Pertinax al Bizanțului
Pertinax (gr. Περτίναξ ; d. 187 d.Hr.) a fost episcop al Bizanțului din 169 și până la moartea sa în anul 187. Dorotei al Tirului (Tir, în Fenicia, în zilele noastre în Liban), în scrierile sale, vorbește de Partinax ca de un fost ofițer de grad înalt în armata romană situată în Tracia, care se îmbolnăvește grav și, auzind de minunile care se întâmplă în comunitățile creștine care creșteau în regiune, vine la episcopul Alimpie al Bizanțului în Elaia (unde era reședința lui Alimpie în acea perioadă). După ce Alimpie îi aduce vindecare prin rugăciuni și harul lui Dumnezeu, Pertinax se convertește la creștinism, se botează și abandonează serviciul militar.
După un timp este hirotonit preot de Alimpie, pentru ca la moartea acestuia în 169 să îi urmeze pe scaunul episcopal al Bizanțului. Ca episcop, a construit o a treia casă episcopală pentru Biserica din Bizanț la Sykeon (cunoscută mai târziu ca Galata), lângă mare, pe un loc pe care l-a numit Irini (gr. „pace”). Mai apoi, în acele locuri mulți creștini și-au construit propriile lor case, creând astfel mică localitate.
Păstorește până la moartea sa în anul 187, în scaunul episcopal al Bizanțului urmându-i Olimpian.
Pertinax al Bizanțului | ||
---|---|---|
Precedat de: Alimpie |
Episcop al Bizanțului (Constantinopol) 169-187 |
Urmat de: Olimpian |