Arsenie Capadocianul

Sf. Arsenie Capadocianul, făcătorul de minuni
Date personale
Naștere	1840, Imperiul Otoman (Asia Mică)
Mutare la Domnul (†)	10 noiembrie, 1924, insula Corfu (Κέρκυρα), Grecia
Localizare	Farasa Capadociei, Imperiul Otoman
Naționalitate	greacă
Date cult
Tip	cuvios
Data canonizării	1986, de către Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului
Prăznuire la data de	10 noiembrie
Proclamare	pan-ortodoxă
Biserici patronate

Părintele nostru între sfinţi, Cuviosul Arsenie Capadocianul făcătorul de minuni (1840-1924), a fost naşul şi părintele spiritual al cuviosului Paisie Aghioritul. El a fost recunoscut ca sfânt de către Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului în 1986.
Prăznuirea sa în Biserica Ortodoxă se face pe data de 10 noiembrie.

Viaţa şi minunile

Părintele nostru între sfinţi, Arsenie Capadocianul (1840-1924) s-a născut în satul Kefalohori, din ţinutul Farasa, la anul 1840, în familia învăţătorului Elefterie şi a soţiei sale Varvara, cărora milostivul Dumnezeu le-a dăruit doi băieţi copii: Vlasie şi Teodor (cel care va deveni Sfântul Arsenie).

Rămas orfan de ambii părinţi, după terminarea studiilor, intră în mânăstirea Sfântul Ioan Botezătorul din oraşul Flaviana (15 km de Cezareea), unde la vârsta de 26 ani este călugărit cu numele de Arsenie şi apoi hirotonit ierodiacon.

Ceea ce l-a determinat să intre în mânăstire este legat de o întâmplare care a avut loc în copilăria lui. Ducându-se cu fratele său Vlasie spre ogorul părinţilor, a căzut în apă şi era să se înece. Fratele său a început să se roage la Sfântul Mucenic Gheorghe a cărei biserică se afla în apropiere. Atunci l-a văzut pe Teodor lângă el care i-a povestit că un călugăr l-a luat din apă şi l-a pus pe calul său şi l-a scos afară.

La 30 de ani este hirotonit ieromonah şi este făcut arhimandrit de mitropolitul Paisie al II-lea. De la acesta a primit drept ascultare să meargă în satul natal şi să păstorească creştinii ortodocşi de acolo. Dar mai înainte de a pleca spre satul natal, face o călătorie la Locurile Sfinte pentru a-i mulţumi lui Dumnezeu dar şi pentru a se întări şi mai mult în credinţă. De aceea a fost numit de compatrioții săi şi Hagi-efendi. Reîntorcându-se acasă începe activitatea învățătorească.

Astfel a amenajat o sală unde copii se strângeau şi învăţau carte. În loc de bănci a pus piei de oi sau de capră pe care copii îngenuncheau şi urmăreau lecţiile şi turcii nu se iritau fiindcă credeau că se roagă. Alteori îi ducea în Biserica Maicii Domnului care devenise şi ea un fel de şcoală ascunsă. Nu se mărginea să-i înveţe să scrie şi să citească, ci mergea mai departe învăţându-i şi cum să se roage. Îi îndemna să se roage tot timpul prin rugăciunea inimii: ”Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluieşte-mă” sau îi învăţa când greşeau să spună această rugăciune:”Am greşit Dumnezeul meu”.

El nu s-a îngrijit doar de copii ci şi de tineri şi cei în vârstă. Bunăoară îi strângea pe oameni în casa lui şi le povestea fie din Evanghelie, fie din Vechiul Testament, fie despre sfântul zilei. Cei care îl ascultau la rândul lor repovesteau acasă şi astfel toţi se îmbogăţeau duhovniceşte. Nu trebuie uitat faptul că la slujbe citea Sfânta Evanghelie în greacă, farasiotă şi în turcă ca întregul popor să poată înţelege Cuvântul lui Dumnezeu.

Alături de activitatea învăţătorească, Sfântul Arsenie a avut şi o bogată misiune filantropică. Făcea colecte în satele apropiate şi în oraşe cu scopul de a-i ţine uniţi în credinţă şi ţine trează apartenenţa lor grecească. Din aceste motive când boteza punea nume otodoxe şi greceşti: Elefterie (om liber), sau Elefteria (libertate), Sotir (mântuire), Sotiria, sau nume biblice (Moise,Solomon, Eva). Dar mai trebuie amintit şi un al treilea motiv pentru care Sfântul Arsenie proceda aşa: dădea nume de sfinţi pentru a-i feri pe creştini de destrăbălările care ar fi avut loc la zilele onomastice.

