mitropolia), de fapt, s-a subordonat unui grup de episcopi care ei înşişi nu au o jurisdicţie reală. Din cauza acestui fapt, unii oameni sunt înclinaţi să vorbească doar de cooperarea noastră cu Sinodul. Cu toate acestea, acest termen, "cooperare," nu este corect deoarece documentele din 1936-1937 subordonează clar Biserica noastră Sinodului din Afară (citat din FitzGerald, p. 67).

Scrisoarea a avut o influenţă decisivă în soborul apropiat din Cleveland.

1946-1970: Ostilitate deschisă

În noiembrie 1946, la faimosul Sobor din Cleveland Sobor ("VII al Tuturor Americanilor"), după o chemare din partea Moscovei către Mitropolie de reînnoire a loialităţii, a avut loc un vot prin care s-a stabilit separarea de ROCOR şi declararea loialităţii către Patriarhie. Votanţii, formaţi din cler şi laici, au votat cu 187 la 61 să se reunească cu Patriarhia din URSS. Facţiunea pro-ROCOR din Mitropolie a fost furioasă, fapt de înţeles deoarece ei considerau că Patriarhia încă este compromisă de puterea sovietică.

Istoria Catedralei Sfântul Ioan din Mayfield, Pennsylvania, descrie ruperea legăturilor din 1946 dintre Mitropolie şi ROCOR ca o ruptură într-un întreg:

În 1946, la Sinodul din Cleveland, Sinodul Episcopilor Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Rusiei a stabilit că sediul acesteia se va muta la New York. Atunci, a avut loc o ruptură în Mitropolia MAerican, iar în urma acestei decizii aproape jumătate din episcopi s-au separat de Sinodul Rus din Afară.[6]

Cei cinci episcopi care au refuzat să se supună votului sinodului—care nu fusese ratificat de Sinodul Episcopilor aşa cum cerea protocolul, probabil deoarece ar fi dus la un vot împotriva ratificării, deoarece majoritatea Sinodului era pro-ROCOR—au primit atunci o scrisoare de la Theophilus care cuprindea excludearea lor din Mitropolie.

Atunci, Theophilus a cerut o întâlnire pentru începerea negocierilor cu reprezentantul Moscovei (Mitr. Gregory de Leningrad), dar oricât a încercat Gregory să se întâlnească cu Theophilus, acesta din urmă era, destul de ciudat, de negăsit. În consecinţă, Theophilus a spus la o predică din San Francisco în 7 august 1947, spunându-i lui Gregory: "Ai auzit probabil şi citit că un anume ierarh a venit aici. Îţi spun, iubite confrate, din acest sfânt locaş că acest trimis ne va întâmpina cu scopul de a ne distruge modul de viaţă, de a alunga pacea, de a ne aduce disensiuni şi discordie" (Surrency, p. 57). Apoi, s-a împrăştiat zvonul că Gregory transporta cu el un fel de cufăr greu, probabil o bombă atomică (ibid.). În octombrie al acelui an, Theophilus a ţinut un sinod al episcopilor prin care a declarat amânarea "reluării... legăturilor canonice ale Bisericii Ortodoxe Nord Americane cu Biserica şi Patriarhul Moscovei" şi "continuarea, ca până atunci, a menţinerii autonomiei depline în viaţa [noastră] bisericească aşa cum s-a stipulat la Soborul VII al Tuturora Americanilor din Cleveland" (ibid., p. 58).

Efectul evenimentelor din 1947-48 a fost declararea autonomiei faţă de ROCOR iar credinţa Moscovei că este aproape de a reprimi în ţarcul propriu eparhia Nord Americană a devenit iarăşi un vis îndepărtat. În consecinţă, Patriarhia a declarat Mitropolia schismatică şi a convocat episcopii Mitropoliei să răspundă în faţa unui tribunal ecleziastic pentru nereguli canonice şi pentru că au declarat anatema pe unul din episcopi Makary (Ilyinsky), care decisese să se subordoneze Patriarhiei Moscovei.

