Biserica Scaune (București)

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare

Una dintre numeroasele biserici construite de meşteşugarii din Bucureşti, Biserica Scaune este ctitorie a breslei măcelarilor şi săpunarilor. Se numără printre cele cele mai vechi lăcaşuri de cult ortodox din Bucureşti, fiind situată în centrul oraşului, în apropierea Spitalului Colţea. Nu se cunoaşte data sigură când a fost construită (secolul al XVII-lea sau al XVIII-lea), dar se ştie că a fost zidită din banii unui neguţător bulgar. Deşi în timp a fost ruinată şi părăsită, prin lucrările de restaurare au fost păstrate până în zilele noastre pictura originală şi catapeteasma, care sunt de o deosebită valoare.


Istoric

În locul unde se află actualul lăcaş de cult trecea odinioară gârla Bucureștioara, pe malul căreia se întindea mahalaua Scaunelor. Numele său vine de la vechea breaslă a măcelarilor care îşi înşirau aici „scaunele”, adică butucii de lemn pe care tranşau carnea. Tot aici erau şi săpunarii, cei care făceau săpun din seul rămas de la animalele sacrificate în târgul de vite, situat la marginea oraşului, în zona Batiştei de astăzi. La fel ca şi alte bresle care în acea vreme construiau lăcaşuri de cult (ale păcurarilor, oţetarilor, croitorilor, olarilor etc.), şi cea a măcelarilor şi săpunarilor a avut o biserică pe care o susţinea financiar. De aceea se numeşte Biserica Scaune, sau a Măcelarilor şi Săpunarilor. În ceea ce priveşte anul când a fost zidită, istoricii au puncte de vedere diferite.„Se zice că e fundată la 1611 de Atanasie de la Târnova (…) pe locurile lui Cernica, marele vornic de la începutul secolului al XVII-lea, şi unul dintre marii proprietari de locuri şi de vii în Bucureştii timpurilor acelora”, afirmă Ionnescu-Gion.[1]. Potrivit altor cercetători, caracteristicile arhitectonice ale bisericii vin în sprijinul afirmaţiei că biserica a fost construită în secolul al XVII-lea, şi nu în secolul al XVIII-lea. Pe de altă parte, unii istorici consideră că aici a fost întâi o biserică din lemn, în secolul al XVII-lea, iar în secolul al XVIII-lea a fost ridicată una din zid în acelaşi loc, de ciobanii bulgari din Târnovo care aveau aici scaunele lor de măcelari. Constantin C. Giurescu afirmă că aici a fost mai întâi „biserica Săpunarilor, clădită pe locul marelui vornic Cernica”, iar mai târziu, „un negustor străin, Tănasie de la Târnovo, din Bulgaria, dar aşezat în Bucureşti, a lăsat bani să se ridice aici o biserică; voia i-a fost îndeplinită de nepotul său Stavro, la 8 septembrie 1705.[2] Biserica Scaune a fost menţionată într-un document istoric din 1675, în altul la 1681 şi în condica brâncovenească din 1701. În pisania sfântului lăcaş se spune:„Această sfântă biserică, cu hramul Adormirii Precistei, făcută iaste din osteneala răposatului Tănase de la Târnova, datoria ce de obşte vrând a-şi da lăsat-au cheltuiala dintru a sa osteneală la nepotul său Stavro, de a făcut această zidire, cu cele ce se văd, ca să-i fie întru pomenire şi a tot neamul său în veci, Septembrie 8 zile 7214-1715”. Aşa cum reiese din arhiva bisericii, este probabil ca această pisanie să fi fost pusă după ridicarea edificiului, cu ocazia unei reparaţii făcută de Tănasie de la Târnovo.

Biserica Scaune a fost reparată şi modificată de paharnicul Ioan Costacopul, în 1843, când a fost zugrăvită şi tencuită în exterior, şi au fost închise cu zidărie arcadele pridvorului. După 35 de ani, s-au făcut alte lucrări de refacere, dar cu toate acestea, din 1910 până în 1944 nu s-au mai oficiat slujbe aici, sfântul lăcaş fiind închis şi lăsat în părăsire, ceea ce a dus la ruinarea acestuia. [3] Despre starea în care se afla biserica, în 1935, George D. Florescu scria:„Azi acest lăcaș de rugă, din apropierea bulevardului Domniţei, uitat și părăsit, alături de mici străzi întortochiate, este complectamente neglijat, și menit să cadă în ruine din nepăsarea celor în drept de a îngriji de monumentele noastre vechi”. [4]

