Dualism

Dualismul este o doctrină conform căreia realitatea provine din două principii ireductibile și contrare.

Forme de dualism

În cosmologie, concepția dualistă - dualismul cosmologic - explică lumea cu ajutorul Binelui absolut și a răului Absolut, principii juxtapuse din veșnicie. Această concepție este prezentă în diferite curente de gândire, cum ar fi gnosticismul sau maniheismul. Transferat în teologie, dualismul teologic atribuie aceste două principii la două divinități.

Dualismul antropologic explică omul pornind de la două realități opuse, sufletul și trupul (gr. soma), duhul și carnea (gr. sarx). Când aceste două realități nu sunt opuse și nici nu se exclud una pe alta, ci se completează, atunci ne aflăm în prezența unui „dualism antropologic” ortodox din punctul de vedere al credinței creștine.

Dualismul etic explică prezența în firea umană a celor bune și a celor rele printr-o predestinație divină a răului și a binelui, concepție respinsă de credința ortodoxă.

În Sfânta Scriptură

Pentru că Dumnezeu este singurul creator a toate și unicul Dumnezeu, Sfânta Scriptură nu lasă propriu-zis loc dualismului. Și cu atât mai puțin Noul Testament, pentru că Iisus Hristos a venit în lume pentru toți oamenii și pentru ca lumea toată și toată omenirea și întreaga ființă umană să se mântuiască.

Cu toate acestea, pentru motive pedagogice și mnemotehnice (de facilitare a memorizării), exprimări dualiste apar atât în Noul Testament - cele „două căi” în evangheliile sinoptice (Matei 7, 13 ș.u. = Luca 13, 24) sau cuplurile opuse lumină-întuneric, adevăr-minciună, duh-carne etc. în Evanghelia după Ioan (Ioan 1, 5; 8, 41-45). - cât și în scrierile părinților apostolici, dar acestea sunt transfigurate de plinătatea slavei lui Hristos (Ioan 1, 3, 6) și de chemarea la propria lucrare a omului (Ioan 3, 19-21).

Surse

• Xavier Léon-Dufour, Dictionnaire du Nouveau Testament, Ed. du Seuil, Paris, 1975, p. 217.