A fost apărător al credinţei ortodoxe împotriva propagandei protestante. Odată a venit în Farasa un pastor protestant care dorea să se cazeze la singura familie protestantă din ţinut, la familia Koupsi. Cuviosul Arsenie i-a spus să plece fiindcă deja au un protestant şi nu-i mai trebuie alt protestant în sat. Apoi a spus în Biserică: Cine va spune bună ziua lui Koupsi să ştiţi că va rămâne neputrezit. Atunci nimeni nu a vorbit cu Koupsi. Acesta văzând aceasta a revenit la credinţa ortodoxă.

Sfântul Arsenie nu a fost doar un iubitor de Dumnezeu ci şi faţă de semenul său indiferent că este creştin sau turc, bogat sau sărac. Oamenii au simţit lucrarea harică a părintelui, atunci când vindeca pe cei bolnavi, izgonea diavoli şi îi elibera pe oameni de stăpânirea celui rău, când ajuta tinerele familii care nu aveau copii şi prin rugăciunea lui dobândeau copii. Celor care erau bolnavi şi nu puteau veni le binecuvânta hainele, le scria pe hârtie rugăciuni ca să le citească şi apoi le trimitea prin rude sau cunoscuţi. În cazurile grave stătea lângă bolnav şi se ruga şi chiar făcea mătănii pentru acesta şi se vindeca. În cazurile de copii îndrăciţi sau paralitici, înţelegând că erau de vină părinţii, după ce le vindeca copilul le dădea canon de îndreptare părinţilor. O data au adus un copil care era posedat de diavol şi părintele le-a dat canon să postească 40 de zile post aspru pentru că în loc să se roage pentru copil şi să-l hrănească, l-au lăsat intenţionat flămând pentru a-l putea stăpâni.

În urma tuturor binefacerilor pe care le făcea Sfântul Arsenie nu primea niciodată bani şi nici măcar nu-i lua în mână. El spunea: credinţa ortodoxă nu este de vânzare. I-a fost adusă o turcoaică proaspăt căsătorită care era posedată de diavol şi rudele o ţineau legată. Cu toate că era ziua în care el nu primea pe nimeni, totuşi el a trecut peste obiceiul lui şi a poruncit să fie adusă şi dezlegată. Ea s-a repezit la părinte, l-a prins de un picior şi l-a muşcat. Părintele care avea în mână Sfânta Evanghelie ca să o citească, a lovit-o încet de 3 ori cu mâna pe cap şi posedata s-a liniştit și a început să plângă şi să sărute piciorul muşcat al părintelui. Atunci tatăl ei a dorit să-i lase o pungă cu galbeni pe care i-a refuzat. Altădată a vindecat un copil turc posedat posedat şi tatăl lui i-a spus că o să-i lase toată averea. Atunci Sfântul Arsenie i-a spus spus să facă un pod sau să aducă apă pentru oamenii din satul de unde este el.

Cuviosul Arsenie de asemenea nu primea nici daruri. Un turc i-a adus numeroase daruri drept mulţumire fiindcă soţia lui a dobândit doi copii datorită rugăciunii părintelui. Părintele i-a spus pe un ton aspru: Eu nu adun daruri, n-ai săraci în satul tău? Dă-le lor. Cei care doreau să lase ceva se duceau în biserică unde era o firidă unde lăsau darurile lor acolo, de unde săracii veneau singur şi îşi luau cât le trebuia. Nu luau mai mult de frică să nu-i pedepsească Dumnezeu.

Dragostea părintelui s-a arătat şi asupra familiilor sărace, cărora le trimitea prin cântăreţul lui prescuri. Sfântul pe cât îi iubea pe oamenii muncitori chiar dacă aveau o situaţie materială modestă, pe atât de mult nu-i avea la inimă pe cei leneşi. Un leneş a venit o dată la părintele să-i dea prescuri, el i-a dat însă o turtă de orz pe care a refuzat-o. Atunci părintele îl ceartă că era leneş deşi era în putere să muncească. Şi adresându-se cântăreţului îi spune să ducă la râu patru – cinci prescuri şi să le lase acolo. I-a spus şi leneşului să se ducă la râu să prindă peşte şi cu prescurile lăsate acolo să se hrănească, dar a fost refuzat, ba chiar acuzat că este zgârcit.

