Adunarea din Ligonier

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
LinkFA-star.png Această pagină este considerată a fi una de calitate de către utilizatorii acestui proiect, adică unul dintre cele mai bune articole ale proiectului. Dacă aveți ceva de obiectat inițiați o discuție.
Ierarhi membrii SCOBA la Adunarea din Ligonier
Acest articol face parte din seria
Ortodoxia în America
Orthodox us.gif
Istoric
Ortodoxia în America (cronologie)
Ortodoxia în America (bibliografie)
Reacția bizantină la autocefalia OCA
Adunarea din Ligonier
ROCOR şi OCA
Oameni
Sfinţi - Episcopi - Scriitori
Jurisdicţii
Antiohiană - Bulgară

OCA - Română - a Moscovei
ROCOR - Sârbă
ale Patriarhiei Ecumenice:
Albaneză - Carpato-Rusă
Belarus - Greacă - Ucraineană:
Palestiniană/Iordaniană

Mănăstiri
Seminarii Teologice
Hristos Mântuitorul
Sfânta Cruce
Sfânta Treime
Sfântul Gherman
Sfântul Tihon
Sfântul Sava
Sfânta Sofia
Sfântul Vladimir
Organizaţii
AOI - EOCS - IOCC - OCEC
OCF - OCL - OCMC - OCLife
- OISM - OTSA - SCOBA
Editaţi această casetă

Adunarea din Ligonier a fost o întâlnire a 28 sau 29 de ierarhi creştini ortodocşi din America de Nord, în special aceia afiliaţi la SCOBA, care a avut loc între 30 noiembrie şi 2 decembrie 1994, în Satul antiohian din Ligonier, Pennsylvania. Episcopii s-au întâlnit (mulţi pentru prima dată), au ţinut sesiuni şi prezentări şi au emis două declaraţii, în special în problema propovăduirii ortodoxiei şi a noţiunii de "diaspora" aplicată creştinilor ortodocşi americani

În sensul strict al cuvântului, nu a fost un conciliu sau sinod per se, dar a avut multe din caracteristicile unui sinod, mai ales particularitatea concilierii sau sobornost care înseamnă o adunare de episcopi egali între ei şi care se consideră o "adunare episcopală". Conferinţa a fost prezidată de Eminenţa Sa Arhiepiscopul Iakovos (Coucouzis) de America, pe atunci Întâistătător al Arhiepiscopiei Ortodoxe Greceşti a Americii şi preşedinte SCOBA.

Cuprins

Istoric

Pregătire

Vreme de câţiva ani, avuseseră loc discuţii în cadrul SCOBA referitoare la o întâlnire generală a tuturor ierarhilor ortodocşi din America, în locul uneia a întâistătătorilor diverselor jurisdicţii, aşa cum se făcea până atunci. Cu toate acestea, după spusele Arhiepiscopului Nathaniel (Popp) de Detroit, ideea iniţială a Adunării din Ligonier a apărut în Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe din America cu câţiva ani înaintea invitaţiilor din partea SCOBA:

Propunerea acceptată a fost aceea ca Biserica Ortodoxă din America, biserica autocefală, ar trebui să îi invite pe toţi ierarhii din America de Nord să se adune cu bucurie împreună pentru a se cunoaşte unul pe altul faţă în faţă. Vor fi invitaţi inclusiv cei care nu sunt membri SCOBA, ceea ce la acea vreme era Biserica Ucraineeană mare.
Ceea ce s-a aflat sunt deja de domeniul faptelor istorice şi al şansei. Unii ierarhii considerau că apropiata Celebrare Milenară a evanghelizării ruşilor ar trebui să aibă prioritate în faţa acestei adunării locale, şi astfel, invitaţiile din partea Bisericii Ortodoxe din America au fost amânate. Cu altă ocazie, Sfântul Sinod a repus ideea pe tapet, dar un ierarh anume, ne-membru al OCA a solicitat întocmirea întâi a unei agende şi astfel adunarea a fost amânată pentru stabilirea unui scop mai precis decât cel al cunoaşterii reciproce şi al unor discuţii generale despre problemele şi nevoile comune.
Astfel s-a întâmplat, trebuie să o recunoaştem, că invitaţia a venit din partea SCOBA, care, prin eforturile ei a organizat şi asigurat desfăşurarea acestei adunări în Ligonier. Au fost invitaţi doar ierarhi care aveau reprezentanţi în SCOBA, şi astfel întrunirea neoficială avută în vedere de Biserica Ortodoxă din America a devenit o întâlnire mult mai oficială a acelor ierarhi care erau în comuniune "canonică" reciprocă unii cu ceilalţi. Astfel, unii din ierarhii care acum sunt reprezentaţi în SCOBA, atunci nu au luat parte la întrunire. [1]

