{{Îmbunătăţire}} [[Image:StEuthymiusTheGreat.jpg|thumb|right|Sfântul Eftimie cel Mare: icoană din secolul al XVII-lea, de la [[Mănăstirea Dionisiu (Muntele Athos)|Mănăstirea Dionisiu]], [[Muntele Athos]]]] Preacuviosul [[Preacuvios]]ul părintele nostru '''Eftimie cel Mare''' a fost un sfânt [[călugăr|monah]] ortodox care a trăit la sfârşitul secolului al IV-lea şi începutul secolului al V-lea. Biserica Ortodoxă îi face [[prăznuire|pomenirea]] pe [[20 ianuarie]].

Eftimie s-a născut în timpul domniei regelui Graţian în anul 377 Dd.HHr. El era de loc din Melitine din [[Biserica Armeniei|Armenia]] (în prezent Makatya, Turkey) şi a fost fiul unor părinţi pioşi şi credincioşi numiţi Pavel şi Dionisia.

Cu toate că mama lui Eftimie era stearpă, părinţii săi s-au rugat cu fervoare la Dumnezeu să le dea un copil. Atunci ei au avut o vedenie: ei au auzit vocea unui [[Îngeri|înger]] care le-a spus să se veselească pentru că odată cu naşterea copilului toate [[erezie|ereziile]] vor fi desfinţate desfiinţate iar pacea va cuprinde [[Biserică|Biserica]] lui Dumnezeu. De aceea, acest [[Sfinţi|sfânt]] a fost botezat [[botez]]at cu numele de Eftimie (care înseamnă ''voioşie'').

Când tatăl lui Eftimie a murit, mama sa l-a dat în grija lui Eutrojos, [[episcop]] de Melitine, prin care a intrat în rândul clerului[[cler]]ului. Deoarege Deoarece era ager în studiile sale şi îi depăşea pe toţi ceilalţi în virtuţi şi viaţă [[monahism|ascetică]], el a fost hirotonit [[preot]] cu forţa şi însărcinat cu supravegherea sfintelor [[sihăstrie|sihăstrii]] şi [[Mănăstire|mănăstiri]]. La vârsta de douăzeci şi nouă de ani, el a mers la [[Ierusalim]] unde a locuit împreună cu Sfântul [[Teoctist]] în peştera unui munte. În acea perioadă, Sfântul Eftimie a vindecat mulţi oameni din gherele ghearele teribile ale bolilor.

De asemenea, se povesteşte că sfântul a hrănit patru sute de oameni, care veniseră la mănăstire, cu doar câteva pâinici. Mai mult, nu numai că a vindecat sterilitatea mamei sale prin naşterea sa, ci prin [[rugăciune]] a făcut alte femei sterpe să aibă copii. În plus, el a deschis porţile raiuluicerului, cum a făcut şi Sfântul [[Ilie]]înaintea sa, aducând ploaie într-o perioadă de secetă. În timpul unei [[Sfânta Liturghie|Sfinte Liturghii]], cei prezenţi au putut vedea o coloană de lumină care le-a arătat lumina interioară a sufletului [[Îndumnezeire|îndumnezeit ]] al lui Eftimie. Această lumină a rămas peste sfânt până la sfârşitul Sfintei Liturghii. Un alt semn, de mai târziu, al purităţii şi [[castitate|castităţii]] sfântului a fost acela că el putea vedea cu ochii sufletului [[suflet]]ului dispoziţia şi starea sufletelor care veneau la [[Sfânta Împărtăşanie]].

O altă relatare despre clarvederea Sfântului Eftimie are legătură cu un [[călugăr]] care era pe moarte. Din afară, acest călugăr părea sp să fie un sfânt precaut şi reţinut, dar în inima sa el era desfrânat şi nestăpânit deoarece a permis ca eforturile sale osteneala sa să fie îndulcite îndulcită cu gânduri ruşinoase. Deci, acest călugăr fiind aproape de sfârşit, binecuvântatul Eftimie a văzut un [[înger ]] luând cu forţa sufletul mizerabilului călugăr cu o suliţă cu trei vârfuri. Imediat, sfântul a auzit o voce care i-a arătat toate gândurile ascunse şi ruşinoase ale călugărului muribund.

Câne Când Eftimie a ajuns la vârsta de nouăzeci şi şase de ani (în 473 Dd.HHr.), el a adormit în Domnul. El a înfiinţat comunităţi monastice în întreaga Palestină.

[[Dionisie din Furna]] arată că Sf. [[Cuvios ]] Eftimie cel Mare se zugrăveşte ca un bărbat bătrân, înalt, cu capul pleşuv, doar cu puţin păr cărunt, cu barba foarte lungă („până la coapse”) şi albă, cu chipul mai palid şi căutătura cuvioasă, poartă un înscris care zice: „Fraţilor, armele călugărului sunt acestea: îndeletnicirea cu faptele bune, rugăciunea, socotinţa, smerita cugetare şi ascultarea cea după Dumnezeu”. Iar atunci când este zugrăvit în [[trapeza mănastirii]] mănăstirii, este înfăţişat alături de Sfântul [[Antonie cel Mare ]] şi, fiind întors spre masă, poartă o hârtie pe care stă scris: „Trapeza care tace deplin şi grăieşte slavă, şi cu singura îndestulare se află, se laudă de sfinţii îngeri”. <ref>Dionisie din Furna, ''Erminia picturii bizantine'', Sophia, Bucureşti, 2000, pp. 158, 183, 195, 236. </ref>