Modificări

Salt la: navigare, căutare

Culori liturgice

2 octeți adăugați, 22 iulie 2014 11:43
m
Culorile veşmintelor liturgice
În tradiţia liturgică a Bisericii Ortodoxe Române se împletesc elemente din tradiţia slavă şi cea grecească, la care se adaugă obiceiurile locale. În privinţa acestora din urmă, tradiţia locală a fost structurată şi în funcţie de dotările materiale mai modeste. Strămoşii noştri purtau ce veşminte aveau, nedispunând de multe rânduri de veşminte, iar pentru cei din zilele noastre alegerile lor de atunci (legate de motivele amintite) au devenit tradiţie. De altfel, întrucât regulile prezentate mai jos nu sunt absolut obligatorii, mulţi slujitori poartă veşmintele pe care ei înşişi le preferă, fără să ţină seama de recomandări. Pe de altă parte, în continuare, puţini sunt cei care îşi permit un număr mare de seturi de veşminte liturgice complete.
În anul 2012, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a emis o Hotărâre (nr. 5274/2012) prin care stabileşte o regulă unitară de folosire a veşmintelor şi însemnelor arhiereşti, precum şi a culorilor liturgice recomandate pentru fiecare praznic, prilej sau perioadă liturgică. Deşi hotărârea vizează în primul rând veşmintele arhiereşti, reglementarea folosirii culorilor liturgice este propusă, „în scop teologic, liturgic şi estetic”, atât pentru catedrale, cât şi pentru mănăstiri şi pentru parohiile cu posibilităţi materiale.<ref>[http://www.patriarhia.ro/_layoutsimages/pdf/imagesHotarariSinodale/File2012/5274%205274_%282012%29%20Folosire%20vesminte29_Folosire_vesminte.pdf Hotărârea nr. 5274 din 5 iulie 2012 a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în legătură cu modalitatea unitară de folosire a mantiei și mitrei, precum și a veșmintelor arhierești de culori diferite, de către Înaltpreasfințiții și Preasfințiții Părinți ierarhi în timpul serviciilor religioase, în acord cu practica din celelalte Biserici Ortodoxe]. </ref>
Cea mai respectată sursă care cuprinde descrierea schemei coloristice pentru veşmintele liturgice în conformitate cu practica rusească este ''Nastol'naya Kniga Sviashchenno-sluzhitelia'' (''Carte de precepte pentru slujitorii bisericeşti din cinul preoţesc'') a lui Bulgakov, pe care o vom urma şi în cele de mai jos.
6.119 modificări

Meniu de navigare