Înainte de întâlnirea din 1994, avuseseră loc numeroase şi diverse întâlniri în Chambésy, Elveţia, privind situaţia "diasporei" ortodoxe în lumea întreagă, dar în mod special în America de Nord. Aceste întâlniri făceau parte din lucrările comisiei ante-sinodale care pregătea un viitor sinod planificat al tuturor ierarhilor creştini ortodocşi din toată lumea. Aşa cum s-a planificat pentru Ligonier, după spusele Părintelui Nicholas Apostola (care a ajutat la organizarea întâlnirii, a fost secretarul acesteia şi a făcut schiţa versiunilor iniţiale ale declaraţiilor), a fost o decizie premeditată ca principala limbă folosită şi în care a şi fost condusă Adunerea din Ligonier să fie limba folosită la Chambésy.

O problemă majoră cu adunările din Chambésy, după cum spun organizatorii celei din Ligonier, era că acele întâlniri erau prezidate şi se discuta despre "diaspora", toate acestea fără ca vreun reprezentant al bisericilor în cauză să fie prezent.

La Ligonier

În noiembrie 1994, ierarhii invitaţi s-au întâlnit în Satul Antiohian din Ligonier, Pennsylvania, găzduiţi de Mitropolitul Philip al Arhiepiscopiei Antiohiene şi sub prezidiul Arhiepiscopului Iakovos (Coucouzis) de America, pe atunci Întâistătător al Arhiepiscopiei Greceşti şi preşedinte SCOBA (de obicei, preşedintele SCOBA este ales de membrii acesteia, dar cel ales este întotdeauna întâistătătorul eparhiei Bisericii Constantinopolului din America).

Cu cinci luni înainte, Mitropolitul Spiridon (Papageorgiou) al Italiei a ţinut un discurs la a 32-a Conferinţă Cler-Laici Bienală a Arhiepiscopiei Greceşti, în care a afirmat cu tărie că atât el cât şi Patriarhul Constantinopolului, Bartolomeu, doresc desfiinţarea "ghetourilor etnice" care divizează Ortodoxia americană. El a denunţat izolarea etnică plătită cu "identitatea noastră spirituală" şi că este timpul să fie tăiat "nodul gordian al naţionalismului." la acea vreme, Spiridon era privit, în general, ca succesorul natural al bătrânului Iakovos şi cuvintele sale îndrăzneţe pentru unitate păreau pretextul perfect pentru ceea ce a răzbătut de la Ligonier (Michalopoulos şi Ham, 180-181).

Cu toate că, oficial, Iakovos a prezidat evenimentul, el "s-a retras cu graţie în umbră deoarece Ligonier era sub jurisdicţia Mitropolitului Filip, care, astfel, a devenit gazda şi principala forţă din spatele conferinţei." Filip a dat cuvântul episcopilor adunaţi iar Arhiepiscopul Dmitri (Royster) de Dallas a prezentat răspunsul final. "Prin toate argumentele aduse din belşug scopului unităţii şi prieteniei. Episcopii adunaţi împreună au ajuns la o înţelegere şi emit o declaraţie declarând intenţia lor de a forma o Biserică Ortodoxă Americană unită" (ibid., 181).

