Anuv Egipteanul

Preacuviosul Părintele nostru Anuv Egipteanul a fost unul din Părinții pustiei din Egipt în secolele al IV-V, fratele mai mare după trup al sfântului Pimen cel Mare. Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la data de 6 iunie.

Viața

Avva Anuv a trăit în a doua jumătate a secolului al IV-lea și prima jumătate a secolului al V-lea în centrul monastic de la Schetia. A fost cel mai în vârstă din cei șapte frați, dintre care cel mai cunoscut este avva Pimen cel Mare (prăznuit la 27 august), cel mai mic fiind avva Pimen. În Patericul egiptean, care este principala sursă pentru viața sfinților Anuv și Pimen, apare mama lor (Pimen 76) și sora lor (Pimen 5).

Când barbarii mazachii (berberi din Libia) au atacat și distrus așezarea monastică Schetia, în 407, mulți Părinți au fost omorâți, iar alții au fugit, atunci și avvii Anuv, Pimen și ceilalți frați ai lor au fugit, apucând-o pe drumul exploatărilor de nitriu din zonă, și s-au instalat la Terenut (Terenuthis), în Egiptul de Sus, pe malurile Nilului (la cca 60 km NV de Cairo). Pe drum, frații s-au oprit să se odihnească și să hotărască ce vor face mai departe într-un templu păgân abandonat, acolo unde avva Daniel de la Schetia, câțiva ani mai devreme, s-a folosit de statuile idolilor ca de o pernă. Și s-au pus fiecare separat și s-au rugat în isihie o săptămână întreagă. Și avva Anuv în fiecare dimineață arunca cu pietre într-unul din idolii rămași în templu, iar seara venea în fața idolului și îi punea metanie și îi spunea „Iartă-mă!”. Iar la sfârșitul săptămânii avva Pimen l-a întrebat pe avva Anuv ce este cu acest comportament ciudat. Și avva Anuv i-a răspuns că a făcut acestea înaintea lor ca să le arată că dacă voiesc să trăiască împreună unii cu alții trebuie să imite și ei impasibilitatea idolului și să nu se tulbure nici dacă sunt necinstiți nici dacă sunt lăudați. Și frații au primit toți cuvântul lui și așa au făcut împreună o mică mănăstire cu viață de obște. „Am petrecut împreună toată vremea noastră, lucrând după cuvântul bătrânului care l-a zis către noi. Și a pus el iconom pe unul din noi. Și tot ce ne punea nouă, mâncam și era cu neputință să zică vreunul din noi: adu-ne nouă altceva, sau că voim aceasta să mâncam. Și am petrecut toată vremea noastră întru odihnă și pace.” (Anuv 1)

La sfârșitul vieții lui, avva Anuv a primit de la Dumnezeu darul ca să fie răpit în Cecuri și să vadă cetele mucenicilor, ale drepților și ale cuvioșilor care lăudau pe Dumnezeu cu o bucurie care nu se poate povesti. Anuv a descoperit această veziune călugărilor care trăiau în obștea lor, ca să-i întărească în luptele ascetice pe care le aveau înaintea lor. Trei zile mai târziu, avva Anuv a trecut la Domnul cu pace, frații primind darul ca să audă cântările îngerilor care au venit să ia sufletul lui în Împărăția Cerurilor.

Ziceri

Ziceri sau apoftegne de la și despre avva Anuv în Patericul egiptean.

