Lunea curată

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare

Lunea curată (el. Καθαρή Δευτέρα), numită în insula Cipru şi Lunea Verde este prima zi a Postului Mare în calendarul creştin ortodox. Este o zi cu dată mişcătoare, aşezată la începutul celei de-a şaptea săptămâni înainte de Paşti.

Apelativul de "Lunea curată" dat acestei zile evocă părăsirea tuturor obiceiurilor păcătoase, ca şi a mâncărurilor de dulce, cum este potrivit la începutul unei perioade de post.

Cuprins

Începutul Postului

Din punct de vedere liturgic, Lunea curată – şi implicit Postul Mare – începe în noaptea de duminică, la o slujbă aparte, numită Vecernia Iertării, unde toţi cei prezenţi îşi cer iertare unul altuia, cu smerenie, pentru a putea începe postul cu conştiinţa curată, cu iertare, şi cu reînnoită dragoste duhovnicească unii pentru alţii.[1]

Prima săptămână din Postul Mare în întregime este numită frecvent "Săptămâna curată". În această săptămână, creştinii participă la slujbele de seară, când se citeşte Canonul Sf. Andrei Criteanul, merg la Spovedanie şi obişnuiesc să facă curăţenia de primăvară (dacă nu este deja făcută înainte de începutul postului. În Lunea curată, mulţi creştini ţin post negru, post ce se poate prelungi marţi şi miercuri sau chiar întreaga săptămână, după puterile fiecăruia, sau mănâncă doar seara mâncare „uscată”, negătită şi fără ulei (fructe, nuci, halva, pâine şi miere).

Tema teologică a Lunii curate este dată de citirea din Vechiul Testament care se citeşte la Ceasul al VI-lea din această zi (Isaia 1, 1-20) şi care proclamă:
spălaţi-vă, curăţiţi-vă. Nu mai faceţi rău înaintea ochilor Mei. Încetaţi odată! Învăţaţi să faceţi binele, căutaţi dreptatea, ajutaţi pe cel apăsat, faceţi dreptate orfanului, apăraţi pe văduvă! Veniţi să ne judecăm, zice Domnul. De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, ca zăpada le voi albi, şi de vor fi ca purpura, ca lâna albă le voi face. (Is.1, 15-18).

Astfel, Lunea curată este un dublu început: începutul pocăinţei pentru păcatele trecute, dar şi ziua părăsirii lor şi a întoarcerii spre Dumnezeu, motiv de a primi această zi şi ca pe o zi plină de bucurie şi speranţă.

Vecernia iertării

Postul[2] Paştelui începe, de fapt, de la Vecernia din Duminica Iertării, numită Vecernia Iertării. Această slujbă unică, atât de adâncă şi frumoasă, lipseşte din atât de multe biserici ale noastre. Totuşi nimic nu destăinuie mai bine „tonalitatea" Postului Mare în Biserica Ortodoxă; nicăieri nu se manifestă mai bine chemarea sa profundă către om.

Slujba începe cu o vecernie solemnă, cu slujitori îmbrăcaţi în veşminte luminoase. Stihirile care urmează Psalmului „Doamne strigat-am către Tine..." anunţă venirea Paştelui şi, dincolo de Post, apropierea Paştelui!

„Vremea postului să o începem luminat,
supunându-ne pe noi nevoinţelor celor duhovniceşti.
Să ne lămurim sufletul, să ne curăţim trupul.
Să postim precum de bucate aşa şi de toată patima,
desfătându-ne cu bunătăţile Duhului.
Întru care petrecând cu dragoste,
să ne învrednicim toţi a vedea prea cinstita patimă a lui Hristos-Dumnezeu şi Sfintele Paşti,
duhovniceşte bucurându-ne".

Urmează, apoi, Vohodul cu cântarea: „Lumină lină a Sfintei slave". Preotul slujitor înaintează către „locul cel înalt" din spatele altarului pentru a vesti Prochimenul de seară, care întotdeauna anunţă sfârşitul unei zile şi începutul alteia. Prochimenul cel Mare al acestei zile vesteşte începutul Postului:

„Să nu întorci faţa Ta de la sluga Ta;
Când mă necăjesc degrab mă auzi;
Ia aminte spre sufletul meu,
şi-l mântuieşte pre el."

