Tertulian

Quintus Septimius Florens Tertullianus, mai cunoscut sub numele de Tertulian din Cartagina, a fost un scriitor creştin prolific, apologet activ al creştinismului din a doua jumătate a secolului al II-lea. A luat parte la dezbaterile doctrinare din vremea Bisericii primare. Lucrările lui sunt una din cele mai bune surse existente pentru gândirea şi practicile creştine occidentale ale vremii. În lucrările sale mai timpurii a scris împotriva învăţăturilor considerate eretice din acea vreme, însă mai târziu a început să adopte el însuşi învăţături schismatice. Astfel, deşi a contribuit mult la definirea Ortodoxiei creştine, şi-a sfârşit viaţa în calitate de conducător al propriei sale secte, după ce se alăturase mişcării montaniste.

Viața

Cele câteva date existente despre viaţa lui Tertulian se găsesc în scrierile lui, sau în cele ale lui Eusebiu de Cezareea şi ale Fericitului Ieronim, care au trăit în secolul al IV-lea. Tertulian s-a născut în anul 155 în Cartagina (în Tunisia de azi), în Africa de Nord (pe atunci provincie romană), într-o familie păgână. Se crede că tatăl lui fusese centurion sau aide de camp în armata romană din Africa. A fost educat la Cartagina, pe atunci o cunoscută şcoală de oratorie. A ajuns să stăpânească foarte bine atât limba latină cât şi limba greacă. În scrierile sale el aminteşte despre trei scrieri ale lui în limba greacă, însă acestea nu s-au păstrat. Având înclinaţii spre studiu şi crescut într-un asemenea mediu, a ajuns să primească o educaţie aleasă, studiind în primul rând jurisprudenţa. Se pare că a fost de profesie avocat în tribunalele romane. Se crede că a rămas păgân până spre jumătatea vieţii sale. A fost însurat, după cum o atestă scrisorile adresate soţiei sale. Pe când se găsea la Roma, a început să fie interesat de creştinism, însă s-a apropiat mai mult de creştinism abia după ce s-a întors la Cartagina. Se pare că a fost impresionat de credinţele şi idealurile creştine, mai ales de atitudinea morală a creştinilor şi de puternica lor credinţă într-un singur Dumnezeu.

Tertulian a devenit creştin în preajma anului 197 şi a ajuns repede unul din conducătorii Bisericii din Africa de Nord. Se crede că în ceea ce îl priveşte, convertirea lui s-a produs dintr-o dată. Această idee se bazează pe imaginile vieţii creştine pe care le prezintă în scrierile lui. Unii consideră că a devenit preot în Biserica din Cartagina, în preajma anului 200.

În preajma anului 207, s-a apropiat de montanism, o sectă schismatică, părăsind Ortodoxia creştină. Se pare că trecerea sa la montanism a fost influenţată în primul rând de moralismul sever al sectei. A devenit un exponent activ al acestei secte, devenind conducătorul montaniştilor din Cartagina. Ruptura sa de ortodoxie s-a făcut în condiţii neclare. Unii autori consideră că această ruptură s-ar putea să fi fost determinată de faptul că episcopul Romei a dezavuat public montanismul, ceea ce a dus la excomunicarea multor montanişti fervenţi din Cartagina.

Dincolo de trecerea sa la montanism, Tertulian a continuat să scrie împotriva ereziilor şi îndeosebi a gnosticismului. Scrierile lui pe teme doctrinare l-au influenţat considerabil pe Sf. Ciprian. Cu timpul, Tertulian a început să considere că montaniştii nu erau suficient de stricţi din punct de vedere moral şi a întemeiat propria sa grupare, a tertulianiştilor, care a supravieţuit în Africa de Nord până în secolul al V-lea. Ultimele sale lucrări datează cel târziu din anul 220. Data morţii sale nu este cunoscută, însă Fericitul Ieronim notează că a trăit până la o vârstă înaintată.

