Cântarea rusească: Diferență între versiuni
| Linia 1: | Linia 1: | ||
| − | |||
Termenul '''''cântare rusească''''' se referă la un grup de tradiție de [[muzica bisericească|cântare]] folosit în [[Biserica Rusiei]] și unele biserici fiice ale acesteia. Această cântare este atât monofonică cât și polifonică și prezintă influențe din mai multe surse, atât ortodoxe cât și occientale. Cântarea rusească este folosită nu doar în [[Biserica Rusiei]], dar și în bisericile [[Biserica Ucrainei|Ucrainei]], [[Biserica Ortodoxă a Finlandei|Finlandei]], [[Biserica Ortodoxă a Japoniei|Japoniei]], [[OCA]] și în alte părți. | Termenul '''''cântare rusească''''' se referă la un grup de tradiție de [[muzica bisericească|cântare]] folosit în [[Biserica Rusiei]] și unele biserici fiice ale acesteia. Această cântare este atât monofonică cât și polifonică și prezintă influențe din mai multe surse, atât ortodoxe cât și occientale. Cântarea rusească este folosită nu doar în [[Biserica Rusiei]], dar și în bisericile [[Biserica Ucrainei|Ucrainei]], [[Biserica Ortodoxă a Finlandei|Finlandei]], [[Biserica Ortodoxă a Japoniei|Japoniei]], [[OCA]] și în alte părți. | ||
Versiunea de la data 25 august 2014 14:23
Termenul cântare rusească se referă la un grup de tradiție de cântare folosit în Biserica Rusiei și unele biserici fiice ale acesteia. Această cântare este atât monofonică cât și polifonică și prezintă influențe din mai multe surse, atât ortodoxe cât și occientale. Cântarea rusească este folosită nu doar în Biserica Rusiei, dar și în bisericile Ucrainei, Finlandei, Japoniei, OCA și în alte părți.
Probabil că cea mai veche varietate distinctivă de cântare folosită în regiunile care au ajuns să fie cunoscute ca Rusia este cântarea znamenită, o cântare tradițional monofonică (i.e., melodică, nearmonizată) derivată din cântarea bizantină adusă rusilor de misonarii greci veniți din Constantinopol.
Armonizările stilului occidental au ajuns în uz în biserica rusă prin Lvov și Kiev datorită influenței Bisericii Romano-Catolice din Polinia, iar polifonia „brusc a dat buzna din Occident în cântarea liturgică rusă la mijlocul secolului al șaptesprezecelea” (Johann von Gardner, Cântarea bisericească rusă, Vol. I: Cultul și imnografia ortodoxă, p. 380). La mijlocul secolului al XVIII-lea, dirijorii curții imperiale erau în special italieni[1], care ulterior au împins muzica bisericească rusă în direcția occidentală. În secolul al XIX-lea, principiile compoziției germane au ajuns să domine în cântarea rusească.
În biserica rusă de azi, aceste tradiții variate rămân în uz peste tot în biserică (precum și în bisericile ei fiice), unele într-o formă mai primitivă decât altele. În prezent, în unele mănăstiri și parohii se desfășoară o renaștere a uzul celor mai vechi forme de cântare, mai ales a celei znamenite.
Un element deosebit al cântării rusești este grupul de tradiții cunoscute în Rusia ca „Cântarea grecească” și „Cântarea bulgărească”. Deși originile ambelor sunt o chestiune de dezbateri, nici o varietate a acestor cântări nu sunt sprecifice bisericilor greacă sau bulgară, care folosesc în primul rând cântarea bizantină și respectiv, pe cea bulgărească.
Tipuri
- Bakhmetev Obikhod
- Cântarea bulgărească (rusească)
- Cântarea grecească (rusească)
- Cântarea kieveană
- Cântarea veche Simonov
- Cântarea valaamită
- Cântarea znamenită
Legături externe
- An Outline History of Russian Sacred Music de Părintele Ivan Moody