În opoziţie, într-o carte sponsorizată de OCA, Orthodox Christians in North America 1794 - 1994, autorii spun:

Canonic, sistemul jurisdicţional al bisericilor etnice nu a fost niciodată stabil. În fiecare decadă apăreau jurisdicţii noi cu o regularitate descumpănitoare iar jurisdicţiile existente se separau de bisericile mamă şi se alăturau altora. Mitropolia constituia o excepţie notabilă. Forţată să se auto-declare "auto-guvernată" temporar în 1924 pentru a se proteja de interferenţele comuniste, statutul special al Mitropoliei a fost acceptat tacit de toţi ortodocşii din America şi de oriunde, cu excepţia Bisericii Ortodoxe Ruse controlate de comunişti. [7]

Un istoric ROCOR englez, Părintele Andrew Philips, descrie ruptura din 1946 în felul următor, notând cu oarece ironie că biserica ce refuzase recunoaşterea Mitropoliei era aceea şi cu cea care i-a acordat autocefalia:

După 1917, ei au aderat întâi la Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Rusiei. Totuşi, ulterior, după multe ezitări, un mic număr de episcopi ruşi din America de Nord s-au despărţit de Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Rusiei şi au format un grup independent dar necanonic, numit Mitropolia. În 1970, acest grup a primit autocefalia (independenţa) dela încă înrobita Biserică din Rusia.[8]

Problema naturii relaţiei dintre ROCOR şi Mitropolie în perioada 1917-1946 se abordează în principal pe legitimitatea jurisdicţională atât a OCA cât şi a ROCOR în forma în care există ele în prezent. Dacă ele nu au fost niciodată mai mult decât o "asociere liberă," atunci argumentul OCA privind întâietatea în America este îndreptăţit, deoarece nu a fost niciodată sub o altă autoritate în afară de Moscova sau a ei însăşi. Perioada dintre 1920 şi 1970 de tensiuni dintre ea şi Moscova este pur şi simplu o perioadă dificilă dintre o eparhie misionară şi biserica mamă.

Dacă totuşi, Mitropolia a fost într-adevăr parte componentă din ROCOR, atunci afirmaţiile sale că este urmaşa directă a întâietăţii Rusiei în America sunt puse sub semnul întrebării şi legitimitatea acordării autocefaliei OCA de către Moscova în 1970 este foarte problematică, prin aceea că favorizează o jurisdicţie tâlhărească care şi-a schimbat subordonarea de mai multe ori şi despre care se poate spune că este în schismă cu autoritatea ei legitimă. Departe de a fi o "excepţie notabilă" a schimbărilor de autoritate canonice ale diferitelor jurisdicţii, Mitropolia a intrat în schismă faţă de Moscova, a intrat în ROCOR, a intrat în schismă faţă de ROCOR, a reintrat în aceasta, apoi iarăşi în schismă faţă de aceasta, primind ulterior acordul canonic în 1970 de la Biserica din Rusia comunistă.

În 1963, Prof. Alexander Bogolepov, un profesor de drept canonic de la Seminarul Sfântul Vladimir, şi-a publicat lucrarea Spre o Biserică Ortodoxă Americană: Înfiinţarea unei Biserici Ortodoxe Autocefale, care nu numai că a dedicat un întreg capitol argumentând împotriva legitimităţii ROCORdar de asemenea a demonstrat că declaraţia din 1924 de "auto-guvernare temporară" de fapt "îndeplineşte toate cerinţele necesare pentru înfiinţarea unei Biserici Autocefale" (Bogolepov, p. 93). Răspândirea cărţii lui Bogolepov a avut un impact major în conştiinţa Mitropoliei, atât în unirea acesteia împotriva rivalei ROCOR cât şi făcând-o nerăbdătoare pentru reapropierea şi pentru obţinerea autocefaliei faţă de Moscova, doar câţiva ani mai târziu.

