Modificări

Preacuviosul Părintele nostru '''Anuv Egipteanul''' <ref>Apelativul de „purtătorul de semne”, cum apare în [[sinaxar]]ele vechi românești însemnaă în fapt [[făcător de minuni]].</ref> a fost unul din [[Părinții pustiei]] din Egipt în secolele al IV-V, fratele mai mare după trup al sfântului [[Pimen cel Mare]]. [[Praznic|Prăznuirea]] lui în [[Biserica Ortodoxă]] se face la data de [[6 iunie]].

Când barbarii mazachii (berberi din Libia) au atacat și distrus așezarea monastică Schetia, în 407, mulți Părinți au fost omorâți, iar alții au fugit, atunci și avvii Anuv, Pimen și ceilalți frați ai lor au fugit, apucând-o pe drumul exploatărilor de nitriu din zonă, și s-au instalat la Terenut (Terenuthis), în Egiptul de Sus, pe malurile Nilului (la cca 60 km NV de Cairo). Pe drum, frații s-au oprit să se odihnească și să hotărască ce vor face mai departe într-un templu păgân abandonat, acolo unde avva [[Daniel de la Schetia]], câțiva ani mai devreme, s-a folosit de statuile idolilor ca de o pernă<ref>Patericul egiptean, Daniel 14: S-a suit odată avva Daniel de la Schetia la Terenut, iar pe cale a intrat într-o capiște să doarmă. Și erau acolo idoli vechi ai elinilor și luând unul, l-a pus ca un copac sub capul sau. Iar demonii (dracii), văzând îndrăzneala lui și voind să-l înfricoșeze, strigau către o femeie, pe nume chemând-o și zicând: cutare, vino cu noi la baie! Iar alt demon ascultând, răspundea ca din idolul cel ce era sub capul bătrânului și zicea: străin am deasupra mea și nu pot veni! Dar bătrânul nu s-a temut, ci îndrăznind, lovea idolul zicând: du-te întru întuneric, dacă nu poți și auzind demonii au strigat toți cu glas mare zicând: ne-ai biruit pe noi! Și au fugit rușinați.</ref>. Și s-au pus fiecare separat și s-au rugat în [[isihie]] o săptămână întreagă. Și avva Anuv în fiecare dimineață arunca cu pietre într-unul din idolii rămași în templu, iar seara venea în fața idolului și îi punea metanie și îi spunea „Iartă-mă!”. Iar la sfârșitul săptămânii avva Pimen l-a întrebat pe avva Anuv ce este cu acest comportament ciudat. Și avva Anuv i-a răspuns că a făcut acestea înaintea lor ca să le arată că dacă voiesc să trăiască împreună unii cu alții trebuie să imite și ei impasibilitatea idolului și să nu se tulbure nici dacă sunt necinstiți nici dacă sunt lăudați. Și frații au primit toți cuvântul lui și așa au făcut împreună o mică mănăstire cu viață de obște. „Am petrecut împreună toată vremea noastră, lucrând după cuvântul bătrânului care l-a zis către noi. Și a pus el iconom pe unul din noi. Și tot ce ne punea nouă, mâncam și era cu neputință să zică vreunul din noi: adu-ne nouă altceva, sau că voim aceasta să mâncam. Și am petrecut toată vremea noastră întru odihnă și pace.” (Anuv 1)

En chemin, ils s’arrêtèrent dans le temple païen abandonné, où saint Macaire, soixante ans plus tôt, s’était servi d’un cercueil comme oreiller. Ils s’y installèrent, chacun séparément, et passèrent une semaine environ dans l’hésychia. Chaque matin Anoub allait jeter des pierres contre l’idole restée dans le temple et, le soir, il venait lui faire une métanie en disant : « Pardonne-moi ! » À la fin de la semaine Pimène demanda à son frère la raison de cet étrange comportement. Anoub lui répondit qu’il avait agi ainsi pour leur montrer que s’ils voulaient vivre ensemble, ils devraient imiter l’impassibilité de l’idole et ne pas s’émouvoir s’ils étaient injuriés ou loués. Les pères acceptèrent cette condition et fixèrent les bases d’une vie cénobitique. Anoub établit un « économe » qui leur procurait tout ce qui était nécessaire pour la nourriture et le travail, et ils passaient ainsi leur vie dans la paix et la quiétude. La sfârșitul vieții lui, avva Anuv a primit de la [[Dumnezeu ]] darul ca să fie răpit în Cecuri și să vadă cetele mucenicilor[[mucenic]]ilor, ale drepților și ale [[Cuvios|cuvioșilor ]] care lăudau pe Dumnezeu cu o bucurie care nu se poate povesti. Anuv a descoperit această veziune călugărilor [[călugăr]]ilor care trăiau în obștea lor, ca să-i întărească în luptele ascetice pe care le aveau înaintea lor. Trei zile mai târziu, avva Anuv a trecut la Domnul cu pace, frații primind darul ca să audă cântările îngerilor care au venit să ia sufletul lui în [[Împărăția lui Dumnezeu|Împărăția Cerurilor]].

:1. Povestit-a avva Ioan, că avva Anuv și avva Pimen și ceilalți frați ai lor, dintr-un pântece fiind și făcându-se călugări în Schetia, când au venit mazachiii și au pustiit Schetia întâi s-au dus de acolo și au venit la un loc ce se chema Terenut până își vor lua seama cum trebuie să rămână. Și au rămas acolo într-o capiște (templu idolesc) veche câteva zile. Și a zis avva Anuv, care era mai mare decât ceilalți, către avva Pimen: “Fă milostenie tu și frații tăi, fiecare să se liniștească deosebi și să nu ne întâlnim unii cu alții săptămâna aceasta”. Și a zis avva Pimen: “Cum voiești, facem”. Și au făcut așa. Și era un idol de piatra, în acea capiște și se scula avva Anuv în toate diminețile și arunca cu pietre în obrazul idolului și în toate serile zicea lui: “Iartă-mă!” Și a împlinit săptămâna făcând așa. Iar sâmbăta s-au întâlnit unii cu alții și a zis avva Pimen, lui avva Anuv: “Te-am văzut, avvo, în săptămâna aceasta, că aruncai cu pietre în obrazul idolului și după aceea îi făceai lui metanie. Spune-mi dar, un om credincios face aceasta?” Răspuns-a bătrânul: “Aceasta pentru voi am făcut. Când m-ați văzut c-am aruncat cu pietre în obrazul idolului, nu cumva a grăit ori s-a mâniat?” Răspuns-a avva Pimen: “Nu”. Iarăși a întrebat bătrânul: “Dar când îi făceam metanie, nu cumva s-a tulburat și a zis: « Nu te iert? »”. Zis-a avva Pimen: “Nu”. Și a zis bătrânul: “Și noi, fraților, suntem șapte frați; de voiți să petrecem împreună, să ne facem ca idolul acesta care, de se va ocărî sau se va slavislăvi, nu se tulburatulbură. Iară de nu voiți să va faceți așa iată patru porți sunt în capiștea aceasta; fiecare din voi, unde va voi, să meargă". Și auzind frații, s-au aruncat pe sine jos, zicându-i lui: “Cum voiești, părinte, așa facem și ascultam cum ne vei zice nouă”. Și a zis avva Pimen: “Am petrecut împreună toată vremea noastră, lucrând după cuvântul bătrânului care l-a zis către noi. Și a pus el iconom pe unul din noi. Și tot ce ne punea nouă, mâncam și era cu neputință să zică vreunul din noi: adu-ne nouă altceva, sau că voim aceasta să mâncam. Și am petrecut toată vremea noastră întru odihna și pace”.