Nu trebuie trecută cu vedera trăirea sa duhovnicească. Astfel cunoaştem că miercurea şi vinerea se zăvorea în casa lui simplă dar curată, că mânca turte de orz pe care şi le făcea singur. În fiecare zi făcea priveghere de la nouă seara până la trei dimineaţa, iar în sărbători se prelungea până dimineaţa şi se termina cu Sfânta Liturghie. Acestea le făcea fie în biserica Sfântului Ioan Gură de Aur, fie a Maicii Domnului sau a Sfinţilor Mucenici Varasihie şi Iona. Avea mare evlavie la Sfântul Ioan gură de Aur şi la Sfântul Mucenic Gheorghe. Primul a apărat satul unde locuia cuviosul de turci care în anul 1915 au dorit să-i omoare pe localnici. Sfântul Arsenie a strâns copiii şi femeile în Biserica Maicii Domnului și au început să se roage. Turcii nu au putut intra în sat fiindcă Sfântul Ioan li s-a arătat, şi-a întins mâinile şi astfel i-a împiedicat să facă un rău. Cel de-al doilea a adus înapoi Sfintele Vase pe care nişte turci le furaseră din biserică. Aceştia fugind cu Sfintele Vase spre satul lor nu au mai putut să vadă drumul din cauză că se făcuse întuneric şi au înţeles că acel fenomen este de la Dumnezeul creştinilor. Şi cum şi-au schimbat drumul spre satul creştin întunericul s-a depărtat şi au spus că este norocul lor şi s-au reîntors din nou spre satul lor. Atunci s-a arătat Sf.Gheorghe care i-a bătut încât i-a făcut să revină în Farasa şi să aducă Sfintele Vase.

Pentru viaţa sa curată însuşi patriarhul ecumenic avea mare evlavie la Sfântul Arsenie, căruia îi scria, se consulta cu el şi chiar i-a propus să fie episcop dar a fost refuzat.

Dumnezeu l-a înzestrat pe Sfântul Arsenie şi cu darul înaintevederii. Astfel a proorocit cu mulţi ani înainte de a pleca în Grecia că, vor merge acolo, că el va trăi 40 de zile şi va muri, iar satul lor se va împrăştia. De asemenea a prevestit şi anii grei al celui de-al doilea război mondial şi ai războiului civil din Grecia, când a spus că vor mânca miei negri. Şi cuvintele sfântului s-au împlinit întocmai. Cu puţin timp înainte de a pleca spre Grecia, el a botezat copii ca nu cumva să moară nebotezaţi, a ascuns Sfintele Vase fie în Biserica Sfinţilor Mucenici Varasihie şi Iona, fie în cimitirul creştin. La 14 august 1924 au plecat spre Grecia şi au ajuns pe 14 septembrie în portul Pireu. A slujit aici o liturghie de Înălţarea Sfintei Cruci şi apoi s-au dus în insula Corfu (Kerkira) unde a slujit două liturghii în biserica Sfântului Gheorghe şi după o scurtă suferinţă şi-a dat sufletul în mâinile Domnului la 10 noiembrie 1924, având în mâini moaştele Sfântului Ioan Gură de Aur.

A fost naşul şi părintele spiritual al cuviosului Paisie Aghioritul, cel care mai târziu cu mare râvnă a străbătut întreaga Grecie, unde se aflau farasioţi, care au trăit alături de Sfântul Arsenie, şi a strâns laolaltă toate mărturiile lor.

A fost canonizat în anul 1986 de către Patriarhia Ecumenică de Constantinopol. Prăznuirea sa se săvârşeşte la data de 10 noiembrie.

Imnografie

Tropar (glas 3)

Viaţă plăcută lui Dumnezeu petrecând şi vas cinstit Mângâietorului făcându-te, purtătorule de Dumnezeu Arsenie, te-ai arătat şi primitor al darului facerii de minuni, tuturor dându-le grabnic ajutor, Părinte Cuvioase, pe Hristos Dumnezeu roagă-L, să ne dăruiască nouă mare milă.

Condac (glas 4)

De floarea cea de curând răsărită a Capadociei şi pe vasul cel de mult preţ al virtuţilor, pe Sfinţitul Arsenie să îl lăudăm, căci acesta ca un înger în trup petrecând, s-a făcut părtaş tuturor Sfinţilor, cu care se roagă totdeauna lui Hristos, să ne dăruiască iertare de greşeli.

Surse

• Cuviosul Paisie Aghioritul, Sfântul Arsenie Capadocianul, traducere de Ieroschimonah Ştefan Nuţescu, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2006.
• Viaţa şi minunile Sfântului Arsenie Capadocianul
• Sf. Arsenie Capadocianul