Modificări

Eftimie s-a născut în timpul domniei regelui consulatului lui Graţian în anul 377 d.Hr., în luna august. El era de loc originar din Melitine din [[Biserica Armeniei|Melitene, capitala civilă și bisericească a provinciei Armenia]] (în prezent Makatya, TurkeyTurcia) şi a fost fiul unor părinţi pioşi şi credincioşi numiţi Pavel şi Dionisia.

Cu toate Pentru că mama lui Eftimie era stearpă, părinţii săi s-au rugat cu fervoare la Dumnezeu să le dea un copil. Atunci ei au avut o vedenie: ei au auzit vocea unui [[Îngeri|înger]] care le-a spus să se veselească pentru că odată cu naşterea copilului toate [[erezie|ereziile]] vor fi desfiinţate iar pacea va cuprinde [[Biserică|Biserica]] lui Dumnezeu. De aceea, acest [[Sfinţi|sfânt]] a fost [[botez]]at cu numele de Eftimie (care înseamnă ''voioşie'').

Când tatăl lui Eftimie a murit, mama sa l-a dat în grija lui EutrojosOtrie, [[episcop]] de MelitineMelitene, prin care l-a intrat trecut în rândul [[cler]]ului, ca [[citeț]]. Deoarece era ager în studiile sale şi îi depăşea pe toţi ceilalţi în virtuţi şi viaţă [[monahism|ascetică]], el a fost hirotonit [[preot]] cu forţa sila şi însărcinat cu supravegherea sfintelor [[sihăstrie|sihăstrii]] şi [[Mănăstire|mănăstiri]]. La vârsta de douăzeci şi nouă de ani, el a mers la [[Ierusalim]] , unde a locuit împreună cu Sfântul [[Teoctist]] în peştera unui munte. În acea perioadă, Sfântul Eftimie a vindecat mulţi oameni din ghearele teribile ale bolilorde boli.

De asemenea, se povesteşte că sfântul a hrănit patru sute de oameni, care veniseră la mănăstire, cu doar câteva pâinici. Mai mult, nu numai că a vindecat sterilitatea mamei sale prin naşterea sa, ci prin [[rugăciune]] a făcut alte femei sterpe să aibă copii. În plus, el a deschis porţile cerului, cum a făcut şi Sfântul [[Ilie Tesviteanul|Ilie]] înaintea sa, aducând ploaie într-o perioadă de secetă. În timpul unei [[Sfânta Liturghie|Sfinte Liturghii]], cei prezenţi au putut vedea o coloană de lumină care le-a arătat lumina interioară a sufletului [[Îndumnezeire|îndumnezeit]] al lui Eftimie. Această lumină a rămas peste sfânt până la sfârşitul Sfintei Liturghii. Un alt semn, de mai târziu, al purităţii şi [[castitate|castităţii]] sfântului a fost acela că el putea vedea cu ochii [[suflet]]ului dispoziţia şi starea sufletelor care veneau la [[Sfânta Împărtăşanie]].

[[Dionisie din Furna]] arată că Sf. [[Cuvios]] Eftimie cel Mare se zugrăveşte ca un bărbat bătrân, înalt, cu capul pleşuv, doar cu puţin păr cărunt, cu barba foarte lungă („până la coapse”) şi albă, cu chipul mai palid şi căutătura cuvioasă, poartă un înscris care zice: „Fraţilor, armele călugărului sunt acestea: îndeletnicirea cu faptele bune, rugăciunea, socotinţa, smerita cugetare şi ascultarea cea după Dumnezeu”. Iar atunci când este zugrăvit în [[trapeza]] mănăstirii, este înfăţişat alături de Sfântul [[Antonie cel Mare]] şi, fiind întors spre masă, poartă o hârtie pe care stă scris: „Trapeza care tace deplin şi grăieşte slavă, şi cu singura îndestulare se află, se laudă de sfinţii îngeri”. <ref>Dionisie din Furna, ''Erminia picturii bizantine'', Sophia, Bucureşti, 2000, pp. 158, 183, 195, 236. </ref>

==Izvoare Surse şi lecturi suplimentare==* [[Chiril din Schitopol|Chiril de Schitopolis]], ''Viețile pustnicilor Palestinei'', ed. bilingvă, traducere din limba greacă veche, studiu introductiv și note de Ierom. Agapie (Corbu), editura Sf. Nectarie, Arad, 2013. ISBN 978-606-92843-3-9