Irina Împărăteasa: Diferență între versiuni
m (→Viaţa) |
m |
||
| (Nu s-au afișat 19 versiuni intermediare efectuate de alți 3 utilizatori) | |||
| Linia 1: | Linia 1: | ||
| − | + | [[Imagine:Solidus-Irene-sb1599.jpg|thumb|400px|Drept-credincioasa Irina Împărăteasa - monedă (''solidus'') cu efigia ei]] | |
| − | [[Imagine:Solidus-Irene-sb1599.jpg|thumb|400px| | + | Drept-credincioasa '''[[Irina]]''' ''Ateniana'' (752 - [[9 august]] 803) a fost împărăteasă a [[Imperiul Bizantin|Imperiului Roman de Răsărit]] (Bizantin) între anii 797 si 802, fiind soția împăratului Leon al IV-lea ''Khazarul'' și mama lui Constantin al VI-lea. |
| − | Drept-credincioasa '''Irina''' ''Ateniana'' (752 - 9 august 803) a fost împărăteasă a [[Imperiului Roman de Răsărit]] (Bizantin) între anii 797 si 802, fiind | + | A fost regentă în numele fiului ei Constantin (între anii 780 - 797), apoi, după înlăturarea acestuia, a fost prima femeie împărăteasă unică (''Basilissa'') pe tronul [[Bizanț]]ului. |
| − | A fost regentă în numele fiului ei Constantin (între anii 780 - 797), apoi, după înlăturarea acestuia, a fost prima femeie împărăteasă unică (''Basilissa'') pe tronul [[ | ||
| − | De numele ei se leagă restabilirea cultului icoanelor, hotărâtă la [[Sinodul VII Ecumenic]] (''Sinodul al doilea de la Niceea''), convocat la | + | De numele ei se leagă restabilirea cultului icoanelor, hotărâtă la [[Sinodul VII Ecumenic]] (''Sinodul al doilea de la Niceea''), convocat la inițiativa ei în anul 787, pe când era împărăteasă regentă. |
| − | == | + | ==Viața== |
| − | Irina era originară din | + | Irina era originară din Atena (de unde și supranumele de ''Ateniana'') și a fost adusă la [[Constantinopol]] de către împăratul [[Constantin al V-lea]] ''Copronimul'', care căuta o soție potrivită pentru fiul și moștenitorul său [[Leon al IV-lea]] ''Khazarul''. După căsătoria cu Leon, Irina a născut un moștenitor (în 771), viitorul împărat [[Constantin al VI-lea]]. |
| − | În anul 780, când Leon al IV-lea a murit, Irina a devenit regentă în numele fiului ei | + | În anul 780, când Leon al IV-lea a murit, Irina a devenit regentă în numele fiului ei și a fost nevoită să lupte împotriva fratelui lui Leon, Nicefor, pretendent la tron. |
| − | Ca împărăteasă regentă, Irina a încercat să întărească | + | Ca împărăteasă regentă, Irina a încercat să întărească relațiile [[Bizanț]]ului cu francii (a căror hegemonie în apusul Europei era de necontestat), precum și cu papalitatea, căsătorindu-și fiul cu Rotrude, fiica lui Carol cel Mare. Din același motiv, atunci când francii au ocupat Istria și Beneventul (în 788), Irina nu a reacționat negativ. |
| − | În anul 782, Irina i-a alungat pe slavii care invadaseră Grecia | + | În anul 782, Irina i-a alungat pe slavii care invadaseră Grecia și Macedonia, dar în același an ea a trebuit să accepte termenii dictați de califii Abbasizi pentru a păstra pacea cu arabii, care înaintaseră până la Bosfor, în imediata apropiere a capitalei imperiale; același lucru s-a întâmplat și mai târziu, în anul 798. În 790, trupele armene s-au revoltat împotriva Irinei, pentru că se declarase împărăteasă, însă titlul i-a fost confirmat în 792. În 797, partizanii Irinei l-au detronat pe Constantin, declarând-o pe Irina unică împărăteasă. [[Papă|Papa]] Leon III, neconfirmând-o pe Irina ca împărăteasă, l-a încoronat la Roma pe regele francilor, Carol cel Mare (Charlemagne), ca împărat roman ([[25 decembrie]] 800); a fost momentul în care au apărut două imperii creștine: ''Imperiul Roman de Răsărit'' ([[Bizanț]]ul) și ''Sfântul Imperiu Roman''. |
| − | În anul 802, ''logotetul'' (ministrul | + | În anul 802, ''logotetul'' (ministrul finanțelor) Nikefor, s-a revoltat împotriva Irinei, a învins-o și a închis-o în fortăreța Prinkipo. Irina a fost apoi exilată la [[mănăstire]]a din Mitilene pe insula Lesbos, unde a avut totuși rang de [[egumen]]. Ea a murit un an mai târziu, pe [[9 august]] 803. |