Ulterior

Documentele care au fost emise de conferinţă nu conţin limbaj negativ la adresa patriarhiilor Lumii Vechi. Într-adevăr, ele erau menţionate destul de pozitiv în contextul originilor bisericilor imigrante de pe teritoriul american. S-a cordat o atenţie deosebită protocolului de exprimare şi nu a fost emisă nici un fel de declaraţie privind formarea unei denominaţiuni religioase separate sau de înfiinţare a unei Biserici Ortodoxe Americane autocefale. Adunarea poate fi descrisă destul de corect ca o întrunire a episcopilor ortodocşi din America, gândind şi vorbind împreună pe o singură voce despre problemele canonice cu care se confruntă propovăduirea lor în America. Michalopoulos and Ham continuă:

Din păcate, Declaraţia de la Ligonier a fost văzută de unele patriarhate ca o "cucerire a puterii" a lui Iakovos, care de atunci încolo a fost acuzat sotto voce de cultivarea unui "cult al personalităţii." Mulţi se temeau că el este la un pas de a se autoproclama "Patriarh al Americii." Unele patriarhii ale Lumii Vechi erau speriate de pierderea eparhiilor americane pur şi simplu din motive economice.
Unul din semnatarii declaraţiei, Mitropolitul Christofer al exarhatului sârb, a admis pe faţă că scopul final al Adunării din Ligonier a fost nu numai unificarea dar şi autocefalia. Faptul că acest interviu (dar şi comentariile lui Christopher) au fost înregistrate pe bandă magnetică şi distribuite tuturor parohiilor din întreaga Americă de Nord demonstrează că nu a existat o agendă ascunsă la Ligonier. În afară de acestea, Ligonier a tulburat nu numai patriarhiile Lumii Vechi ci şi pe unii preoţi şi laici din America, la fel de mult. Nu erau puţini cei fericiţi de starea de status quo. (ibid., 181)

Cu toate acestea, ceea ce reiese în mod clar din rapoartele şi documentele conferinţei este că nu a existat nici o agendă de a forţa mutarea unor ortodocşi americani sub păstorirea altor biserici. Toţi ierarhii de vârf au ceva de pierdut în cazul unificării, fie proprietăţi, fie prestigiu, venituri, seminarii, orfelinate sau altele. Concentrarea nu a fost pe "împărţirea locurilor la masă," aşa cum ar avea nevoie Biserica Ortodoxă Americană, ci pe "neregulile canonice care infestează Ortodoxia Americană" (ibid., 182).

În oricare caz, dacă oricare din cei "trei mari" ierarhi—Iakovos (GOA), Theodosius (OCA) sau Filip (AOA)—ar fi fost ales ca întâistătător al Ortodoxiei Americane, păstorirea lor ar fi fost de scurtă durată. Toţi trei erau oameni în vârstă (De atunci, doi s-au şi pensionat). Niciunul din aceşti trei oameni nu ar fi putut fi un "realizator de imperiu," ci doar o "persoană de tranziţie" (ibid., 182). Totuşi, nu a fost nici un fel de încercare de o astfel de mişcare.

Biserica Ortodoxă Americană consideră că mişcarea de unitate de la Ligonier s-a terminat printr-un eşec:

Ceea ce a început ca un pretext pentru sfârşitul divizării, ulterior, a avut ca rezultat exact opusul. De ce a eşuat? În mod clar, opinia că aceasta a fost o tentativă de preluare a puterii de către Iakovos a avut un anumit impact. Se crede că unul din semnatarii Declaraţiei de la Ligonier, Episcopul Vsevolod al arhiepiscopiei ucraineene, i-a spus lui Bartolomeu că Iakovos era pregătit să se autodeclare "Patriarh al Americii." Cu toate că scopul unităţii a fost declarat pe faţă ca oportun în declaraţiile anterioare ale lui Spyridon către arhiepiscopia greacă, reportajul inflamant despre Adunarea din Ligonier al acestui sus-numit participant l-a făcut pe Bartolomeu să-şi pună întrebări referitor la motivele semnatarilor. De asemenea, este posibil ca anumite forţe care nu doresc unitatea mărturisirii ortodoxe din Statele Unite să fii lucrat în spatele scenei. (ibid., 183)

Clopotul de înmormântare al realizărilor de la Ligonier se auzea în fundalul înlocuirii ulterioare a lui Iakovos din scaunul său. Poate că Bartolomeu "se temea de pierderea sprijinul financiar al Americii," sau că "se temea de pierderea protecţiei politice a Americii în faţa turcilor," sau poate a fost "nimic mai mult decât o luptă pentru putere dintre doi oameni mari" (ibid., 184). Nu contează motivul pentru care, în 1997, patriarhul a trimis o delegaţie din partea Sfântului Sinod al Bisericii Constantinopolului care l-a obligat pe Iakovos să demisioneze după aproape 40 de ani de păstorire. "În ciuda paşilor greşiţi pe calea extinderii maxime posibile, Iakovos a creat poduri între diviziunile etnice şi a realizat un consens ortodox. Aproape că a reuşit în crearea unei Biserici Ortodoxe Americane" (ibid., 184).

