Biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena - Popa Nan

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare

Biserica Popa Nan este una dintre bisericile construite de preoţi, în Bucureşti, la începutul secolului al XVIII-lea. I s-a zis aşa după numele celui dintâi ctitor, preotul slujitor Nan, care a ridicat-o la îndemnul Mitropoliei Bucureşti, în 1719. În cei aproape 300 de ani care au trecut de atunci, deşi a fost rezidită de două ori, de ctitori diferiţi, biserica şi-a păstrat numele celui care a pus prima piatră de temelie. Iar strada pe care se află are aceeași denumire, Popa Nan. Sfântul lăcaş a avut încă de la început hramul Adormirea Maicii Domnului, iar cel de-al doilea praznic, Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, a fost adăugat în 1989, când au fost încheiate lucrările de restaurare.

Istoric

La începutul secolului al XVIII-lea, Biserica Popa Nan era situată într-o zonă numită „Plasa Târgului din afară”, acolo unde se termina Podul Vergului cu una din cele treisprezece bariere prin care se putea intra în oraş. Aici erau întinse livezi de duzi, de cireşi, de vişini şi de caişi, în jurul cărora se aflau aproape o sută de gospodării. Acestea formau mahalaua ce avea să se numească Popa Nan, ai cărei locuitori se ocupau îndeosebi cu comerţul fructelor şi cu creşterea viermilor de mătase. În aceste locuri l-a trimis Mitropolia Bucureştilor pe tânărul Popa Nan să înfiinţeze o biserică. După tradiţie, şi acesta avea o livadă întinsă, aşa încât, din economiile personale, a putut să pună temelia sfântului lăcaş. Preotul Nan a fost ajutat şi de credincioşi, aşa cum aflăm din pisanie: „Acestă sfântă şi dumnezeiască biserică s-au zidit din temelie la anul 1719, cu toate cele trebuincioase la înfrumuseţarea ei, de repausaţii întru fericire şi anume: Ruse, Ecaterina, Manole, Marula şi Nanu preotu”. Însă biserica ridicată atunci de preotul Nan, care i-a purtat numele încă de la început, a rezistat doar 45 de ani.

Pe acelaşi amplasament a fost construită din temelii una nouă, de Dumitrache Grămăticul, Dudul Zlătarul şi căpitanii Stan şi Rada, între anii 1764 şi 1765.[1] Însă în anii care au urmat, Biserica Popa Nan a fost slăbită din temelii din cauza cutremurelor, aşa încât a fost reparată de mai multe ori. Când numărul credincioşilor a crescut, a fost nevoie de unele modificări ale sfântului lăcaş. Astfel, în 1845, epitropii Costache Cunescu şi Tache Croitoru au adăugat un pridvor larg din lemn, iar după 15 ani, epitropul Tache Anghelescu a prelungit biserica cu aproximativ opt metri. Tot acesta din urmă a dărâmat o parte din bolţile de zid pentru a construi o nouă turlă şi i-a înlocuit acoperişul de lemn cu unul din tablă. În 1886, au fost făcute alte reparaţii, iar după aceea sfântul lăcaş a intrat treptat într-o stare de ruină. Materialele de construcţie slabe şi vechimea acestora au făcut ca biserica să se prăbuşească, sub propria greutate, în noaptea de 20 iulie 1910.

Al treilea sfânt lăcaş

Dar nu au trecut decât câteva luni şi a fost pusă temelia unui nou sfânt lăcaş, în acelaşi loc, după planurile vestitului arhitect Cristofi Cerchez. Lucrările de rezidire au fost demarate de tânărul preot Ioan Georgescu, protopop al Capitalei şi profesor de muzică la Şcoala de cântăreţi a Mitropoliei Bucureşti. Acesta a fost ajutat de câţiva credincioşi, printre care vrednicii de pomenire negustor Niţă-Niculescu Berechet şi Anghel N. Postenicu. După câţiva ani, preotul Marin Dumitrescu scria într-una dintre cărţile sale: „Această biserică acum e reconstruită cu totul din nou, din temelii, şi e cu totul mai măreaţă de cum a fost mai înainte. Nu e însă terminată”.[2] Însă construirea bisericii a fost îngreunată în timpul Primului Război Mondial, aşa încât nu a putut să fie terminată decât în 1918. În noiembrie, acelaşi an, a fost sfinţită de arhiereul Platon Ciosu, Vicarul Sfintei Mitropolii, iar doi ani mai târziu a fost pictată în tempera, de Vasile Georgescu.

