2.632 de modificări
Modificări
Adăugare descriere generală (P. P. Panaitescu)
Pe lângă fundamentul latin, limba română a împrumutat cuvinte direct din greacă la fel ca toată [[Biserica Ortodoxă|Biserica creștină]] din vremea [[apostol]]ilor. Mai târziu, în secolele IX-XI, limba română a primit cuvinte slave în privința organizării Bisericii și cultului. Această înrâurire a venit prin [[Încreștinarea_bulgarilor#Infleunța liturgică pe pământurilor românești|ritul bizantino-slav]] care a dăinuit [[Introducerea_limbii_române_în_slujbe|până în secolele XVII-XVIII]].
== Descriere generală ==
Limba română este o limbă romanică, este limba latină populară vorbită la Dunăre, în spațiul romanității orientale, adică în toate provinciile romanizate ale părții răsăritene a Imperiului. Pe baza inscripțiilor latine din secolele I î.Hr. - IV d.Hr. și a unor scrieri provenind din aceste regiuni s-a dovedit existența unui dialect unitar al latinei vulgare vorbite în răsărit, întrucâtva deosebit de dialectele romane occidentale. Limba latină orientală se desparte mai devreme de centrele culturale ale romanității, de aici caracterul mai arhaic al limbii române față de celelalte limbi romanice. W. Meyer Lübke adăuga următoarele<ref>P. P. Panaitescu, ''Introducere la istoria culturii românești'', Editura Științifică, București, 1969.</ref>:
:''Despre caracterul romanic al limbii române nu ne putem îndoi, el se arată chiar cu mult mai curat ca în celelalte limbi romanice (...) Limba română înfățișează dezvoltarea latino-romanică cea mai puțin tulburată (de influențe străine și cărturărești).''
În limba română cele mai folosite cuvinte, absolut necesare pentru vorbire: prepoziții, conjuncții, verbe ajutătoare sunt latine. E adevărat că în dicționarul limbii române sunt foarte multe cuvinte slave și turcești, dar în vorbirea curentă circulația cuvintelor latine e infinit mai mare ca a celor străine. Românii gândesc latinește și se ajută cu împrumuturi străine; abia a zecea parte din cuvintele vorbite sau scrise, socotind cât de des se folosesc și revin anumite cuvinte, (circulația cuvintelor) sunt nelatine, adică întocmai aceeași proporție ca în franceză, spaniolă sau italiană.
Mai importantă decât această constatare este aceea privitoare la gramatica limbii române: conjugările, declinările și celelalte forme ale vorbirii se trag din latinește. Cuvintele românești de origine slavă, greacă etc. nu și-au păstrat formele declinării sau conjugării slavice și grecești, ci au adoptat pe cele românești, romanice. Cadrele limbii românești erau formate când au fost introduse aceste cuvinte străine; ele sunt de împrumut, nu moștenite, și de aceea au intrat în tiparele originale ale gramaticii românești.
== Originile limbii române ==
==Surse==
* [[Mircea Păcurariu]], ''Istoria Bisericii Ortodoxe Române'' Volumul 1, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1991. ISBN 973-9130-08-9
* P. P. Panaitescu, ''Introducere la istoria culturii românești'', Editura Științifică, București, 1969.
[[Categorie:Istoria Bisericii]]
