Sfânta muceniță Haritina Romana sau Haritina din Amisos s-a născut pe timpul persecuţiilor împăratului Diocleţian (284-305) şi a fost martirizată în anul 304. Pomenirea ei în Biserica Ortodoxă se face pe 5 octombrie.
Viața
Sfânta muceniţă Haritina a fost orfană din copilărie şi a fost crescută, ca pe propria lui fiică, de către creștinul Claudiul cel Pios. Copila era foarte smerită, drăguţă şi sensibilă, şi avea o credinţă foarte puternică.
Studia poruncile lui Dumnezeu ziua şi noaptea dorind să-şi petreacă toată viaţa în feciorie asemenea unei adevărate mirese a lui Hristos. Împărtășea tuturor celorlalţi dragostea ei pentru Hristos aducându-i pe mulţi pe calea mântuirii.
În anul 302, pe timpul persecuţiei lui Diocleţian, guvernatorul Dometius o arestează, supunând-o la chinuri înfricoşătoare, întrucât sfânta mărturisea credinţa ei puternică în Iisus Hristos. Atunci când judecătorul a poruncit ca în cele din urma sfânta să fie violată de către nişte tineri uşuratici, aceasta s-a rugat lui Dumnezeu să-i primească sufletul. Și pe când se afla încă în genunchi la rugăciune, trupul ei a rămas neînsufleţit, iar sufletul s-a dus către veșnicul Mire Hristos. Moare la anul 304.