Deschide meniul principal

OrthodoxWiki β

Silvestru Morariu Andrievici

Mitropolitul Silvestru Morariu Andrievici

Silvestru Morariu Andrievici († 1895) a devenit mitropolit al Bucovinei în 1879. Prin lupta sa de o viață întreagă pentru binele Bisericii și al poporului român, Silvestru Morariu poate fi considerat cel mai de seamă ierarh din Biserica românească din Bucovina[1].

Context

Viața înainte de arhierie

Activitatea pastorală

Silvestru era originar din satul Mitocul Dragomirnei, urmase liceul și Institutul teologic la Cernăuți, apoi a fost preot de mir în Ceahor (1843—1862), asesor consistorial, iar din 1877 vicar general al Mitropoliei.

Preotul Samuil Morariu se remarcase prin atitudinea sa demnă împotriva abuzurilor episcopului Eugenie Hacman, militând pentru autonomia Bisericii bucovinene și pentru păstrarea caracterului ei românesc. Ca deputat în parlamentul din Viena — reprezentând Fondul religionar — a apărat cu mult curaj interesele Bisericii și ale poporului său. Pentru atitudinea sa românească, episcopul Eugenie l-a oprit de la săvârșirea celor sfinte.

Activitatea culturală

A publicat numeroase lucrări în românește, mai ales manuale școlare pentru învățământul elementar (cărți de citire — numite „legendarii”, de aritmetică și mai ales de religie). Acestea au fost primele manuale școlare din Bucovina.

Nevoia lor era mult simțită după 1849, când școlile primare românești au fost puse din nou sub cârmuirea episcopului și a consistoriului din Cernăuți. La acestea se adaugă și câteva lucrări teologice: Cuvântări bisericești la toate duminicile și sărbătorile de peste an (1860) — prima carte de predici în Bucovina — Liturgica (1860), Învățătura ortodoxă din religiunea creștină, în trei părți: Dogmatica generală, Dogmatica specială și Morala (1862—1864), apoi Psaltichia bisericească (1879) și Tipiconul (1883) etc.

Între 1848—1865 a redactat Calendarul (Almanahul) românesc din Bucovina, în care a publicat felurite articole. S-a spus, și pe drept cuvânt, că Samuil (Silvestru) a fost cel mai harnic mânuitor al condeiului în acele vremuri în Bucovina. Prin scrisul său, a contribuit la întărirea școlilor românești și la trezirea sentimentelor naționale ale românilor de aici.

Perioada de mitropolit

Arhimandritul Silvestru Morariu Andrievici a fost ridicat în scaunul mitropolitan în 1879. Ca mitropolit, a luptat pentru păstrarea drepturilor românești în Biserica din Bucovina.

Activitatea pastorală

A reluat încercările precedente pentru convocarea Congresului bisericesc, care s-a și deschis la 14 iulie 1882, când s-a votat Statutul congresului. Împăratul l-a sancționat însă cu mare greutate, după aproape 10 ani de discuții (1891). La 18 septembrie 1891, s-a convocat un nou congres bisericesc, dar lucrările lui au fost întrerupte din pricina amestecului brutal al guvernatorului Pace în discuții. De atunci, nu s-a mai îngăduit convocarea altor congrese bisericești.

Sub mitropolitul Silvestru, credincioșii ruteni, încurajați de autoritățile de stat, au cerut noi drepturi în Biserica românească din Bucovina (introducerea limbii rutene în administrația bisericească, preoți ruteni la conducerea eparhiei ș.a.). Mitropolitul Silvestru s-a împotrivit cu mult curaj acestor pretenții, care ar fi dus la pierderea caracterului românesc al Mitropoliei. S-a împotrivit de asemenea, la încercările guvernului de-a cumpăra domeniile bisericești de la Rădăuți. A stăruit pentru creșterea salariilor clerului.

Activitatea culturală

La îndemnul mitropolitului Silvestru, s-a înființat în 1881 o societate muzicală, „Armonia”, iar în 1884 o societate literară a studenților teologi, sub numele de „Academia ortodoxă”, care a luat asupra sa editarea Calendarului bucovinean. „Societatea pentru cultură și literatura română din Bucovina” a fost și ea sprijinită de mitropolit, în 1883 a pus bazele „Tipografiei arhiepiscopale” (egumenii de la Putna și Dragomirna încercaseră să deschidă tipografii în mănăstirile lor cu trei decenii în urmă, dar guvernul le-a respins cererile).

Este vrednic de menționat și faptul că sub el a apărut, în 1882, revista „Candela”, care urmărea „sporirea, lărgirea și fructificarea științei teologice”. În cei peste 50 de ani de apariție, în paginile acestei reviste au apărut îndeosebi studii de teologie scrise de profesorii Facultății din Cernăuți.

În sfârșit, trebuie amintit și faptul că în timpul arhipăstoririi lui Silvestru Morariu, a crescut și prestigiul Facultății de teologie, prin iluștrii ei profesori: Vasile Mitrofanovici (1831—1888), Isidor Onciul (1834—1897), Alexie Comoroșan (1842—1881), frații Eusebiu Popovici (1838—1922) și Constantin Clement Popovici (1846—1938), Teodor Tarnavschi (1859—1914), Emilian Voiutschi (1850—1920) ș.a.

Note

  1. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române Volumul 3, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1981.

Surse

  • Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române Volumul 3, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1981.