Ascultă melodia unică a acestui stih — această strigare care dintr-o dată umple biserica: „când mă necăjesc degrab mă auzi" — şi vei înţelege acest moment de început al Postului Mare: tainica întrepătrundere dintre deznădejde şi nădejde, dintre întuneric şi lumină. Toată pregătirea se apropie acum de sfârşit. Stau în faţa lui Dumnezeu, în faţa slavei şi a frumuseţii împărăţiei Sale. Realizez că aparţin acesteia, că nu am alt cămin, nici o altă bucurie, nici un alt ţel; realizez, de asemenea, că sunt exilat din acest cămin în întunericul şi tristeţea păcatului, „când mă necăjesc!". Iar în cele din urmă îmi dau seama că numai Dumnezeu mă poate ajuta în această durere, că numai El poate „griji de sufletul meu". Pocăinţa este, mai presus de orice, o chemare disperată către acel ajutor divin.

Repetăm de cinci ori Prochimenul şi iată că Postul a sosit! Veşmintele luminate sunt puse deoparte; luminile sunt stinse. Când preotul slujitor rosteşte cererile pentru ectenia de seară, strana răspunde cu ceea ce se consideră a fi „cheia Postului". Se citeşte pentru prima oară rugăciunea de post a Sfântului Efrem Sirul, însoţită de metanii. La sfârşitul slujbei credincioşii se apropie de preot, cerând unii altora iertare[3]. În timp ce ei săvârşesc acest ritual de împăcare, pentru că Postul Mare începe prin aceste mişcări ce exprimă dragostea, reuniunea, frăţia, strana intonează cântările pascale.

Vom rătăci patruzeci de zile prin deşertul Postului, dar la capăt străluceşte deja lumina Paştelui, lumina împărăţiei lui Dumnezeu.

Zi de bucurie

În Grecia şi Cipru, unde Lunea curată este sărbătoare legală, aceasta este sărbătorită cu excursii în aer liber, consumarea de fructe de mare şi alte mâncăruri de post. Se mai mănâncă în această zi un fel de pâine nedospită care se coace doar în această zi, numită "lagana" (gr. λαγάνα). În tradiţia grecească, unde fructele de mare sunt uşor accesibile, se permite consumarea acestora în timpul postului, iar acest lucru a dat naştere unei tradiţii potrivit căreia în această zi se consumă feluri de mâncare elaborate pe bază de fructe de mare.

Se consideră că Lunea curată marchează începutul primăverii, potrivit stihirei din Triod care aminteşte că „răsărit-a primăvara Postului”. [4]

Atmosfera veselă, de primăvară a Lunii curate pare să vină în contradicţie cu spiritul ascetic, de pocăinţă, nevoinţă şi stăpânire de sine al Postului mare. Dar această contradicţie aparentă e unul din aspectele definitorii ale modului în care creştinii ortodocşi se raportează la post, potrivit spiritului pericopei evanghelice citite în această zi (Matei 6, 14-21, care avertizează:
Când postiţi, nu fiţi trişti ca făţarnicii; că ei îşi smolesc feţele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat grăiesc vouă, şi-au luat plata lor. Tu însă, când posteşti, unge capul tău şi faţa ta o spală, Ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie. (Matei 6, 16-18).
Astfel, ortodocşii sărbătoresc începutul postului cu bucurie, căci: Răsărit-a primăvara postului şi floarea pocăinţei…[5]

Note

  1. Potrivit practicii vetero-testamentare, ziua liturgică a creştinilor ortodocşi începe seara, la asfinţit (Facerea 1, 5).
  2. Textul acestui capitol este o adaptare după: Alexander Schmemann, Postul cel Mare.
  3. Acest ritual nu este menționat ca atare în toate edițiile Triodului, dar el perpetuează o tradiție monastică foarte veche, care este descrisă în multe texte monastice, între care Viața sfintei Maria Egipteanca.
  4. Stihoavna de la Vecernie din ziua de miercuri a Săptămânii Brânzei.
  5. Ibidem.

A se vedea şi

Surse

Legături externe

Unelte personale
Spații de nume
Variante
Acțiuni
Navigare
Donate

Please consider supporting OrthodoxWiki. FAQs

Trusa de unelte
În alte limbi