Pentru avva Anuv

1. Povestit-a avva Ioan, că avva Anuv și avva Pimen și ceilalți frați ai lor, dintr-un pântece fiind și făcându-se călugări în Schetia, când au venit mazachiii și au pustiit Schetia întâi s-au dus de acolo și au venit la un loc ce se chema Terenut până își vor lua seama cum trebuie să rămână. Și au rămas acolo într-o capiște (templu idolesc) veche câteva zile. Și a zis avva Anuv, care era mai mare decât ceilalți, către avva Pimen: “Fă milostenie tu și frații tăi, fiecare să se liniștească deosebi și să nu ne întâlnim unii cu alții săptămâna aceasta”. Și a zis avva Pimen: “Cum voiești, facem”. Și au făcut așa. Și era un idol de piatra, în acea capiște și se scula avva Anuv în toate diminețile și arunca cu pietre în obrazul idolului și în toate serile zicea lui: “Iartă-mă!” Și a împlinit săptămâna făcând așa. Iar sâmbăta s-au întâlnit unii cu alții și a zis avva Pimen, lui avva Anuv: “Te-am văzut, avvo, în săptămâna aceasta, că aruncai cu pietre în obrazul idolului și după aceea îi făceai lui metanie. Spune-mi dar, un om credincios face aceasta?” Răspuns-a bătrânul: “Aceasta pentru voi am făcut. Când m-ați văzut c-am aruncat cu pietre în obrazul idolului, nu cumva a grăit ori s-a mâniat?” Răspuns-a avva Pimen: “Nu”. Iarăși a întrebat bătrânul: “Dar când îi făceam metanie, nu cumva s-a tulburat și a zis: « Nu te iert? »”. Zis-a avva Pimen: “Nu”. Și a zis bătrânul: “Și noi, fraților, suntem șapte frați; de voiți să petrecem împreună, să ne facem ca idolul acesta care, de se va ocărî sau se va slăvi, nu se tulbură. Iară de nu voiți să va faceți așa iată patru porți sunt în capiștea aceasta; fiecare din voi, unde va voi, să meargă". Și auzind frații, s-au aruncat pe sine jos, zicându-i lui: “Cum voiești, părinte, așa facem și ascultam cum ne vei zice nouă”. Și a zis avva Pimen: “Am petrecut împreună toată vremea noastră, lucrând după cuvântul bătrânului care l-a zis către noi. Și a pus el iconom pe unul din noi. Și tot ce ne punea nouă, mâncam și era cu neputință să zică vreunul din noi: adu-ne nouă altceva, sau că voim aceasta să mâncam. Și am petrecut toată vremea noastră întru odihna și pace”.

2. Zis-a avva Anuv: “De când s-a chemat numele lui Hristos peste mine, nu a ieșit minciuna din gura mea”.

Pentru avva Paisie

1. Paisie, fratele lui avva Pimen, a găsit un vas mic cu bani și i-a zis lui avva Anuv, fratele său: știi că cuvântul lui avva Pimen este foarte aspru; vino să ne zidim mănăstire undeva și să ședem acolo fără de grijă! I-a răspuns lui avva Anuv: dar cu ce să zidim? Iar el i-a arătat lui banii. Deci văzându-i avva Anuv, s-a mâhnit foarte, socotind vătămarea sufletului fratelui. Însă i-a zis: bine, să mergem și să zidim chilie dincolo de râu. Deci a luat avva Anuv vasul și l-a pus în culionul său și trecând amândoi râul, cum au ajuns pe la mijloc, s-a făcut avva Anuv că alunecă și a căzut culionul cu bani în râu și pentru aceasta avva Anuv s-a întristat. I-a zis lui Paisie: nu te mâhni, avvo, căci de vreme ce s-au dus banii, să mergem iarăși la fratele nostru. Și întorcându-se, au rămas cu pace.

Pentru avva Pimen

97. Zis-a avva Pimen: de va ajunge omul la cuvântul apostolului care zice că toate sunt curate celor curați (Tit 1, 15), se vede pe sine mai prejos decât toată zidirea. Zis-a fratele: cum pot să mă socotesc pe mine mai prejos decât ucigașul? Zis-a bătrânul: de va ajunge omul la cuvântul acesta și de va vedea vreun om ucigând, zice: acela a făcut numai acest păcat; iar eu ucid în fiecare zi.

98. A întrebat fratele același cuvânt pe avva Anuv, cum că a zis avva Pimen. Și i-a zis lui avva Anuv: de va ajunge omul la cuvântul acesta și va vedea neajunsurile fratelui său, pe dreptatea (gr. dikaiosini) sa le va înghiți. Zis-a lui fratele: și care este dreptatea lui? A răspuns bătrânul: ca totdeauna să se defaime pe sine.

108. Se spunea că de veneau vreunii la avva Pimen, îi trimitea pe ei la avva Anuv întâi, căci el era mai mare de ani. Iar avva Anuv le zicea lor: la fratele meu Pimen duceți-vă, că el are darul cuvântului. Iar de ședea avva Anuv, aproape de avva Pimen, nu grăia nicidecum avva Pimen când era el de față.

Surse

• Sinaxarul Părintelui Macarie de la Simonos Petras
• Les sentences des Pères du désert - collection alphabétique, Solesmes, 1981 (traduite et présentée par Dom Lucien Regnault, moine de Solesmes)
• Patericul egiptean, ediția românească