Biserica „Nașterea Maicii Domnului” (Sânnicolau Mare)
Puteți da chiar dv. o mână de ajutor corectându-l, aducând informații noi, restructurându-l și/sau aducându-l mai aproape de
standardele de editare OrthodoxWiki.
Parohia ortodoxă română -istoric
În registrul pentru plata zecimilor papale, de la Episcopia Cenadului, la 1333, figurează şi Parohia ortodoxă San Nicolau, fapt susţinut şi de Schreyer, în lucrarea sa, care spune că episcopia catolică s-a înfiinţat, de abia, după venirea germanilor, în 1767. La venirea turcilor, biserica din cărămidă arsă a fost transformată în moschee. Imigrarea sârbilor şi apoi a grecilor în localitate, face ca aceştia să intre în comunitatea religioasă a românilor, iar după 1733, se înfiinţează şi o parohie sârbească, alături de cea românească.
După dărâmarea vechii biserici, între anii 1783-1787 ,se construieşte o biserică mai mare, care să cuprindă toţi credincioşii celor trei etnii ortodoxe. Neînţelegerile, dintre sârbi şi români, au luat amploare, ajungându-se,, ca slujbele să se ţină într-o duminică în româneşte, iar în alta în sârbeşte şi fiecare cu preoţii săi. Situaţia devine critică între credincioşii români şi sârbi, rezolvarea făcându-se pe cale juridică, după lungi procese la Timişoara şi Budapesta, în jurul anilor 1900, românii ies definitiv din biserică, rămânând a sârbilor. În anul 1903, se termină construcţia bisericii ortodoxe române, aflată la intersecţia străzilor Calea lui Traian şi A. Şaguna. Începând cu anul 2000 în oraş s-a înfiinţat Protopopiatul Ortodox ce are în subordine bisericile din partea de vest a Banatului. Numărul ortodocşilor în anul 2008 depăşea 9000 de credincioşi.