Schitul Karulia

Cea mai izolată şi mai greu accesibilă regiune de la Sfântul Munte, Karulia, se întinde la poalele Carmelului, deasupra mării, şi cuprinde mai multe colibe pustniceşti construite pe stânci foarte abrupte sau pe terase stâncoase, prăpăstioase, de lângă mare, la capătul sudic al Peninsulei Athonite.

Despre Schit

Aceste colibe datează din secolul al XVII-lea şi s-au construit cu multă osteneală, din pricina locului foarte abrupt. La început, Karulia a aparţinut de sihăstria „Sfânta Ana Mică”. În 1877 Mănăstirea Marea Lavră a vândut aceste colibe monahilor ruşi. Fiindcă numărul lor se mărea treptat, Karulia a devenit schit. Actuala colibă a Sfântului Gheorghe era pe atunci Kiriakonul schitului. Astăzi mai există 16 colibe, dintre care numai șase sunt locuite. Majoritatea vieţuitorilor sunt ruşi şi sârbi.

Acest loc a fost numit „înfricoşătoarea Karulie” – şi, cu adevărat, așa şi este. După cuvintele pururea-pomenitului profesor Panaghiotis Christou, Karulia este „simbolul pustiei athonite”, „un loc stâncos şi abrupt, pe ai cărui pereţi sunt aşezate sihăstriile isihaştilor”. Numele de Karulia provine de la scripetele (karouli) pe care nevoitorii îl aşezaseră la coliba cea mai dinspre mare, cu ajutorul căruia coborau un coş către ambarcaţiunile ce se aflau în trecere pe acolo, şi-l trăgeau înapoi cu puţină pâine sau orice altceva ofereau de mâncare pescarii sau călătorii, ca preţ pentru rucodelia (metanii, coşuri sau mături) pe care pustnicii o puneau în coş.

După trecerea la Domnul a Sfântului Siluan în anul 1938, Stareţul Sofronie Saharov a viețuit într-una din peșterile de la Karulia vreme de nouă ani.