2.632 de modificări
Modificări
Adăugare secolele XV-XVI
Odată cu întemeierea celor două state românești extracarpatice și organizarea canonică a Bisericilor, în contextul general dezvoltare culturală de atunci, a cunoscut un progres remarcabil și muzica bisericească de factură bizantină. Așa se explică faptul că secole de-a rândul manuscrisele psaltice de la noi erau redate în grecește și slavonește. Învățarea sistematică a muzicii bisericești se făcea în [[mănăstire|mănăstiri]] și [[schit|schituri]], acolo unde se copiau și manuscrisele liturgice. Un prim rezultat al acestei dezvoltări îl constituie „Pripealele” lui [[Filotei]] monahul. Se vor fi copiat desigur și manuscrise muzicale, dar n-au ajuns până la noi.
=== Secolele XV-XVI ===
În țările române, mai ales în Moldova și Țara Românească, au existat, în acest secol, permanente preocupări de muzică bisericească bizantină-psaltică. Astfel, la sfârșitul secolului al XV-lea și începutul celui următor, a activat la Putna călugărul Eustatie «ritor, protopsalt și domesticos» (prin termenul din urmă putem înțelege un dirijor al corului mănăstirii), om cu o aleasă cultură pentru timpul său. De la el au rămas mai multe lucrări muzicale (compoziții) într-un manuscris aflat azi în Biblioteca Lenin din Moscova. Dintr-o însemnare, cu data de 11 iunie 1511, aflăm că Eustatie „a scris această carte de cântări din creația sa”. Între compozițiile psaltice proprii se numără și o cântare (cratima) închinată Sfântului [[Ioan cel Nou de la Suceava]]. În același manuscris se găsesc și compozițiile altora: Agathon, Agalian, Antin etc. Manuscrisul este o foaie de tranziție (între cetimetrul modal și cel neobizantin), cu textul în slavonește și greacă.
În 1545, un alt protopsalt de la Putna, [[ieromonah]]ul Antonie, probabil urmașul lui Eustatie, a alcătuit un nou manuscris muzical (aflat în Biblioteca Universității din Iași), în care sunt incluse și compoziții ale lui Eustatie și ale altor cântăreți de la Putna. Notația este bizantină, iar textul grecesc și slavon. Au fost atribuite secolului al XVI-lea și alte două manuscrise psaltice slavo-grecești aflate în Biblioteca Academiei Române (Ms. 283 și 284). Alte două se găsesc la mănăstirile [[Mănăstirea Putna|Putna]] și [[Mănăstirea Dragomirna|Dragomirna]]. Se apreciază că toate au fost scrise la Putna. Ele cuprind și compoziții ale altor autori, dintre care se crede că erau putneni: Antim, Longhin, Dositei, Theodul, Ioasaf, Dometian Vlahul (probabil un român din sudul Dunării) și alții. Manuscrisele putnene conțin cântări de la Vecernie (Fericit bărbatul, Prochimene), Utrenie (Polielee, Slavă), de la Laudele praznicelor împărătești și ale sfinților mari, de la cele trei Liturghii (Aliluia, Sfinte Dumnezeule, Heruvice, Axioane, Chinonice) etc.
Aceste manuscrise, ca și numele cântăreților, dovedesc că la mănăstirea Putna a existat o adevărată școală de muzică bisericească psaltică. După părerea unor cercetători, ea s-a impus și în afara hotarelor țării, influențând și muzica bisericească rusă. Printre dascălii școlii trebuie numărați cei doi protopsalți, Eustatie și Antonie. În sprijinul acestei păreri se invocă și o scrisoare a lui Alexandru Lăpușneanu, din 6 iulie 1558, trimisă comunității ortodoxe din Lvov, prin care-i invită să trimită „patru cântăreți tineri și buni și noi îi vom învăța cântarea greacă și sârbească” (slavonă, n.n.). Se arată, tot acolo, că au fost trimiși la învățătură și tineri din Przemysl. Probabil era vorba de tineri români, căci în ambele orașe locuiau pe atunci mulți români. Școala de psaltichie a lui Lăpușneanu a funcționat, după unii, la Suceava. Pr. [[Mircea Păcurariu]] crede că este vorba de Școala de la Putna a lui Eustatie și Antonie.
Mitropolitul Teofan I trimitea la [[Mănăstirea Zografu (Muntele Athos)|Zografu]] în Sfântul Munte pe protopsaltul (și „domesticos”) Varlaam (fără să-i cunoaștem mănăstirea de metanie) să copieze un [[Liturghier]], a terminat copierea la 24 februarie 1532.
Muzica psaltică se cultiva și la școala de pe lângă biserica Sfântului Nicolae din Scheii Brașovului, înființată încă la sfârșitul secolului al XV-lea. Un dascăl cu numele Oprea preciza că era și psalt „de meșteșug” al acelei biserici. Această constatare duce la a afirma că pe atunci muzica bisericească de factură bizantină era comună tuturor celor trei țări românești, lucru dovedit, de altfel, și de circulația manuscriselor psaltice în toate ținuturile locuite de români.
==Perioada modernă==