Arhitectonica

Biserica Popa Nan are faţadele tencuite şi împărţite în două registre de tradiţionalul brâu în relief, care încinge întreaga clădire, şi este alcătuită din pridvor, pronaos, naos şi Sfântul Altar. Catapeteasma este bogat sculptată şi acoperită cu stucatură aurită. Naosul este lărgit spre nord şi sud, prin două abside semicirculare, iar Sfântul Altar este terminat şi el cu o absidă flancată de două spaţii liturgice: proscomidiarul şi iesirea din Altar. Pronaosul este acoperit cu o boltă semicirculară şi are cafas. Aici, pe două plăci de pe pereţii dinspre nord şi sud sunt scrise numele donatorilor, iar pe peretele dinspre vest sunt pictaţi Mitropolitul Conon Arămescu-Donici, preotul Ioan Georgescu, Niţă Niculescu Berechet şi Anghel N. Postelnicu. Patru arcuri mari semicirculare sprijină, prin intermediul pandantivilor, după sistemul bizantin, cilindrul turlei mari a bisericii. De asemenea, pridvorul larg este sprijinit pe opt coloane cu capitelurile decorate în frunză de acant, legate între ele prin arcuri semicirculare.

Biserica în prezent

De-a lungul vremii, la Biserica Popa Nan s-au mai făcut reparaţii şi s-au adus unele îmbunătăţiri, în funcţie şi de etapele de dezvoltare a oraşului. Însă nu au lipsit şi distrugerile, mai ales cele provocate de cutremurele din 1940 şi 1977. Ultimul a provocat prăbuşirea turlei mari în interiorul bisericii şi distrugerea picturii în proporţie de peste trei sferturi. Din cauza situaţiei politice a ţării, reparaţiile generale au început abia după doi ani. Au fost consolidate zidurile şi reconstruite turlele, iar pictura în tehnica frescă a fost refăcută de profesorul Mihai Bogdan Mociulschi. Însă deciziile politice din acea vreme, cu privire la demolare şi sistematizare, au făcut ca aceste operaţiuni să se încheie cu mari eforturi, abia după zece ani, în 1989. Lucrările au fost făcute din contribuţia enoriaşilor şi a unor parohii din Bucureşti, dar şi cu sprijinul Patriarhului Teoctist, care a săvârşit şi slujba de sfinţire a bisericii, la 29 octombrie 1989. Cu acel prilej, s-a adăugat cel de-al doilea hram - Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena.

Biserica Popa Nan are o serie de activităţi social-filantropice şi misionar pastorale, fiind unul dintre puţinele lăcaşuri de cult din Bucureşti în care Sfânta Liturghie este tradusă în limbaj mimico-gestual, pentru credincioşii cu deficienţe auditive. De asemenea, are o strânsă colaborare cu Şcoala pentru copii cu deficienţe de vedere din strada Austrului, cu Şcoala nr. 52 Iancului şi cu Şcoala Anastasia Popescu. Biserica Popa Nan este inclusă în Lista monumentelor istorice, cu codul de clasificare B-II-m-B-18174.[3].

Referințe

  1. ↑ Constantin C. Giurescu „Istoria Bucureştiului din cele mai vechi timpuri până în zilele noastre”, Editura pentru Literatură, Bucureşti, 1966, p.100
  2. ↑ Preot Marin Dumitrescu „Istoricul a 40 de biserici din România” vol IV, Stabilimentul de Arte Grafice „Energiea”, Bucureşti, 1915, p.104
  3. ↑ Institutul Național al Patrimoniului, Lista monumentelor istorice www.patrimoniu.gov.ro/monumente-istorice/lista-monumentelor-istorice

Bibliografie

  • „Istoria Bucurescilor”, G. I. Ionescu-Gion, Fundaţia Culturală Gheorghe Marin Speteanu, Editura Mavios-Clio, Bucureşti, 1899, p. 343
  • „Istoria începutului oraşului Bucureşti astăzi capitala României şi reşedinţa I.S. Carol I de Hohenzollern, domnitorul românilor”, D. Papazoglu, Tipografia Ion Weiss, Bucureşti, 1870, p.297

Surse

Adus de la „https://ro.orthodoxwiki.org/index.php?title=Biserica_Sfinții_Împărați_Constantin_și_Elena_-_Popa_Nan&oldid=42236”