Scrieri

Perioada pentru care se dispune de scrieri ale lui Tertulian începe cu scrierile sale apologetice din anul 197 şi continuă până în anul 220. Se pare că a trecut la montanism spre 206 şi s-a rupt de Ortodoxie spre 212. Au supravieţuit 31 de lucrări ale sale şi mai multe fragmente disparate. Cincisprezece lucrări ale sale nu s-au transmis până astăzi. Scrierile sale pot fi grupate în două categorii: mai întâi cele apologetice şi polemice, apoi scrierile care se ocupă de chestiuni practice şi disciplinare.

Primele sale scrieri încep cu lucrarea Ad martyres ("Despre Martiri") şi continuă cu două lucrări, Ad nationes şi Apologeticum, care par să trateze aceleaşi chestiuni, însă în scopuri diferite. Aceste lucrări apologetice erau menite să apere creştinismul şi pe creştini împotriva acuzaţiilor păgânilor. În aceste lucrări, Tertulian schiţează principiul libertăţii religioase şi afirmă că şi creştinii trebuie să aibă parte de procese corecte, bazate pe fapte dovedite înainte de a fi condamnaţi la moarte. El contestă afirmaţiile păgânilor potrivit cărora creştinii s-ar fi făcut vinovaţi de sacrificarea de copii sprijinindu-se pe mărturia lui Pliniu care afirma că creştinii nu comiteau crime, adulter şi alte asemenea lucruri reprobabile. El mai schiţeză totodată o paralelă între acuzaţiile aduse de păgâni creştinilor cu privire la unele elemente ale credinţei lor cu elemente şi practici echivalente din religia păgână.

A scris şi despre erezii şi despre eretici, respingând argumentele acestora şi insistând asupra continuităţii transmiterii învăţăturii lui Hristos prin Sfinţii Apostoli. A mai scris şi lucrări pentru uzul [[catehumen]ilor, în care prezenta stilul de viaţă al creştinilor. A scris mult despre pocăinţă, o temă care pare să fi fost foarte importantă pentru apropierea lui de montanism. Una din contribuţiile sale foarte importante o reprezintă cele cinci cărţi împotriva ereticului Marcion. Scrierile lui despre natura Sfintei Treimi sunt una din cele mai timpurii expresii ale controverselor doctrinare care aveau să fie tranşate abia câteva secole mai târziu.

Sfânta Treime

Tertulian este primul care foloseşte cuvântul ,,Treime” în literatura patristică latină şi totodată primul care îl prezintă pe Sfântul Duh ca persoană în Apus. Astfel, este considerat întemeietorul unei soluții trinitare la problemele din învățătura creștină despre Dumnezeu, probleme ivite din subordonaționism și modalism. Combătând expresiile treimice ale vremii,Tertulian arată că la Facere 3,26 – Tatăl era împreună cu Fiul-persoana a II a şi Duhul Sfânt- persoana a III a. De remarcat că Tertulian este primul autor la care sunt numite persoane, nu esenţe, spre a fi distincte şi nu împărţite. Admite astfel o singură esenţă sau natură sau substanţă în trei unităţi. Cele trei persoane ale Treimii sunt numeric distincte între ele, în condițiile în care la vremea aceea existau concepţii despre Logos marcate de filosofie, concepții care reduceau lucrarea Sfântului Duh la o lucrare adiacentă Treimii. Tertulian leagă teologia Logosului cu o pnevmatologie mai consecventă încercând să apere unitatea dumnezeiască a celor trei persoane. Totuși, el afirmă că Tatăl suferă împărţire şi împrăştire în Sfântul Duh, cărora le revine locul doi şi trei ca moştenitori ai esenţei Tatăului și astfel Tertulian alunecă în subordinaţionism. Pericolul înțelegerii eronate a Treimii era foarte mare datorită concepţiilor eretice care susţineau caracterul impersonal al ,,Logosului” afirmând că acesta este numai înţelepciune dumnezeiască, adică numai un atribut al lui Dumnezeu. Împotriva acestor concepţii Tertulian va sublinia existenţa unui singur Dumnezeu care potrivit iconomiei are un Fiu care este Cuvântul Său ieşit din El.După Tertulian, numai Fiul cunoaşte pe Tatăl deoarece ,,Cuvântul este totdeauna în Tatăl” sau ,,Eu sunt în Tatăl” (cf. 2 Ioan 14, 15). În lucrarea ,,Împotriva lui Praxis, cap.8”, Tertulian arată că ,,cuvântul are ca structură Duhul şi ca să zic aşa Duhul este trupul cuvântului, dar Dumnezeu a produs aceasta separat aşa cum rădăcina produce arborele. Prin urmare ei mărturisesc că sunt doi Dumnezei şi Cuvântul Lui, Tatăl şi Fiul Său, unde este al doilea însă sunt două persoane, iar unde este al treilea sunt 3 persoane” Tertulian îl vede pe Dumnezeu ca fiind din veșnicie dar de asemeni Tertulian recunoaște că Dumnezeu nu este singur. Conceptele remarcabile din abordările lui Tertulian vor reprezenta o revoluție în gândirea vremii respective.Acestea sunt:

1. Diferențierea treimică a MONAS-ului divin: UNA substantia - TRES personae

2. Deosebirile în unitate: DISTINCTI - NON DIVISI, DISCRETI - NON SEPARATI

3. Noua creație de cuvânt: TRINITAS, care intră în locul MONAS-ului divin.

Scrieri traduse în limba română

Operele lui Tertulian au început să fie traduse târziu în limba română, cea mai veche (o traducere după "Apologeticum", aparţinând lui N. Georgescu-Alexandria) datând abia din 1904. Până în prezent nu au fost traduse toate lucrările sale.

Dintre traducerile mai recente ale operelor lui Tertulian în limba română, se pot aminti:

• Apologeticul, Despre mărturia inimii, Despre prescripţia contra ereticilor, Despre răbdare, Despre pocăinţă, Despre rugăciune, Despre suflet, în Apologeţi de limbă latină, traduceri de prof. Nicolae Chiţescu, Eliodor Constantinescu, Paul Papadopol şi prof. David Popescu, introducere, note şi indici de prof. Nicolae Chiţescu, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române [Părinţi şi scriitori bisericeşti 3], Bucureşti, 1981.
• Despre idolatrie şi alte scrieri morale, volum îngrijit de Claudiu T. Arieşan, Amarcord, Timişoara, 2011, ISBN 973-8208-15-7 (cuprinde: De spectaculis, De idolatria, De patientia, De cultu feminarum, Toga purpurie a mărturisirii şi Apologeticum).
• "Tratate dogmatice şi apologetice" (ed. bilingvă), studiu introductiv, traducere şi note de Dionisie Pârvuloiu, Polirom ]Tradiţia creştină], Iaşi, 2007, ISBN 978-973-46-0508-8 (cuprinde: Către martiri, Către Scapula, Despre trupul lui Hristos, Împotriva lui Hermoghene, Împotriva lui Praxeas)

Surse

• en: Tertullian
• Dionisie Pârvuloiu, „Studiu introductiv” la Tertulian, Tratate dogmatice şi apologetice (ed. bilingvă), traducere şi note de Dionisie Pârvuloiu, Polirom, Iaşi, 2007.

Legături externe

• ro: Tertulian, Despre îmbrăcămintea femeilor (fragment)
• ro: Tertulian, Despre idolatrie
• ro: Ioan G. Coman: Tertullian, Sabia lui Hristos. Sugestii pentru o metodică a misiunii creştine moderne
• en: Wikipedia: Tertullian
• en: Catholic Encyclopedia: Tertullian
• en: Tertullian on NT Canons
• en: Tertullian of Carthage
• en: Tertullian of Carthage