Cu toate acestea, nu toţi comentatorii văd Ligonier ca un eşec. Cu siguranţă, mulţi din ierarhii care s-au întâlnit, ştiu acum mai multe despre fraţii lor în episcopat şi aceasta nu poate fi anulat. Pe lângă acestea, ideea principală a ceea ce s-a întâmplat la Ligonier continuă să trăiască în conştiinţa Ortodoxiei Americane. De aceea, există posibilitatea ca Ligonier să fie văzut ca un eşec al unităţii, ci un pas înainte pe calea spre dobândirea acesteia. Arhiepiscopul Nathaniel (Popp) de Detroit declară acestea:

Ligonier a înţepenit deschisă uşile indiferenţei şi ne-a îndemnat să trecem prin porţile largi ale cooperării, sprijinului reciproc şi slujirii confraţilor noştri, împărtăşindu-ne credinţa şi altora şi extinzând spiritual vieţile noastre în propovăduirea evanghelică către toţi fii lui Dumnezeu.
Să ascultăm acum despre roadele care poartă mărturia binecuvântărilor aduse de Ligonier în Biserică şi să ne lăsăm inspiraţi să extindem mărturia noastră pentru unitatea credinţei şi comuniunii noastre în Duhul Sfânt. [2]

Documente

La Ligonier au fost emise două declaraţii, una despre Biserica Ortodoxă din America şi una despre misiune şi propovăduire. Conţinutul lor poate fi caracterizat, în general, ca o respingere a noţiunii diaspora aplicată creştinismului ortodox din America şi astfel divizarea necanonică a ortodoxiei americane trebuie să înceteze. Pe lângă acestea, declaraţia în privinţa propovăduirii spune clar că episcopii ortodocşi americani consideră scopul Bisericii din America unul misionar.

Ierarhii participanţi

Următorii ierarhii au semnat documentele Adunării din Ligonier, cu două excepţii notate. Lista conţine titlurile episcopilor la acea vreme. Indiferent dacă au fost 28 sau 29 de episcopi prezenţi efectiv, în fotografia de grup sunt 28 iar pe documente sunt 28 de semnături diferite.

Comentariile episcopilor

În numărul din noiembrie 2004 al Word Magazine [3] (publicaţia oficială a Arhiepiscopiei Antiohiene), au fost publicate comentariile episcopilor SCOBA la a zecea aniversare a adunării din Ligonier (dintre care unii au fost prezenţi acolo iar alţii nu), dintre care prezentăm:


Întâistătăori

Mitropolit Herman (Swaiko) de Washington and New York, întâistătător al OCA:

Mă gândesc la Ligonier ca moment în istoria Ortodoxiei în America de Nord când dragostea pentru mandatul misionar al Evangheliei a depăşit barierele şi temerile etnice. Ligonier a constituit un loc de întâlnire unde episcopii ortodocşi au făcut schimb de idei şi viziuni privind unitatea. Acum zece ani, spiritul profetic de la Ligonier s-a opus pluralismului jurisdicţional chiar şi atunci când alţi ierarhi, de aici sau de oriunde, căutau să justifice status quo-ul necanonic. Acum zece ani, episcopii din Ligonier au exprimat o unanimitate a minţii care a arătat falsitatea faptului că pluralismul jurisdicţional nu împiedică unitatea Euharistică, atunci când, de fapt, prezenţa a doi sau mai mulţi episcopi într-un oraş subminează adevărul real al unităţi ecleziastice şi deci şi al unităţii Euharistice.
De-a lungul ultimilor zece ani, conjunctura naţională şi internaţională s-a schimbat dramatic. Oamenii din America de Nord şi din lumea întreagă sunt divizaţi pe criterii de religie, rasă, politică şi economie. O lume divizată are nevoie de vocea unificatoare a lui Hristos. Dar vcea lui Hristos, dacă este exprimată adecvat puterea ei de tămăduire, cere unitatea Bisericii Sale aici şi peste tot în lume. Munca începută acum zece ani trebuie continuată şi fructificată. Atâta timp cât acolo sunt prezenţi cei care aud şi împlinesc cuvântul Domnului în America de Nord, mesajul de la Ligonier nu va fi redus la tăcere.

