Latinizare

Acest articol necesită îmbunătățiri.
Puteți da chiar dv. o mână de ajutor corectându-l, aducând informații noi, restructurându-l și/sau aducându-l mai aproape de
standardele de editare OrthodoxWiki.

Latinizarea se referă la introducerea elementelor de teologie şi a practicilor romano-catolice în tradiţiile nelatine. Exemple de astfel de tradiţii sunt cultul celt, mozarab şi galic în vest şi Bisericile Bizantină, Maronită şi Coptă în est. În unele cazuri, latinizarea a înlocuit complet vechea tradiţie. În alte cazuri, în special în Răsărit, bisericile care au intrat sub autoritatea Vaticanului au primit permisiunea de a-şi menţine unele din instituţiile lor tradiţionale în schimbul acceptării altor elemente specifice romano-catolice.

În sensul său cel mai larg, latinizarea poate include limbaj, muzică, arte decorative, arhitectură şi chiar felul de a privi lumea. În teologie, se poate referi pur şi simplu la o accentuare a scrierilor Părinţilor latini ai Bisericii. Mulţi dintre Părinţii latini care au scris înainte de Marea Schismă sunt consideraţi, din punct de vedere teologic, ortodocşi. Prin alternanţă, teologii, sfinţii şi învăţăturile romano-catolice de după schismă, sunt consideraţi latinizanţi, în sensul că ei îi pot influenţa pe creştinii ortodocşi. Adesea, termenul este utilizat peiorativ pentru a descrie schimbările impuse de Roma aşa-numitelor biserici catolice de rit răsăritean. În aceste cazuri, când foste jurisdicţii ortodoxe au intrat sub autoritatea Romei, acestora li se cerea să accepte anumite schimbări teologice şi canonice. Probabil cele mai importante astfel de schimbări sunt celibatul preoţilor şi introducerea adausului Filioque în Crezul de la Niceea.