Biserica în prezent

În perioada interbelică, când Bucureştiul a trecut printr-o etapă de modernizare, Biserica Scaune a avut de suferit de pe urma acestor lucrări. Atunci au luat naştere cartiere noi şi au fost deschise străzi şi bulevarde, mai ales în centrul oraşului. Astfel, construirea drumurilor din apropierea sfântului lăcaş a dus la înălţarea căilor de acces şi la „îngroparea” bisericii cu un metru faţă de nivelul terenului. După 30 de ani de abandonare, sfântul lăcaş avea să iasă la lumină şi să fie redat cultului odată cu venirea preotului Gheorghe Prejneanu. Prin stăruinţa acestuia şi cu sprijinul Comisiei Monumentelor Istorice (arhitect Ștefan Balș), au fost efectuate importante lucrări de restaurare, în perioada 1939-1944. Biserica Scaune a fost astfel degajată de pământul care o acoperea, dar curtea din jurul său a rămas mai joasă cu un metru faţă de nivelul străzii. De asemenea, au fost deschise arcadele pridvorului şi a fost refăcut acoperişul din olane. Tot în această perioadă, a fost restaurată de către Gheorghe Popescu pictura în frescă, cea originară, al cărei autor nu se cunoaşte. Au mai fost restaurate catapeteasma şi baldachinul din Sfântul Altar, de la începutul secolului al XVIII-lea, care sunt de o valoare artistică însemnată. La 15 august 1944 biserica a fost redată cultului, iar la 8 septembrie, în acelaşi an, a fost resfinţită, Naşterea Maicii Domnului devenind astfel al doilea hram al sfântului lăcaş. Cu această ocazie, biserica a fost împodobită cu icoane şi cu tot ce era necesar cultului divin, deoarece din vechiul ei inventar nu s-au mai găsit decât jilţurile arhiereşti, policandrul, icoana din argint a Mântuitorului, icoana Sfântului Ioan Botezătorul, o Sfântă Evanghelie şi două potire, iar mai târziu a fost găsită în turla bisericii o icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului cu Pruncul, încadrată de reprezentări ale sfinţilor din Vechiul Testament. Lucrările de refacere au continuat şi în anii următori: în 1947 a fost zidită casa parohială, cu materiale recuperate de la diverse locuinţe demolate, în 1954 a fost construită din cărămidă actuala turlă, iar în 1958 s-a placat în întregime soclul bisericii, cu cărămidă specială, s-a plombat tot exteriorul şi brâul ce o înconjoară la mijloc şi s-a construit actualul gard metalic.

Arhitectonica

În ceea ce priveşte arhitectura, Biserica Scaune este construită în plan treflat, cu ziduri groase, având la origine două turle tradiționale, dintre care cea de pe naos nu a mai fost refăcută. Pridvorul este sprijinit pe 10 coloane masive din cărămidă, care susţin cinci arcade foarte înguste pe faţada de apus, închise acum cu ferestre metalice. Se remarcă portalul sculptat cu elemente florale și ușa din lemn masiv căptuşită cu tablă, pe care se află inscripţia „D(umi)t(ru) Lere (escu) 1795”, care arată semnătura meșterului care a făcut-o. Decoraţia exterioară a bisericii este simplă, având un brâu dintr-un tor între două şiruri de cărămidă aşezată zimţat şi ferestre cu ancadramente simple din piatră. În interior, sub Pantocrator se află o piatră sculptată în relief cu un vultur, care poartă data 25 martie 1863. În stânga pronaosului se află două morminte, din 1803 şi 1819, iar în pridvor este un alt mormânt din 1830. De asemenea, în jurul bisericii se mai află o parte din vechiul său cimitir, datând din secolul al XIX-lea. Pictura actuală a bisericii este cea originală şi are o valoare artistică deosebită, dar data şi numele zugravului care a executat-o nu sunt cunoscute. În 1944 a fost spălată şi restaurată de pictorul Gheorghe Popescu. Pe zidul de la intrare, în interior, se pot vedea cei doi ctitori, Tănase şi Stavro, care ţin în mâini vechea biserică. Biserica Scaune este inclusă în „Lista monumentelor istorice din România”, având codul de clasificare B-II-m-A-19654, fiind datată în 1705.[5]

Asezământul Sfânta Muceniţă Sofia

Casa parohială construită în 1947 a fost demolată în 2008, în locul ei fiind ridicată o nouă clădire, ultramodernă, în care se află în prezent Centrul de zi pentru copii “Sfânta Sofia”. Așezământul funcționează în cadrul Sectorului Social Filantropic al Arhiepiscopiei Bucureștilor şi a fost sfinţit în 2012 de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Centrul are în grijă 35 de elevi în clasele I-VIII, proveniți din familii defavorizate social, şi oferă acestora programe educaţionale, psihologice, medicale şi sociale, menite să îi ajute să se integreze mai uşor în societate.

Note

  1. G. I. Ionnescu-Gion „Istoria Bucureştilor”, Fundaţia Culturală Gheorghe Marin Speteanu, Editura Mavios-Clio, Bucureşti 1998, p.188.
  2. Constantin G. Giurescu „Istoria Bucureştilor din cele mai vechi timpuri până în zilele noastre”, Editura pentru literatură, Bucureşti 1966, p.89.
  3. Preot Marin Dumitrescu, “Istoricul a 40 de biserici din Romania”, vol IV, Tipografia “Vocea Învăţătorilor, 1915, pp.99-100.
  4. George D. Florescu, „Din Vechiul Bucureşti – Biserici, curţi boereşti şi hanuri după două planuri inedite dela sfârşitul veacului al XVIII-lea, Editura 1935, p.57.
  5. Institutul Național al Patrimoniului www.patrimoniu.gov.ro/monumente-istorice/lista-monumentelor-istorice

Surse

„Enciclopedia Lăcaşurilor de Cult din Bucureşti”, Lucia Stoica şi Neculai Ionescu-Ghinea, Vol.1, Editura Universalia, 2005

„Enciclopedia Ortodoxiei Româneşti”, Mircea Păcurariu, Editura Intitutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 2010

Legături externe