==Restabilirea cultului icoanelor== | ==Restabilirea cultului icoanelor== | ||
| + | În perioada anterioară accederii Irinei la tronul imperial, viața religioasă era zguduită de criza provocată de [[iconoclasm]]. Așa cum se cunoaște, prin edictul imperial dat în anul 730, împăratul Leon al III-lea ''Isaurul'' interzisese folosirea icoanelor lui [[Iisus Hristos|Hristos]], ale [[Maica Domnului|Maicii Domnului]] și ale tuturor [[sfinți]]lor și poruncise distrugerea acestora. | ||
| + | Marele merit al împărătesei Irina (și pentru care este numită ''Binecredincioasa'' Irina) constă în convocarea [[Sinodul VII Ecumenic|Sinodului al VII-lea ecumenic]] care a restabilit cultul icoanelor. Sinodul s-a întrunit la Niceea, în Asia Mică (motiv pentru care mai este cunoscut și sub numele de ''Sinodul al doilea de la Niceea''), între [[24 septembrie]] și [[13 octombrie]] 787. La acest sinod ecumenic au participat 350 de episcopi ortodocși, lucrările fiind prezidate de Sf. [[Tarasie al Constantinopolului|Tarasie]], [[Listă a patriarhilor Constantinopolului|patriarh al Constantinopolului]] la acea vreme. La acești 350 de Sfinți Părinți s-au mai alăturat până la sfârșitul sinodului alți 17 [[ierarh]]i, care au abjurat erezia iconoclastă. | ||
| + | |||
| + | [[Sinod]]ul a condamnat [[iconoclasm]]ul ca fiind o [[erezie]] și a restabilit cultul sfintelor icoane. Printre altele sinodul de la Niceea a hotărât: | ||
| + | :''Şi, rezumând, zicem: [noi] păstrăm neschimbate toate predaniile Bisericii, scrise sau nescrise, încredințate nouă [cu sfințenie]. Între ele se află și zugrăvirea icoanelor, în acord cu relatarea propovăduirii evanghelice, în vederea întăririi credinței în întruparea, adevărată și nu închipuită, a lui Dumnezeu Cuvântul, [acestea] aducându-ne bun folos; căci lumina cu care se luminează între ele [propovăduirea și icoana] este spre mărirea amândurora.'' | ||
| + | :''Așa stând lucrurile, înaintând pe calea împărătească și urmând învățătura [de Dumnezeu] insuflată a Sfinților noștri Părinți și a Predaniei Bisericii Sobornicești, căci noi recunoaștem că ea este a Duhului Sfânt Care locuiește într-însa, hotărâm cu toată grija și acrivia: împreună cu imaginea cinstitei și de viață făcătoarei cruci, în sfintele biserici ale lui Dumnezeu să se pună și: cinstitele și sfintele icoane, pictate sau lucrate în mozaic, sau făcute din materii potrivite, pe sfintele vase și veșminte, pe ziduri și scânduri, în case și pe drumuri; icoana Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos și a Preacuratei Stăpânei noastre, Sfânta Născătoare de Dumnezeu, ale cinstiților îngeri și ale tuturor sfinților și drepților bărbați.'' | ||
| + | :''[Iar] cei care cutează să cugete sau să învețe altfel, sau, urmând blestemaților eretici, [îndrăznesc] să disprețuiască predaniile Bisericii, născocind sau lepădând ceva dintre cele ale Bisericii, fie Evanghelie, fie semn al crucii, fie icoană zugrăvită, fie sfinte moaște de mucenici, sau [îndrăznesc] să cugete strâmb și viclean pentru a răstălmăci ceva din Predaniile legiuite ale Bisericii Sobornicești, încă și [de vor îndrăzni cu necuviință] să folosească în chip profan sfintele vase sau sfintele mănăstirilor: poruncim ca toți aceștia, dacă sunt episcopi sau clerici, să fie caterisiți, iar dacă sunt monahi sau laici, să fie îndepărtați de la împărtășanie [să fie afurisiți].'' | ||
| + | |||
| + | Acest sinod a fost ultimul din cele șapte [[sinoade ecumenice]]. | ||
| + | |||
