Moise Măcinic
Sfântul Sfințit Mărturisitor Moise Măcinic, preot în satul Sibiel din Transilvania a trăit în secolul al XVIII-lea, fiind contemporan cu preotul Ioan din Galeș. S-a opus trecerii ortodocșilor la unirea cu Roma, fiind închis de mai multe ori pentru aceasta, sfârșindu-și cel mai probabil viața în închisoarea de la Kufstein (Austria). Biserica Ortodoxă Română îl prăznuiește la 21 octombrie.
Viața
Conform propriei sale declarații date în anul 1752 înaintea unei comisii de anchetă, la Viena, Sf. Moise Măcinic a fost hirotonit în anul 1746 la București, de către mitropolitul Ungrovlahiei de atunci, Neofit Cretanul (1738-1753). Pentru că se împotrivea unirii cu Roma, lucru constatat și de episcopul rutean unit al vremii, preotul Moise Măcinic a fost închis vreme de 17 luni în închisoarea din Sibiu; este eliberat, dar i se interzice să mai slujească.
Datorită acestei împotriviri, este arestat și dus la Sibiu, unde a pătimit timp de 17 luni, până când a fost eliberat cu condiția de a renunța la preoție. Episcopul unit Petru Pavel Aron îl invită să-și reia slujirea preoțească, cu condiția de a accepta unirea cu Roma, însă acesta refuză și fuge în Banat.
În decembrie 1750, el avea să fie unul dintre cei șase semnatari ai unui memoriu adresat mitropolitului sârb de Carloviț, Pavel Nenadovici (1749-1768), sub jurisdicția căruia se aflau și ortodocșii din Transilvania. În acest memoriu ei se plângeau mitropolitului de șicanele îndurate de ortodocși din partea autorităților.
În anul 1752, el s-a întâlnit cu preoții Ioan din Poiana Sibiului și Ioan din Galeș, primind de la aceștia un alt memoriu al ortodocșilor din sudul Transilvaniei. Preotul Moise Măcinic urma să facă parte din delegația care avea să prezinte acest memoriu împărătesei Maria Tereza, împreună cu credinciosul mirean Oprea Miclăuș. Delegația a fost primită în audiență de împărăteasă, care nu răspunde însă la memoriu; reprezentanții ortodocșilor ardeleni au fost în schimb arestați și trimiși la închisoarea de la Kufstein (Austria).
Ţăranii din Săliște trimit mai multe petiții, atât mitropolitului de Carloviț cât și generalului Buccow (comandant militar și guvernator al Transilvaniei între anii 1762-1764). Din documentele vremii se știe că unul dintre deținuții de la închisoarea din Kufstein evadase, iar familia lui Oprea Miclăuș este pusă sub urmărire, ceea ce sugerează că este posibil ca acesta să fi evadat. Pe de altă parte, soția Sf. Oprea trimite în anul 1784 o petiție împăratului Iosif al II-lea, cerând eliberarea soțului ei, ceea ce pare să indice că acesta nu ajunsese acasă. Despre preotul Moise Măcinic nu se mai știe însă nimic. Se crede că atât el, cât și (probabil) Sf. Oprea au murit în închisoarea de la Kufstein, ca mărturisitori ai credinței ortodoxe.
Biserica Ortodoxă Română a făcut proslăvirea Sf. Moise Măcinic, împreună cu cea a preotului Ioan din Galeș, în anul 1992, rânduindu-le data de 21 octombrie ca zi de pomenire.
Imnografie
Troparul Sf. Preoți Mărturisitori Ioan din Galeș și Moise Măcinic din Sibiel, glasul 1:
- Preoți cu chemare sfântă, Moise și Ioane, ca niște ostași adevărați ai lui Hristos Dumnezeu, cu putere ați propovăduit dreapta credință și mărturisitori ai Ortodoxiei v-ați făcut pentru poporul cel credincios. Drept aceea, moarte mucenicească primind, rugați pe Hristos Dumnezeu să dăruiască Bisericii Sale pace și unire, iar sufletelor noastre mare milă
Condacul lor, glasul al 3-lea:
- Să prăznuim astăzi cu vrednicie pe ostașii lui Hristos, Moise și Ioan, care s-ai arătat în pământul Transilvaniei ca niște făclii aprinse ale dreptei credințe, pentru care au primit cununa muceniciei. Şi cu dragoste să strigăm: Bucurați-vă, mărturisitori ai lui Hristos și apărători ai credinței noastre strămoșești.
Surse
- Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Sfinți daco-romani și români, Editura Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Iași, 1994, pp. 121-123.
- Preotul Mărturisitor Moise Măcinic