Antonie al Peșterilor Kievului

Sfinții Antonie și Teodosie ai Peșterilor Kievului

Părintele nostru Antonie al Peșterilor Kievului a fost unul din fondatorii Mănăstirii Peșterilor Kievului. Prăznuirea lui se face pe 2 septembrie împreună cu Sf. Teodosie și pe 10 iulie, când Maica Domnului i s-a arătat ca să-i vestească apropiata trecere la Domnul.

Viața

Antonie s-a născut în 983 în Liubeh, lângă Cernigov. A primit numele de Antipa de la părinții săi. În tinerețe a fost cuprins de frica de Dumnezeu și a dorința de a îmbrăca haina monahală. La maturitate a plecat la Muntele Athos unde a intrat în mănăstire. A fost tuns cu numele de Antonie și și-a închinat viața mulțumirii lui Dumnezeu și ascetismului virtuților. A devenit cunoscut pentru umilința și pentru smerenia sa.

Cu timpul, egumenul a văzut în el un mare viitor ascet. Inspirat de Dumnezeu, Egumenul l-a sfătuit pe Antonie să se întoarcă în ținutul natal unde mulți călugări îl vor căuta apoi. Întorcându-se pe tărâmurile rusești, Antonie a vizitat mai multe mănăstiri de lângă Kiev, dar nu a găsit acolo viața monastică similară celei din Muntele Athos. Cu timpul, a venit într-o peșteră săpată de preotul Ilarion (mai târziu Mitropolit de Kiev), lângă satul Berestovo. Aici și-a început nevoința în rugăciune, veghe, muncă și post, mâncând doar o îmbucătură pe zi și uneori ajunând cu săptămâna.

Datorită vieții sale aspre, oamenii au început să vină la el pentru binecuvântare și îndrumare. Unii dintre cei veniți au decis să rămână cu el. Faima lui Antonie s-a împrăștiat în ținuturile înconjurătoare, făcându-i pe mulți să aleagă calea monahală. După ce s-au strâns doisprezece oameni cu Antonie, comunitatea aceasta a săpat o peșteră și mai mare și în interiorul ei au amenajat o biserică și chilii pentru călugări. Când comunitatea s-a mărit, Antonie l-a numit pe Varlaam stareț al mănăstirii și apoi s-a retras în alt loc unde și-a săpat o nouă peșteră în care s-a închis. Cu toate acestea, și aici au venit călugări care s-au stabilit pe lângă el. Astfel s-au format mănăstirile Peșterile de Aproape și Peșterile de Departe. Mai târziu, a fost construită o mică biserică de lemn peste Peșterile de Departe închinată Adormirii Maicii Domnului.

După ce Marele Cneaz Iziaslav al Kievului l-a convins pe starețul Varlaam să se mute la mănăstirea Dimitriev, obștea, cu binecuvântarea lui Antonie, l-a ales pe blândul și umilul Teodosie ca egumen. Obștea Peșterilor de Aproape și de Departe a continuat să crească ajungând la sute de călugări. Atunci, Prințul Izislav a dat obștii de călugări dealul pe care ei au construit o biserică mare și numeroase chilii, înconjurate de o palisadă. Astfel, Mănăstirea Peșterilor Kievului, reînnoită, a devenit primul centru spiritual al Țării Rusiei, ridicat prin eforturile Sfântului Antonie, fără aur, dar prin rugăciunile sfinților și prin lacrimile, veghea și postul lor.

Multe întâmplări miraculoase au fost atribuite Sfântului Antonie, inclusiv vederea Maicii Domnului de către Sfinții Antonie și Teodosie în Biserica Vlaherne din Constantinopol, fără ca ei să-și părăsească propria mănăstire, și în care Antonie și-a aflat momentul adormirii. El a murit la 7 mai 1073 iar moaștele sale, prin pronia divină, sunt nestricate.

Imnografie

La pomenirea din 10 iulie:

Tropar, glasul al 4-lea:

Din tulburările lumești ieșind și cu lepădarea lumii evanghelicește lui Hristos ai urmat și viață asemenea cu a îngerilor viețuind, în limanul cel lin al sfântului Munte al Atonului ai ajuns. De unde cu binecuvântarea părinților în muntele Kievului venind și acolo cu iubirea de osteneală viața săvârșindu-ți, patria ta o ai luminat și mulțimii călugărilor calea care duce către cereasca împărăție arătând-o, pe aceasta lui Hristos o ai dus, pe care roagă-L, Antonie preacuvioase, ca să mântuiască sufletele noastre.

Condac, glasul al 4-lea:

Te-ai supus pe sine-ți preaiubitului Dumnezeu din tinerețe, mai vârtos decât toți, Cuvioase, și Aceluia din tot sufletul cu dragoste ai urmat și cele stricăcioase ale lumii întru nimic socotindu-le; în pământ peșteră ți-ai făcut și într-însa împotriva meșteșugurilor nevăzutului vrăjmaș bine nevoindu-te, ca niște raze luminoase ale soarelui în toate marginile pământului ai strălucit, din care veselindu-te ai trecut către cămara cea cerească. Şi acum cu îngerii înaintea scaunului Stăpânului stând, adu-ți aminte de noi cei ce cinstim pomenirea ta, ca să strigăm ție: „Bucură-te, Antonie, părintele nostru!”