Pomelnicul de la Bistrița: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
m
Linia 8: Linia 8:
 
În introducerea pomelnicului, după câteva considerații generale privind milostenia și mântuirea,se arată că înscrierea în pomelnic a dreptcredincișilor binefăcători se făcea numai cu „sfatul egumenului și al tuturor celor întru Hristos frați”.
 
În introducerea pomelnicului, după câteva considerații generale privind milostenia și mântuirea,se arată că înscrierea în pomelnic a dreptcredincișilor binefăcători se făcea numai cu „sfatul egumenului și al tuturor celor întru Hristos frați”.
  
Sunt pomeniți, în continuare, „binecinstitorii domni ai Moldovlahiei”. Despre domnii din secolul al XIV-lea, începând cu Bogdan I și sfârșind cu Iuga, nu se dau nici un fel de amănunte, ei fiind doar pomeniți. Domnii din secolele XV-XVI apar în pomelnic împreună cu diferiți membri ai famililor lor. [[Alexandru cel Bun]] este numit „adevăratul ctitor al acestui sfânt lăcaș”. [[Ștefan cel Mare]] este pomenit și cu rudele lui din străinătate (din Kiev și Mangop, prin primele sale două soții, Evdokia, respectiv Maria, și din Moscova, prin fiica sa Elena, prima soția a Marelui Cneaz Ivan al III-lea).
+
Sunt pomeniți, în continuare, „binecinstitorii domni ai Moldovlahiei”. Despre domnii din secolul al XIV-lea, începând cu Bogdan I și sfârșind cu Iuga, nu se dau nici un fel de amănunte, ei fiind doar pomeniți. Domnii din secolele XV-XVI apar în pomelnic împreună cu diferiți membri ai famililor lor. [[Alexandru cel Bun]] este numit „adevăratul ctitor al acestui sfânt lăcaș”. [[Ștefan cel Mare]] este pomenit și cu rudele lui din străinătate (din Kiev și Mangop, prin primele sale două soții, Evdokia, respectiv Maria, și din Moscova, prin fiica sa Elena, prima soție a Marelui Cneaz Ivan al III-lea).
  
Urmează apoi o serie de [[Arhiereu|arhierei]], printre care, pe lângă [[Listă a mitropoliților Moldovei|mitropoliții Moldovei]]) și [[episcop]]ii de Roman, sunt pomeniți Ioan și Samuil, probabil arhipăstori în vreun scaun chiriarhal (Suceava sau Rădăuți).
+
Urmează apoi o serie de [[Arhiereu|arhierei]], printre care, pe lângă [[Listă a mitropoliților Moldovei|mitropoliții Moldovei]] și [[episcop]]ii de Roman, sunt pomeniți Ioan și Samuil, probabil arhipăstori în vreun [[scaun]] chiriarhal (Suceava sau Rădăuți).
  
  

Versiunea de la data 15 mai 2015 08:01

La acest articol se lucrează chiar în acest moment!

Ca o curtoazie față de persoana care dezvoltă acest articol și pentru a evita conflictele de versiuni din baza de date a sistemului, evitați să îl editați până la dispariția etichetei. În cazul în care considerați că este necesar, vă recomandăm să contactați editorul prin pagina de discuții a articolului.

Pomelnicul de la Bistrița este un document istoric, unul dintre cele mai vechi monumente ale culturii medievale românești, care conține date de mare importanță privind începutul istoriei voievodale și bisericești din Moldova. Scrierea lui a început în 1407 şi a fost completat de către monahii Mănăstirii Bistrița până în secolul al XIX-lea. În acest pomelnic sunt trecuți domni și membri ai familiei acestora, ctitori, arhierei, arhimandriți, călugări, donatori, mari dregători, și oșteni de frunte căzuți în luptă, fiind o lucrare istoriografică de referință pentru trecutul istoric al Moldovei. Este principala sursă primară de încredere pentru cronologia Domnilor Moldovei.[1]

Istoricii români au avut mari dificultăți în a elabora o cronologie cât mai precisă a domniilor din Țara Românească și Moldova, diferitele surse (cronici și documente emise de cancelariile domnești) contrazicându-se uneori între ele. Dacă în Țara Românească redactarea primelor cronici nu a fost precedată, cum ar fi fost firesc, de alcătuirea listei domnilor, situaţia a fost diferită în Moldova, datorită condițiilor politice în care s-a întemeiat această. Prima listă de domni ai Moldovei, păstrată ca atare până astăzi, a fost redactată la mijlocul secolului al XV-lea, pe la 1451-1452, în timpul celei de-a doua domnii a lui Alexăndrel (1452-1454). Lista respectivă a fost întocmită pe baza pomelnicului domnesc de la mănăstirea Bistrița, început la 1407.[2]

Pomelnicul de la Mănăstirea Bistrița a fost citat pentru prima dată în secolul al XVIII-lea, de către cronicaril Axinte Uricarul. La începutul documentului este notată data „leat 6915 (1407 d.Hr.), indictionul 15, crugul soarelui 27, al lunii 18” la care a început scrierea sa la Mănăstirea Bistrița.

În introducerea pomelnicului, după câteva considerații generale privind milostenia și mântuirea,se arată că înscrierea în pomelnic a dreptcredincișilor binefăcători se făcea numai cu „sfatul egumenului și al tuturor celor întru Hristos frați”.

Sunt pomeniți, în continuare, „binecinstitorii domni ai Moldovlahiei”. Despre domnii din secolul al XIV-lea, începând cu Bogdan I și sfârșind cu Iuga, nu se dau nici un fel de amănunte, ei fiind doar pomeniți. Domnii din secolele XV-XVI apar în pomelnic împreună cu diferiți membri ai famililor lor. Alexandru cel Bun este numit „adevăratul ctitor al acestui sfânt lăcaș”. Ștefan cel Mare este pomenit și cu rudele lui din străinătate (din Kiev și Mangop, prin primele sale două soții, Evdokia, respectiv Maria, și din Moscova, prin fiica sa Elena, prima soție a Marelui Cneaz Ivan al III-lea).

Urmează apoi o serie de arhierei, printre care, pe lângă mitropoliții Moldovei și episcopii de Roman, sunt pomeniți Ioan și Samuil, probabil arhipăstori în vreun scaun chiriarhal (Suceava sau Rădăuți).


Note bibliografice

  1. Alexandru D. Xenopol, Istoria românilor din Dacia Traiană, Editura Cartea Românească, București, 1925, vol. III, pp. 36, 112, 118
  2. Constantin Rezachevici, Cronologia critică a domnilor din Țara Românească și Moldova a. 1324 - 1881, Vol. I, Editura Enciclopedică, București, 2001, p. 31. ISBN 973-45-0387-1.

Surse