| + | Din păcate, după nu mult timp, mai exact în anul 813, împăratul Leon al V-lea a inițiat o a doua perioadă iconoclastă, de-a lungul căreia legislația iconoclastă pare să fi fost aplicată mai puțin riguros, întrucât au avut loc mai puține [[mucenic|martirizări]] și distrugeri de icoane. Lui Leon i-au urmat Mihail al II-lea, apoi Teofil, fiul acestuia. Teofil a murit, lăsând-o ca regentă a fiului său minor Mihail al III-lea pe împărăteasa [[Teodora a II-a]], iconodulă. Ca și Irina Împărăteasa în urmă cu 50 de ani, Teodora i-a mobilizat pe iconoduli, proclamând reinstaurarea cultului icoanelor în anul 843. De atunci, în prima duminică a [[Postul Mare|Postului Mare]] se sărbătorește [[Duminica Ortodoxiei]]. | ||
{{start box}} | {{start box}} | ||
{{succesiune| | {{succesiune| | ||
| − | înainte=[[Constantin VI]]| | + | înainte=[[Constantin al VI-lea]]| |
| − | titlu=[[ | + | titlu=[[Listă a Împăraților Romani de Răsărit|Împărat Roman (Bizantin)]]| |
ani=797—802| | ani=797—802| | ||
| − | după=[[ | + | după=[[Nichifor I]]}} |
{{end box}} | {{end box}} | ||
| + | ==A se vedea și== | ||
| + | *[[Icoană]] | ||
| + | *[[Iconoclasm]] | ||
| + | *[[Sinodul VII Ecumenic]] | ||
==Surse== | ==Surse== | ||
| Linia 39: | Linia 53: | ||
| − | [[Categorie: | + | [[Categorie:Împărați romani]] |
| − | |||
| − | |||
[[en:Irene of Athens]] | [[en:Irene of Athens]] | ||
Versiunea curentă din 20 noiembrie 2018 11:13
Drept-credincioasa Irina Ateniana (752 - 9 august 803) a fost împărăteasă a Imperiului Roman de Răsărit (Bizantin) între anii 797 si 802, fiind soția împăratului Leon al IV-lea Khazarul și mama lui Constantin al VI-lea. A fost regentă în numele fiului ei Constantin (între anii 780 - 797), apoi, după înlăturarea acestuia, a fost prima femeie împărăteasă unică (Basilissa) pe tronul Bizanțului.
De numele ei se leagă restabilirea cultului icoanelor, hotărâtă la Sinodul VII Ecumenic (Sinodul al doilea de la Niceea), convocat la inițiativa ei în anul 787, pe când era împărăteasă regentă.
Viața
Irina era originară din Atena (de unde și supranumele de Ateniana) și a fost adusă la Constantinopol de către împăratul Constantin al V-lea Copronimul, care căuta o soție potrivită pentru fiul și moștenitorul său Leon al IV-lea Khazarul. După căsătoria cu Leon, Irina a născut un moștenitor (în 771), viitorul împărat Constantin al VI-lea.
În anul 780, când Leon al IV-lea a murit, Irina a devenit regentă în numele fiului ei și a fost nevoită să lupte împotriva fratelui lui Leon, Nicefor, pretendent la tron.
Ca împărăteasă regentă, Irina a încercat să întărească relațiile Bizanțului cu francii (a căror hegemonie în apusul Europei era de necontestat), precum și cu papalitatea, căsătorindu-și fiul cu Rotrude, fiica lui Carol cel Mare. Din același motiv, atunci când francii au ocupat Istria și Beneventul (în 788), Irina nu a reacționat negativ.
În anul 782, Irina i-a alungat pe slavii care invadaseră Grecia și Macedonia, dar în același an ea a trebuit să accepte termenii dictați de califii Abbasizi pentru a păstra pacea cu arabii, care înaintaseră până la Bosfor, în imediata apropiere a capitalei imperiale; același lucru s-a întâmplat și mai târziu, în anul 798. În 790, trupele armene s-au revoltat împotriva Irinei, pentru că se declarase împărăteasă, însă titlul i-a fost confirmat în 792. În 797, partizanii Irinei l-au detronat pe Constantin, declarând-o pe Irina unică împărăteasă. Papa Leon III, neconfirmând-o pe Irina ca împărăteasă, l-a încoronat la Roma pe regele francilor, Carol cel Mare (Charlemagne), ca împărat roman (25 decembrie 800); a fost momentul în care au apărut două imperii creștine: Imperiul Roman de Răsărit (Bizanțul) și Sfântul Imperiu Roman.
În anul 802, logotetul (ministrul finanțelor) Nikefor, s-a revoltat împotriva Irinei, a învins-o și a închis-o în fortăreța Prinkipo. Irina a fost apoi exilată la mănăstirea din Mitilene pe insula Lesbos, unde a avut totuși rang de egumen. Ea a murit un an mai târziu, pe 9 august 803.
