Discuție:Sfinții români din închisori

De la OrthodoxWiki
Versiunea din 26 august 2014 17:44, autor: Nick15 (Discuție | contribuții) (Sfinții închisorilor)
Salt la: navigare, căutare

Sfinții închisorilor

Într-un articol enciclopedic, și pentru România, nu o să putem vorbi de sfinții închisorilor cu nume (nefiind canonizați încă), decât spunând că „sfinții închisorilor” este o sintagmă care desemnează în mod generic pe aceia care au murit pentru Hristos în închisorile comuniste, ca mucenici și mărturisitori, considerați ca atare de către cei care au această evlavie, fără să fie canonizați de BOR sau de vreo altă Biserică Ortodoxă. Pe scurt părerea mea. Părerile voastre? --Inistea 25 august 2014 14:41 (PDT)

"...care au murit sau au suferit pentru Hristos... ca mucenici și/sau mărturisitori" aș formula eu. Sunt de acord că nu putem afirma explicit cine anume din cei trecuți prin închisori este sfânt în absența canonizărilor.
Este un subiect foarte dificil de tratat echilibrat, cu risc mare de contaminare ideologică.
După părerea mea, articolul ar putea face totuși o 'cartografiere' a fenomenului - prezentarea situației actuale, demersuri oficiale, neoficiale, de sus în jos și de jos în sus pentru pregătirea canonizărilor, moduri de abordare a temei ("sfinții închisorilor" vs. "sfinții din perioada comunistă" etc), polemici, situația în alte Biserici etc. Aici că ar putea fi discutate totuși - pe scurt - și câteva exemple. Iuliana 25 august 2014 16:27 (PDT)
Pentru OrthodoxWiki și pentru ortodoxie în general, sfinții au o definiție precisă - nu este la latitudinea noastră să decretăm despre o persoană că este „sfânt” sau nu. Pentru sfinții români numai Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române are căderea de a hotărî. A se vedea articolele Sfinți și Proslăvire. --Bătrânul (discuție) 25 august 2014 23:22 (PDT)
Voi menționa faptul că acești sfinți nu sunt canonizați și voi face o listă cu cei care au suferit în închisori și pot candida la canonizare, căci nu cred că toți cei care au fost eliberați sunt sfinți. Unii îi pun în rândul sfinților închisorilor nu doar pe mucenici, ci și pe cei care au suferit, dar au fost eliberați după. Sîmbotin, în ortodoxie sfinții sunt sfinți încă înainte de canonizare. Canonizarea este necesară doar pentru ca sfântul să fie cunoscut și cinstit de oameni. Valeriu Gafencu cu siguranță este sfânt, deși n-a fost canonizat.--Nick15 26 august 2014 10:44 (PDT)