1970: Autocefalia OCA

În acelaşi timp în care Biserica Ortodoxă Rusă se pregătea să declare autocefalia Mitropoliei, a anunţat că este pe cale să intre în comuniune cu romano-catolicii. Vladimir Moss, un fost laic ROCOR, scrie în lucrarea sa The Orthodox Church in the Twentieth Century:

...în octombrie 1969, Mitropolitul Nicodim a dat Sfânta Împărtăşanie studenţilor din Russicum din Roma. Acest fapt a fost urmat, în 16 decembrie, de o decizie a Sfântul Sinod Rus care permitea clerului ortodox rus să administreze Sfintele Taine vechi-credincioşilor şi catolicilor... Decizia Patriarhiei Moscovei de a-i împărtăşi pe catolici a pus cealaltă jurisdicţie rusă, Mitropolia, într-o poziţie dificilă deoarece de pe la începutul anilor 1960, Mitropolia (în schismă cu ROCA din 1946) făcea parte dintre cei mai conservativi membri ai mişcării ecumenice prin Părinţii John Meyendorff şi Alexander Schmemann.[9]

Mai departe, el scrie că autocefalia care urma să fie primită în curând de la Moscova era parte a unei înţelegeri secrete dintre Mitropolie şi Moscova şi că preţul autocefaliei Mitropoliei urma să fie proaspăt reactivata Biserică a Japoniei:

Oricum, această Biserică negocia în secret cu Patriarhia Moscovei acordarea autocefaliei. În conformitate cu târgul acceptat până la urmă, patriarhia urma să declare Mitropolia ca fiind Biserica Ortodoxă din America autocefală (OCA) în schimbul parohiilor japoneze ale Mitropoliei care urmau să intre în jurisdicţia Patriarhiei. Acest târg, care nu a fost recunoscut de nici o altă Biserică Autocefală şi care era în avantajul, pe termen lung, doar al Patriarhiei Moscovei şi al KGB-ului, a fost făcută publică în decembrie 1969 – chiar în momentul în care patriarhia anunţa că a intrat în comuniune parţială cu catolicii. Astfel, Mitropolia s-a găsit în situaţia de a primi autocefalia de la o Biserică aflată în comuniune cu catolicii.[10]

În octombrie 1970, Sinodul ROCOR a trimis următoarea declaraţie episcopilor Mitropoliei:

Este imposibil pentru Patriarhia Moscovei, sub controlul complet al regimului ateist sovietic, care şi-a stabilit obiectivul distrugerii tuturor religiilor, să facă ceva care să fie spre beneficiul Bisericii şi trebuie reamintit că Patriarhia Moscovei nu se poate angaja în relaţii în străinătate fără o dispoziţie directă din partea guvernului sovietic.... Nu este intenţia noastră de a vă produce vreo rănire, ci de a vă da iarăşi un avertisment frăţesc privind pericolul care vă ameninţă în prezent.... Sinodul Apiscopilor din [Afara Graniţelor] nu a uitat că până de curând noi şi voi eram uniţi într-o singură Biserică Ortodoxă Rusă din Afara Graniţelor.... Am plâns când această unitate a fost spartă.... În inimile voastre ştiţi trebuie să ştiţi cu toţii că Patriarhia Moscovei în forma ei actuală nu este adevărata reprezentantă a Bisericii Ortodoxe Ruse.... De aceea, ne adresăm vouă tuturor, episcopi, preoţi şi laici pentru ultima dată. Lăsaţi orice alte considerente să cadă. Reîntoarceţi-vă la unitatea libertăţii [Bisericii] înainte să fie prea târziu (citat din Young, p. 62).

Young scrie în continuare: "Acest apel, ca toate celelalte de după a doua schismă a Mitropoliei din 1946, a trecut nebăgată în seamă, cu toate că în următori ani câteva parohii ale Mitropoliei s-au reîntors la Biserica din Afara Graniţelor" (ibid.). Negocierile cu Moscova au fost finalizate iar Mitropolia s-a reîntors la comuniunea cu Patriarhia, primind imediat tomosul autocefaliei de la aceasta.