Restabilirea cultului icoanelor
În perioada anterioară accederii Irinei la tronul imperial, viața religioasă era zguduită de criza provocată de iconoclasm. Așa cum se cunoaște, prin edictul imperial dat în anul 730, împăratul Leon al III-lea Isaurul interzisese folosirea icoanelor lui Hristos, ale Maicii Domnului și ale tuturor sfinților și poruncise distrugerea acestora.
Marele merit al împărătesei Irina (și pentru care este numită Binecredincioasa Irina) constă în convocarea Sinodului al VII-lea ecumenic care a restabilit cultul icoanelor. Sinodul s-a întrunit la Niceea, în Asia Mică (motiv pentru care mai este cunoscut și sub numele de Sinodul al doilea de la Niceea), între 24 septembrie și 13 octombrie 787. La acest sinod ecumenic au participat 350 de episcopi ortodocși, lucrările fiind prezidate de Sf. Tarasie, patriarh al Constantinopolului la acea vreme. La acești 350 de Sfinți Părinți s-au mai alăturat până la sfârșitul sinodului alți 17 ierarhi, care au abjurat erezia iconoclastă.
Sinodul a condamnat iconoclasmul ca fiind o erezie și a restabilit cultul sfintelor icoane. Printre altele sinodul de la Niceea a hotărât:
- Şi, rezumând, zicem: [noi] păstrăm neschimbate toate predaniile Bisericii, scrise sau nescrise, încredințate nouă [cu sfințenie]. Între ele se află și zugrăvirea icoanelor, în acord cu relatarea propovăduirii evanghelice, în vederea întăririi credinței în întruparea, adevărată și nu închipuită, a lui Dumnezeu Cuvântul, [acestea] aducându-ne bun folos; căci lumina cu care se luminează între ele [propovăduirea și icoana] este spre mărirea amândurora.
- Așa stând lucrurile, înaintând pe calea împărătească și urmând învățătura [de Dumnezeu] insuflată a Sfinților noștri Părinți și a Predaniei Bisericii Sobornicești, căci noi recunoaștem că ea este a Duhului Sfânt Care locuiește într-însa, hotărâm cu toată grija și acrivia: împreună cu imaginea cinstitei și de viață făcătoarei cruci, în sfintele biserici ale lui Dumnezeu să se pună și: cinstitele și sfintele icoane, pictate sau lucrate în mozaic, sau făcute din materii potrivite, pe sfintele vase și veșminte, pe ziduri și scânduri, în case și pe drumuri; icoana Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos și a Preacuratei Stăpânei noastre, Sfânta Născătoare de Dumnezeu, ale cinstiților îngeri și ale tuturor sfinților și drepților bărbați.
- [Iar] cei care cutează să cugete sau să învețe altfel, sau, urmând blestemaților eretici, [îndrăznesc] să disprețuiască predaniile Bisericii, născocind sau lepădând ceva dintre cele ale Bisericii, fie Evanghelie, fie semn al crucii, fie icoană zugrăvită, fie sfinte moaște de mucenici, sau [îndrăznesc] să cugete strâmb și viclean pentru a răstălmăci ceva din Predaniile legiuite ale Bisericii Sobornicești, încă și [de vor îndrăzni cu necuviință] să folosească în chip profan sfintele vase sau sfintele mănăstirilor: poruncim ca toți aceștia, dacă sunt episcopi sau clerici, să fie caterisiți, iar dacă sunt monahi sau laici, să fie îndepărtați de la împărtășanie [să fie afurisiți].
Acest sinod a fost ultimul din cele șapte sinoade ecumenice.
Din păcate, după nu mult timp, mai exact în anul 813, împăratul Leon al V-lea a inițiat o a doua perioadă iconoclastă, de-a lungul căreia legislația iconoclastă pare să fi fost aplicată mai puțin riguros, întrucât au avut loc mai puține martirizări și distrugeri de icoane. Lui Leon i-au urmat Mihail al II-lea, apoi Teofil, fiul acestuia. Teofil a murit, lăsând-o ca regentă a fiului său minor Mihail al III-lea pe împărăteasa Teodora a II-a, iconodulă. Ca și Irina Împărăteasa în urmă cu 50 de ani, Teodora i-a mobilizat pe iconoduli, proclamând reinstaurarea cultului icoanelor în anul 843. De atunci, în prima duminică a Postului Mare se sărbătorește Duminica Ortodoxiei.
| Irina Împărăteasa | ||
|---|---|---|
| Precedat de: Constantin al VI-lea |
Împărat Roman (Bizantin) 797—802 |
Urmat de: Nichifor I |
