Modificări

Începuturile muzicii bizantine la noi sunt strâns legate Încă din cele mai îndepărtate secole muzica a ocupat un loc important în structura spirituală a poporului român. Această artă minunată a sunetelor, odată cu trecerea timpului, a căpătat și o funcție informativ-istorică, oferind adesea argumente dintre cele mai importante pentru cercetarea și cunoașterea trecutului de apariţia şi răspândirea creştinismului oriental artă și cultură al poporului nostru, stând mărturie vie în favoarea existenței pe aceste meleagurimeleagurile noastre, a unei culturi străvechi, consemnat unitare și în multe documente arheologice şi istoricecontinuă dezvoltare. Cu ajutorul lor, cum ar fi descoperirea unor bazilici străvechica și cu acela al datinilor, poveștilor, cimitiremuzicii și poeziei populare, martiricare constituie cum spunea Alecu Russo, obiecte şi inscripţii creştineadevărate arhive populare, ori chiar existenţa unei episcopii în sec. IVse poate reconstitui trecutul îndepărtat, la Tomis (Constanţa)mai puțin cunoscut.

Unele relatări vorbesc şi Astfel, despre practicarea muzicii o muzică bisericească la noi, cum este menţiunea despre martiriul Sfântului Sava se poate vorbi din momentul pătrunderii învățăturii creștine — respectiv a cultului creștin — în teritoriile locuite de la Buzău strămoșii noștri. Cuvântul ''cântec'' († 372din latinescul ''canticum'')folosit pentru cântările vocale, atât și bisericești, despre constituie o dovadă asupra vechimii muzicii bisericești români. Același lucru îl dovedesc și colindele — din latinescul ''calandae'' = prima zi a lunii la romani — existente tot din perioada daco-romană, ca obiceiuri la diferite sărbători, care fac parte — sub raport muzical — din aceeași familie a cântărilor bisericești. Din moment ce existau lăcașuri de închinare și sărbători, trebuia să existe și un cult public, din care ne nu puteau lipsi cântările de [[psalm|psalmi]] și imne. În „Scrisoarea Bisericii din Gothia către cea din Capadocia” se spune ca era cântăreţ că Sfântul [[Sava de la Buzău|Sava]] cânta psalmi şi cultiva această cântare în biserică. Melodiile erau desigur cele întrebuințate de primii propovăduitori ai învățăturii creștine, veniți din mediul roman sud-dunărean, care au suferit influența melosului daco-getic. Presupunem că la început se cânta în latinește, apoi — cu mult zel[[Formarea_primelor_state_românești#Formarea_poporului_rom.C3.A2n|formarea limbii române]] — în românește. În bisericile fostei provincii [[Sciția Mică]] se va fi cântat în latinește, dar și în grecește. Tot din această perioadă antică ne-a rămas, de la episcopul [[Niceta de Remesiana ]] (sec. IV-V), un imn “Te „Te Deum laudamus”, care reprezintă un model de muzica ce a circulat la populaţia populația străromână. Tot o mărturie a prezenţei prezenței muzicii bizantine în perioada de început este şi și Condacul Naşterii Nașterii Domnului, creaţie creație a Sf. [[Roman Melodul ]] (sec. VI), care a circulat într-o formă simplă şi și a cărui construcţie construcție modală este în Ehul 3 bizantin. Adoptând limba slavă în cult, incepând cu secolul X, s-a adoptat și muzica bisericească folosită de slavii sud-dunăreni, care, în fond era muzică folosită în [[Bizanț]], transpusă în [[limba slavonă|slavonește]]. Presupunem că paralel s-a continuat să se cânte și în românește, mai ales în bisericile sătești, dată fiind greutatea procurării manuscriselor liturgice-muzicale în slavonește. ==Evul Mediu== Odată cu întemeierea celor două state românești extracarpatice și organizarea canonică a Bisericilor, în contextul general dezvoltare culturală de atunci, a cunoscut un progres remarcabil și muzica bisericească de factură bizantină. Așa se explică faptul că secole de-a rândul manuscrisele psaltice de la noi erau redate în grecește și slavonește. Învățarea sistematică a muzicii bisericești se făcea în [[mănăstire|mănăstiri]] și [[schit|schituri]], acolo unde se copiau și manuscrisele liturgice. Un prim rezultat al acestei dezvoltări îl constituie „Pripealele” lui [[Filotei]] monahul. Se vor fi copiat desigur și manuscrise muzicale, dar n-au ajuns până la noi.