Vata Persul
Sfântul Vata Persul a fost un cuvios mucenic persan din secolul al IV-lea. Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la 1 mai.
Viața
Născut dintr-o familie creștină din Beit-Garmai în Persia, sfântul Vata a auzit, la vârsta de treizeci de ani, vocea Domnului care spune în Evanghelia Sa să părăsească totul pentru a-L urma. Așa a devenit călugăr și a dus o viață ascetică strictă, interzicându-și simțurilor să deschidă ușa plăcerii către sufletul său. A fost curând ales ca egumen și a condus pe frații săi pe calea mântuirii timp de aproximativ treizeci de ani, până când Sapor (Shâpûr) al II-lea a pornit un nou val de persecuții (în jurul anului 364). Atunci sfântul a lăsat pe călugării săi să fugă, dar el însuși a rămas pe loc în mănăstire, dorind cu ardoare să atingă desăvârșirea prin mucenicie. Prins de adoratorii focului, a fost dus în fața lui Yazdin, fratele marzbanului (guvernatorului) din Nisibe, care a încercat, dar în zadar, să-l facă să îmbrățișeze mazdeismul. Soldații i-au dislocat brațele, l-au bătut cu bâtele și, legându-l de organele genitale, l-au târât pe un teren pietros, fără să reușească totuși să-i clatine hotărârea. Astfel, după multe chinuri, l-au decapitat.
Surse
- Sinaxarul Părintelui Macarie de la Simonos Petras