Mitropolit Filip (Saliba) de New York, întâistătător al Arhiepiscopiei Antiohiene:

Perioda dintre 30 noiembrie şi 2 decembrie 1994 a fost cel mai strălucitor moment din istoria Ortodoxiei din America de Nord. Pentru prima dată, 29 de episcopi ortodocşi din Statele Unite şi Canada s-au adunat împreună în Satul Antiohian pentru a se ruga împreună, pentru a discuta problemele ortodoxe împreună şi pentru a formula o strategie comună a viitorului. Această adunare frăţească şi bine intenţionată a provocat un cutremur neaşteptat în unele dintre vechile Patriarhii Ortodoxe. Să sperăm că spiritul Ligonier va renaşte şi visul unităţii Ortodoxiei americane nu se va ofili niciodată.

Mitropolit Nicolae (Smisko) de Amissos, episcop al Eparhiei Ortodoxe Carpato-Rusă:

America are nevoie de Ortodoxie, dar fără ca Ordodoxia să fie americanizată. Ortodoxia trebuie să continue să se dezvolte spiritual şi să se maturizeze, crescând treptat şi potrivit spre o formă de guvernare potrivită. Sunt preocupat de faptul că tentativele agresive de separare prematură de bisericile mamă din Lumea Veche vor duce la neorânduială şi schismă. În schimb, suntem chemaţi de Domnul să continuăm creşterea smerită şi supunerea faţă de legăturile noastre organice cu Patriarhiile. Sperăm şi ne rugăm pentru călăuzirea Duhului Sfânt în vremurile viitoare ale bisericii noastre.

Mitropolit Iosif (Bosakov) de America şi Australia, Eparhia Ortodoxă Răsăriteană Bulgară din SUA, Canada şi Australia:

Ceea ce noi—episcopii ortodocşi canonici—am făcut acum zece ani a fost bine. Dar până în prezent nu a avut nici un efect. Este doar o dorinţă. Aceasta înseamnă—astfel este voia lui Dumnezeu. Fără El nu putem face nimic.
Aşadar, L-am implorat pe Dumnezeu să mă înveţe legile Sale. După rugăciunea mea obişnuită, am deschis Biblia cu ochii închişi şi am pus degetul în partea dreaptă. Prima dată am deschis la Apocalipsă 1:3—" Fericit este cel ce citeşte şi cei ce ascultă cuvintele proorociei şi păstrează cele scrise în aceasta! Căci vremea este aproape." L-am întrebat pe Domnul: "O Doamne! Dar până atunci?" Şi iarăşi am deschis Biblia, de data aceasta la I Timotei 1:15—" Vrednic de credinţă şi de toată primirea e cuvântul că Iisus Hristos a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu." Şi pentru a treia oară l-a ipitit pe Dumnezeu spunând: "O Doamne! Eu nu sunt nici Avraam şi nici evreu, eu sunt un păcătos, dar fă-mă să înţeleg Voia Ta." Şi atunci am deschis la Cartea înţelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah— Ecclesiasticul 24:32-35, unde am citit în noua traducere americană: "Zis-am: Voi adăpa grădina mea şi voi îmbăta sădirea mea. Iată s-a făcut mie din albie râu şi din râul meu s-a făcut mare. Că învăţătura ca zorile o răspândesc şi o arăt până departe. Şi ca proorocia voi turna învăţătura şi o voi lăsa pe ea în neamurile veacurilor."
Şi acum îmi este clar, că această profeţie trebuie împlinită, dar nu în timpul vieţii mele. Cred că noi toţi, episcopii ortodocşi, care s-au născut în lumea veche şi au venit în America, aşa ca mine, şi acum poartă de grijă eparhiilor jurisdicţionale, trebuie să moară. Sfânta Biserică Ortodoxă are nevoie de noi generaţii de americani care să vină după noi, care să împlinească poruncile Domnului şi profeţia. Deoarece acum, aşa cum scrie Părintele Vladimir Berzonsky: "Spiritual încă mai bem lapte de mamă, nepregătiţi încă pentru experienţele mai înalte şi mai adânci ale vieţii care ajunge la noi de la Hristos şi prin prezenţa Duhului Sfânt în inimile noastre."