Primirea Tomosului Autocefaliei de către Episcopul Theodosius de Alaska (ulterior Mitropolit al OCA) ca reprezentant al Mitropoliei de la Mitropolitul Pimen, locum tenens al Patriarhiei Moscovei, 18 mai 1970.

În consecinţă, în 1971, ROCOR a reacţionat astfel:

Sinodul Episcopilor, ascultând raportul privind aşa-numita Mitropolie care a primit autocefalia din partea Patriarhiei Moscovei, aprobă toţi paşii care trebuie urmaţi de Sinodul Episcopilor pentru a-l convinge pe Mitropolitul Irineu şi pe colegii lui de cât de periculos este un pas care adânceşte divizarea rezultată în urma Sinodului din Cleveland din 1946 şi care a dus la separarea de Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Rusiei.
Mitropolia americană a primit autocefalia din partea Patriarhiei Moscovei, care nu are succesiune canonică adevărată de la Prea Fericitul Patriarh Tihon din vremea când Mitropolitul Seghie, mai târziu autoproclamat Patriarh, a redeschis rana privitoare la Mitropolitul Petru, locum tenens al tronului patriarhal şi s-a angajat pe o cale care a fost condamnată atunci de ierarhii seniori ai Bisericii Rusiei. Supunându-se în toate cele poruncilor regimului ateist şi anti-creştin, Patriarhia Moscovei a încetat să fie vocea reală a Bisericii Ortodoxe Ruse. Din acest motiv, aşa cum Sinodul Epicopilor a declarat corect, niciunul din actele emise, inclusiv acordarea autocefaliei Mitropoliei americane, nu are forţă legală. Mai mult, în afară de acestea, acest act, care afectează drepturile mai multor Biserici, a provocat proteste îndreptăţite din partea unora din Bisericile Ortodoxe, care au mers până acolo încât şi-au întrerupt comuniunea cu Mitropolia americană.
Cu durere văzând acest act şi înţelegând că este nul şi ineficace, Sinodul Episcopilor Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Rusiei, care încă nu a abandonat speranţă restaurării şi unităţii în America, vede în declaraţia autocefaliei americane un pas care duce Mitropolia americană şi mai departe de unitatea ecleziastică a Bisericii Rusiei. Vizând în aceasta un mare păcat împotriva Bisericii Rusiei înrobite şi în suferinţă, Sinodul Episcopilor DECIDE: pe viitor, nici clerul şi nici laicii [Bisericii Ruse din Afara Rusiei] nu vor avea comuniune în rugăciune sau în slujire cu ierarhii sau clerul Mitropoliei americane.[11]

În acelaşi an (1971) în care ROCOR a declarat respingerea autocefaliei OCA (urmând unor respingeri similare din partea patriarhiilor istorice; a se vedea Reacţia Bizantină la Autocefalia OCA), OCA a primit sub jurisdicţia sa o fostă parohie ROCOR din Australia, astfel creându-se o altă jurisdicţie paralelă în cadrul unei naţiuni din afara graniţelor OCA:

Ca rezultat al unui proces dintre un grup de parohieni şi Episcopii Bisericii Ortodoxe Ruse din Afară (ROCA), patru clerici şi o parohie, dar şi un grup de membrii parohieni, s-a despărţit de ROCA. Ei au apelat la Biserica Ortodoxă din America -- pe atunci cunoscută ca Mitropolia -- pentru a fi luaţi sub protecţia acesteia. Această solicitare a fost aprobată imediat.[12]

