Pavel Florenski

Filosofii: Pavel Florenski și Serghei Bulgakov, de pictorul rus Mihail Nesterov (1917)

Părintele Pavel Florenski (în rusă: Павел Александрович Флоренский) a fost un preot ortodox rus, teolog, filosof, matematician și om de știință, care a marcat teologia secolului XX și care a fost martirizat de bolșevici în anii 1930.

Viața

Părintele Pavel Florenski s-a născut la 9 ianuarie 1882 în cătunul Evlah din gubernia Elisabetpolsk, localitate din regiunea Karabah situată între Armenia şi Azerbaidjan. Familia locuia acolo datorită tatălui Alexandr Ivanovici Florenski (1850-1908), de profesie inginer constructor de drumuri şi poduri, căruia i se încredinţează Transcaucaziana. Tatăl era originar din Kostroma, fiind căsătorit cu Olga Saparova (1859-1951), o armeancă stabilită cu mult timp în urmă la Tiflis, azi Tbilisi.

Deși făcea parte dintr-o familie instruită, nu a primit nicio educație religioasă și nu a fost niciodată la biserică în copilărie.

Sfârșitul anilor de şcoală la Gimnaziul din Tbilisi aduc și criza interioară a adolescentului de 16 ani. Se convertește la Dumnezeu în vara anului 1899.

Și-a continuat studiile la Facultatea de ştiinţe din Moscova, specialitatea matematică-fizică. Concomitent, urmează şi cursurile de filosofie ale lui S. V. Trubeţkoi (1862-1905) şi, în extindere pentru filosofia antică şi problematica religioasă veche, abordează cursurile lui L. M. Lopatin (1855-1920) şi A. I. Vvedinski (1861-1913), remarcându-se dispoziţia spre muncă asiduă, înainte de întâlnirea cu mediul academic duhovnicesc. Filosofia şi matematicile, personalitatea lui Bugaev (1837-1903), cu aritmologia (în acest sens reputatul matematician “crease şcoală” în Universitate), l-au făcut pe Florenski să adâncească taina cunoaşterii şi determinarea gândirii filosofice din perspectiva gândirii matematice, corectând pe tânărul Andrei Belâi (Boris Bugaev 1880-1934) în chestiunile legate de funcţia simbolului. În această perioadă Florenski scrie o primă lucrare ştiinţifică: “Ideea de Dumnezeu în statul lui Platon”.

În anul 1904, după terminarea studiilor științifice, Florenski trece printr-o nouă etapă a convertirii, de data aceasta deplină: împreună cu poetul simbolist Andrei Belâi (1880-1934), fiul matematicianului N. Bugaev (1837-1903), Florenski cere binecuvântarea episcopului Antonie Florensov (1847-1918) de a intra în monahism.

Urmează anii de studiu la Academia duhovnicească din Serghiev Posad, unde face cunoştinţă cu duhovnici de marcă printre care: episcopul Antonie Florensov (1847-1918), retras la mănăstire, Ieromonahul Isidor din schitul Ghetsimani, egumenul Gherman din pustiul Zosimei, Stareţul Anatolie (Potapov), de la mânăstirea Optina şi alţii. Termină studiile la academia teologică în 1908, dar deja în 1906 suferă o primă arestare pentru implicarea sa în „Creștinismului Radical„, o mișcare revoluționară politico-religioasă care milita pentru o Rusie fundamentată pe principiile creștine în spiritul ideilor lui Vladimir Soloviov.

În 1910 se căsătoreşte cu Ana Mihailova Ghiaţintova (1889-1973), învăţătoare, care îi deschide calea spre preoţie. În 1911, la 22 aprilie, este hirotonit diacon iar la numai o zi, 24 aprilie, preot, pe seama paraclisului orfelinatului Crucii Roşii de la Serghiev Posad. Preotul Serghie Bulgakov (1871-1944) i-a păstrat o fidelitate constantă pe tot parcursul existenţei, în pofida distanţei dintre Paris şi Serghiev Posad.

Supraviețuiește instalării bolșevismului în Rusia, dar este arestat de mai multe ori, închis, exilat și în final executat de bolșevici în anul 1937.

Scrieri

În limba română

În România s-au publicat patru cărţi de-ale Părintelui Pavel Florenski:

• Iconostasul, Fundaţia Anastasia, 1994 - în traducerea lui Boris Buzilă;
• Dogmatică şi dogmatism. Studii de eseuri teologice, Ed. Anastasia, Bucureşti, 1998 - tradusă de Elena Dulgheru;
• Perspectiva inversă şi alte scrieri, Editura Humanitas, Bucureşti, 1998 - traduceri realizate de Tatiana Nicolescu, Alexandra Nicolescu şi Ana Maria Brezuleanu;
• Stâlpul şi Temelia Adevărului, Editura Polirom, Iaşi, 1999. Traducerea românească a manuscrisului aparţine preoţilor basarabeni Dimitrie Popescu şi Iulian Friptu, cu revizuirea şi actualizarea textului de Emil Iordache. Cu un studiu introductiv de Ioan Ică jr.