Episcop Ilia (Katre) de Filomelion, Eparhia Albaneză:

A venit vremea pentru Ortodoxia din America să depăşească simpla afirmare a ordinii canonice şi istorice. Este vremea să încurajăm şi să dezvoltăm cooperarea dintre biserici, care se va dovedi un plan original pentru o mai mare unitate pe toate fronturile. Principiile adecvate trebuie să fie articulate şi acceptate de toate jurisdicţiile într-o angajare comună pentru lucrul împreună. Trebuie iniţiate şi sprijinite, chiar din primul moment, programe ale strădaniei pan-ortodoxe astfel încât credincioşii să împărtăşească o unanimitate în scopuri şi acţiune. Orice se poate realiza prin respect reciproc şi sensibilitate care vin din credinţa şi dragostea în Hristos.

Alţi episcopi

Arhiepiscop Kyrill (Yonchev) de Pittsburgh, OCA:

Întâlnirea din Ligonier a ierarhilor ortodocşi din America în noiembrie 1994 a fost extrem de încurajatoare şi pozitivă în procesul decizional. A concluzionat că există o nevoie a unităţii canonice din America printre jurisdicţiile ortodoxe. Adunarea este o mare speranţă pentru unitatea Ortodoxiei din America. Viziunea mea pentru viitor rămâne aceeaşi—O Singură Biserică Canonică Unită în Americi.

Mitropolit Maximos (Aghiorgoussis) de Pittsburgh, Greek Archdiocese:

Felicitări pentru numărul din noiembrie 2004 al publicaţiei CUVÂNTUL/The WORD, care vorbeşte despre a zecea aniversare a adunării din Ligonier a episcopilor noştri nord-americani ortodocşi. Din păcate, lucrurile nu s-au schimbat prea mult de atunci. Încă sperăm şi ne rugăm pentru unitatea deplină şi vizibilă a diasporei ortodoxe din America de Nord. Să sperăm că jurisdicţia ortodoxă cea mai mare în rang, aşa cum ne-a promis acum patrusprezece ani, îşi va asuma un rol conducător pentru ca acestea să se întâmple, sperăm în timpul vieţii noastre.

Arhiepiscop Peter (L'Huillier) de New York, OCA:

Adunarea din Ligonier a episcopilor ortodocşi din America de Nord a fost o piatră de hotar în istoria Ortodoxiei americane. Viziunea asupra Ortodoxiei care a fost vizibilă la acea adunare este încă de actualitate, dar încă nerealizată. Unitatea jurisdciţională ortodoxă din America de Nord trebuie să fie permanent în viziunea noastră; orice deviere de la aceasta este o contradicţie la ordinea şi canoanele Bisericii Ortodoxe. Să ne rugâm cu ardoare ca Duhul Sfânt să ne ghideze în a face să devină realitate această viziune.

Episcop Nikolai (Soraich) de Sitka, OCA:

Conferinţa din Ligonier a fost un moment înălţător pentru mulţi dintre noi care eram preoţi de mir la acea vreme. Toţi cei care citeau despre adunare şi chemarea ei la unitate au fost însufleţiţi de speranţe înalte.
Zece ani mai târziu, vedem că încă nu este loc în Sfânta Ortodoxie pentru cazul actual al multi-juridicţionalismului din America de Nord şi în lumea întreagă, cu toate că nu numai acest fapt împiedică eforturile de evanghelizare ale Bisericii. Acest fapt se regăseşte în Declaraţia de Misiune şi Evanghelizare de la Ligonier: "Ne angajăm noi înşine să evităm crearea de parohii, misiuni şi programe misionare ortodoxe paralele şi competitive... şi să mergem înainte spre un program misionar unit, oficial şi stabilit de comun acord cu scopul de a face să aibă un impact real în America de Nord prin misiune şi evanghelism ortodox."
Rugăciunile şi eforturile noastre trebuie să fie direcţionate spre o singură Sfântă Biserică Ortodoxă în America de Nord, un scop care poate fi atins doar în spiritul cooperării şi nu al divizării.