Astfel, rivalitatea dintre ROCOR şi OCA a devenit şi mai discordantă iar primirea autocefaliei de la Moscova de către OCA în acelaşi timp a fost văzută de mulţi ruşi din diaspora ca o capitulare în faţa dominaţiei sovietice a Bisericii Rusiei, exprimată, de exemplu, în aceste cuvinte ale faimosului scriitor Aleksandr Solzhenitsyn (proaspăt exilat în Vest) ca reacţie la acest gest: "Cum se poate acest lucru? Fără nici un fel de milă pentru cei înlănţuiţi, în loc să le dăm jos lanţurile, să ni le punem şi nouă înşine? Fără nici un fel de milă faţă de cei înrobiţi, să ne punem singuri gâtul în în jugul supunerii?"[13]

În urma protestelor ROCOR faţă de acţiunea Moscovei, OCA a început să distribuie rapoarte care respingeau faptul că Mitropolia fusese vreodată parte componentă a ROCOR, că ROCOR este "necanonică" şi că trebuie evitată de credincioşii OCA. În aceste eforturi, OCA a fost ajutată de Arhiepiscopul Iakovos (Coucouzis) al Arhiepiscopiei Greceşti, ale cărui activităţi ecumenice din anii 1960 şi 1970 provocaseră plecarea unei părţi a clerului său spre Biserica din Afara Graniţelor, inclusiv Mănăstirea Schimbării la Faţă din Brookline, Massachusetts în întregul ei. Până la acel moment, Arhiepiscopia Greacă fusese în comuniune deplină cu ROCOR.

Biserica Ortodoxă Rusă Sfântul Vasile cel Mare (Simpson, PA), care a făcut parte din MP, OCA şi ROCOR.

Începutul anilor 1980: Calendarul schismei OCA

În 1982, Episcopul Herman (Swaiko) de Philadelphia, episcop OCA pentru Eastern Pennsylvania, a decretat că toţi parohienii săi vor trebui să utilizeze Calendarul iulian revizuit. Unii deja îl foloseau, dar alţii încă erau la acel moment după Calendarul iulian.

Ca rezultat al acestui decret, au apărut schisme interne în parohii în întreaga eparhie, dar mai ales în inima OCA în Wyoming Valley (zona Scranton şi Wilkes-Barre). Catedrla Sfântul Ioan din Mayfield s-a rupt complet de OCA (la care aderase în 1951 prin separare de ROCOR) iar două parohii s-au rupt în câte două congregaţii, fiind create două noi parohii în Old Forge (Sfântul Ştefan, prin separare de Sfântul Mihail şi prin construirea unei noi biserici) şi Simpson (Sfântul Vasile, care şi-a păstrat clădirea în timp ce restul celor fideli OCA şi-au sfinţit un nou spaţiu de cult). În alte numeroase parohii, au avut loc migraţii ale credincioşilor, separându-se ei înşişi în funcţie de preferinţa faţă de calendar—aceia care au preferat Calendarul iulian au rămas cu ROCOR în timp ce aceia care au preferat Calendarul iulian revizuit au rămas cu OCA.

Această divizare a dus la intensificarea sentimentelor ostile dintre OCA şi ROCOR, care (ROCOR) intra atunci într-o nouă etapă de oferire de refugiu parohiilor nemulţumite şi clerului dornic să părăsească jurisdicţiile "moderniste". O mare parte din acest comportament este pus de istoricul ROCOR, Părintele Alexey Young, pe seama influenţei încorporării Mănăstirii Schimbării la Faţă în Biserica Rusă din Afara Graniţelor.

2001-prezent: încălzirea relaţiilor

Episcopii Peter (ROCOR) şi Nikolai (OCA) salutându-se la o slujbă de hirotonire a unui episcop OC în mai 2005.