Arhiepiscop Nathaniel (Popp) de Detroit, OCA:

Creştinii ortodocşi care lucrează pentru mântuirea lor din Canada şi Statele Unite ale Americii trebuie să fie uniţi, fiecare în câte o biserică locală autocefală, fiecare îndrumată de ierarhi lucrând în aceeaşi direcţie, fiecare în Sfântul său Sinod, fiecare păstorită de propriul patriarh. Obiectivul pe termen lung al unui ierarh păstorind un oraş se va manifesta, în timp, el însuşi prin voinţa Duhului Sfânt care inspiră întreaga Biserică. În măsura în care fiecare "jurisdicţie" are o turmă atât indigenă cât şi etnică, trebuie să-şi continue păstorirea fără întrerupere. "Unitatea Euharistică" imperfectă a prezentului va fi îmbunătăţită datorită unităţii administrative. Temporar, unitatea administrativă înseamnă că fiecare jurisdicţie îşi va menţine structurile administrative, care fără îndoială, vor fi aduse la unitate naţională prin reprezentarea fiecărui ierarh în Sfântul său Sinod naţional, canadian sau american. Fiecare biserică autocefală trebuie să-şi conceapă o Constituţie unică şi regulamente care să servească nevoilor atât ale localnicilor cât şi ale emigranţilor. Unitatea ierarhilor în Sinod se va manifesta ea însăşi în unitatea scopurilor evanghelizării interne şi externe aşa cum s-a subliniat cu zece ani în urmă în cele două documente emise la Adunarea din Ligonier. Aceste lucruri se vor realiza prin coborârea Duhului Sfânt şi întărirea credincioşilor, prin post, rugăciune şi generozitate, pentru a acţiona creativ.

Episcop Antoun (Khouri) de Miami, Arhiepiscopia Antiohiană:

Cu sinceritate cred că după Ligonier a început o perioadă nouă a cooperării şi unităţii ortodoxe pe acest continent. Pentru prima dată de la începutul prezenţei noastre în Americi, se pare că a fost o viziune comună, sau cel puţin un scop comun de a lucra împreună, nu doar de dragul de a lucra împreună ci spre scopul final al unei ordini canonice al unei biserici unificate. Pentru mine, şansa de a sta alături de alţi episcopi fraţi, pe mulţi dintre ei ne mai întâlnindu-i până acum, a fost o experienţă uimitoare şi măreaţă. Ceea ce a făcut ca această experienţă să fie măreaţă şi uimitoare, pe lângă că ne-am întâlnit, a fost existenţa unui obiectiv. Ne-am întâlnit adeseori în trecut, dar doar pentru scopuri sociale sau aniversări, sărbătoriri, etc. De data aceasta a fost pentru binele bisericii. Din păcate, ceea ce s-a întâmplat după Ligonier ne-a lăsat mai separaţi şi divizaţi decât în anii de dinaintea acestui adunări istorice.

Episcop Basil (Essey) de Wichita, Arhiepiscopia Antiohiană:

În 1994 eram un episcop relativ nou şi tânăr când a fost convocată, acum faimoasa, Conferinţă a Episcopilor în Satul antiohian, şi astfel, împreună cu un alt tânăr episcop, Sfânţitul Serafim de Ottawa şi Canada, am fost numit la secretariatul Conferinţei. Ligonier '94 a fost fără nici o îndoială unul din cele mai luminoase momente—dacă nu CEL mai luminos moment—din istoria Sfintei Ortodoxii din Lumea Nouă. Zeci de episcopi s-au întâlnit şi rugat şi deliberat în vârful acelui munte din Pennsylvania, în timp ce sute de mii de credincioşi din poporul acesta tânăr din întreg continentul s-a rugat şi a postit ca noi să ajungem la un rost al Sfintei Ortodoxii. Şi, prin Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, un mare rost a fost într-adevăr îndeplinit! Viziunea şi speranţa comune împărtăşite de fraţii mei episcopi din acele câteva zile şi exprimate în cele două documente istorice emise la Conferinţă au produs o undă de reîmprospătare şi revigorare care a traversat continentul nostru, deschizând uşile comunităţilor noastre ortodoxe cu speranţă şi bucurie anticipatoare. Dar din păcate şi toate acestea prea repede, nori întunecaţi de furtună au venit dinspre Răsărit, făcând ca acele uşi să fie din nou trântite şi închise încă o dată. Unele din aceste uşi sunt şi au rămas încuiate acestei zile adevărate, în timp ce altele sunt întredeschise, aşteptând un alt val de reîmprospătare şi revigorare ca să se deschidă încă o dată. Fie ca această briză să vină încă o dată!

Episcop Joseph (Al-Zehlaoui) de Los Angeles, Arhiepiscopia Antiohiană:

Biserica Ortodoxă oferă vindecare spirituală la atât de mulţi dintre cei care realizează cât de găunoase sunt secularismul şi materialismul. Sarcina noastră în Biserică este să oferim spiritualitate adevărată şi nu divertismentul găunos cum face Creştinismul apusean. Trebuie să mergem dincolo de dispute cu fundamentaliştii şi revizioniştii asupra Scripturii şi, în locul acestor dispute, să le arătăm oamenilor dovada pe care o avem că adevărata vindecare şi îndumnezeire se găsesc doar în Biserica Ortodoxă.

Alte comentarii

Detaliind pe marginea comentariilor sale publicate în revista Word Magazine din noiembrie 2004, Episcopul Nikolai (Soraich) de Sitka (OCA) a spus următoarele într-o scrisoare deschisă din publicaţia sa eparhială The North Star (pp. 3-4), în numărul din iarna lui 2005:

Se spune în acatistul său că Sfântul Gherman a avut o viziune a "unui tron episcopal în această ţară." (icosul 11) [PDF al acatistului] Nu spune nimic despre mai multe scaune, dar una—o biserică autocefală pe acest teritoriu—una care a fost înfiinţată în 1970 [[[OCA]]]. Privesc în urmă spre acei ani de seminar şi spre anii de după când exista speranţa unei biserici unite în America. Existau sărbătoriri pan-ortodoxe; adunările din Duminicile Ortodoxiei erau evenimente majore iar sufletele credincioşilor şi clerului se înălţau în aceste adunări ale Bisericii. Acum privim înapoi doar cu zece ani şi vedem că adunarea episcopilor din Ligonier este proclamată ca cel mai mare eveniment al Ortodoxiei americane! Mă minunez cum canonizarea primului sfânt american este trimisă pe un loc secundar în viaţa Ortodoxiei din America. Chiar dacă Ligonier a fost plin de speranţă pentru aceia dintre noi care slujim în biserici din mai multe jurisdicţii. Curând am fost dezamăgiţi când ierarhii şi-au retras numele de pe documentele care au fost pregătite; unul despre evanghelism şi unul despre unitatea administrativă.
Suntem oare gata să ne rugăm cu acest acatist cu adevărat şi să ne supunem noi înşine viziunii celui mai minunat sfânt al Americii în realizarea unei singure Bisericii? Nu avem nevoie de un alt Ligonier, avem nevoie de o adunare în Kodiak la moaştele primului sfânt american, de un pelerinaj pe jos în Insula Spruce şi bunăvoinţa de a accepta chemarea lui Iisus Hristos de dragul Ortodoxiei—nu divizaţi, ci uniţi! [4]

A reply to his letter was published in February 2005 on the Orthodoxy Today website.

Vezi şi also

Izvoare

Legături externe

Surse principale

Documente

Prezentări

Articole de presă

Surse secundare

Unelte personale
Spații de nume
Variante
Acțiuni
Navigare
Donate

Please consider supporting OrthodoxWiki. FAQs

Trusa de unelte
În alte limbi