De la alegerea Mitropolitului Laurus (Skurla) de New York ca Întâistătător al ROCOR şi de la ulterioara apropiere a acestei jurisdicţii de Moscova, au apărut semnele unor mai bune relaţii dintre OCA şi ROCOR. Seminarişti care studiau la seminariile OCA au găsit adăpost la Seminarul Ortodox Sfânta Treime (Jordanville, New York) al ROCOR iar seminarişti ROCOR, de asemenea, au participat la evenimentele OISM organizate în seminariile OCA. Primul membru OCA student la Seminarul Sfânta Treime, Vitaly Efimenkov, a absolvit în 2002. Merită menţionaţi câţiva absolvenţi ai Seminarului Sfânta treime, care după absolvire şi-au continuat studiile universitare la Seminarul Sfântul Vladimir. Cel mai recent absolvent al ambelor seminarii este Andrei Psarev, profesor de Istoria Bisericii Ruse la Sfânta Treime.

Warmly worded letters from the OCA hierarchy have also been sent to the ROCOR hierarchy.[14] Further, pilgrims from the ROCOR have visited the OCA metochion in Moscow [15] and Metropolitan Laurus has received representatives of the OCA for informal discussions.[16] Additionally, the OCA's chancellor and one of its senior priests have attended a banquet at a ROCOR clergy conference.[17]

Odată cu reconcilierea dintre ROCOR şi Patriarhia Moscovei din 2007, ROCOR şi OCA au reluat comuniunea deplină iar în multe zone clerul din ambele jurisdicţii a slujit împreună; una din zonele care merită atenţie este Seattle, unde clerul şi membrii comunităţii din treisprezece parohii au slujit împreună timp de o săptămână reunificarea canonică.

Cronologie a transferului de parohii şi mănăstiri

De-a lungul istoriei comune a ROCOR şi OCA, în special după ruptura din 1946, numeroase comunităţi s-au despărţit şi afiliat între cele două jurisdicţii, de obicei după vreo dispută cu episcopul local. De obicei, nu parohia în întregul ei schimba jurisdicţia, iar transferurile erau însoţite adesea de o ruptură a parohiei, de la câţiva indivizi la părţi consistente din parohie. Mai jos este un tabel cu majoritatea acestor transferuri.

ROCOR & OCA Community Transfers
Year Community From To
1951 Catedrala Sfântul Ioan Botezătorul (Mayfield, PA) ROCOR OCA
1964 Acoperământul Maicii Domnului (Ottawa, Canada) ROCOR OCA
1970 Acoperământul Sfintei Fecioare (Ottawa, Canada) OCA ROCOR
1971 Biserica Sfântul Nicolae (Bankstown, New South Wales, Australia) ROCOR OCA
1972 Biserica Duhul Sfânt (Bridgeport, CT) OCA ROCOR
1976 Episcopul Kyrill şi Eparhia Bulgară:
  • Biserica Sfântul Nicolae (Fort Wayne, IN)
  • Biserica Sfântul Nicolae (Burton, MI)
  • Catedrala Sfântul Pavel (Dearborn Heights, MI)
  • Biserica Sfântul Profet Ilie (Akron, OH)
  • Biserica Sfinţii Chiril şi Metodieh (Lorain, OH)
  • Catedrala Sfântul Gheorghe (Rossford, OH)
  • Biserica Duhul Sfânt (Youngstown, OH)
  • Biserica Sfântul Ioan Rilski (Niagara Falls, ON)
  • Biserica Sfântul Gheorghe (Toronto, ON)
ROCOR OCA
1977 Biserica Duhul Sfânt (Bridgeport, CT) ROCOR OCA
1982 Catedrala Sfântul Ioan Botezătorul (Mayfield, PA) OCA ROCOR
1982 Sfântul Vasile cel Mare (Simpson, PA) OCA ROCOR
1982 Sfântul Ştefan (Old Forge, PA) OCA ROCOR
1997 Mănăstirea Înălţării Domnului (Resaca, GA) OCA ROCOR

Izvoare

Istoria parohiilor

Legături externe

OCA

ROCOR

Unelte personale
Spații de nume
Variante
Acțiuni
Navigare
Donate

Please consider supporting OrthodoxWiki. FAQs

Trusa de unelte
În alte limbi