Teodora de la Sihla

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
Cuvioasa Teodora de la Sihla
Cuvioasa Teodora de la Sihla
Date personale
Naștere ~1650, Vânători-Neamț, Moldova
Mutare la Domnul (†) al treilea deceniu al secolului XVIII
Localizare   Mănăstirea Sihla (Neamț, România)
Naționalitate română
Date cult
Tip cuvioasă
Data canonizării 20 iunie 1992
Prăznuire la data de 7 august
Recunoaștere Biserica Ortodoxă Română
Biserici patronate


Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla a trăit în Moldova secolului al XVII-lea, nevoindu-se în viața călugărească cea mai mare parte a vieții sale. Este cea dintâi româncă trecută în rândul sfinților.
Biserica Ortodoxă Română o prăznuiește pe data de 7 august.

Cuprins

Viața

Sf. Teodora de la Sihla s-a născut în jurul anului 1650 în satul Vânători (județul Neamț), din părinți binecredincioși și iubitori de Dumnezeu, în vremea domniei lui Vasile Lupu și a Mitropolitului Varlaam al Moldovei. Tatăl său, Ştefan Joldea, era fratele voievodului Ioan Joldea al Moldovei, fiind boier cu rang de comis și armaș al Cetății Neamț.

Fericita Teodora, ajungând la vârsta rânduită, a fost căsătorită de către părinți, împotriva voinței ei, cu un tânăr evlavios din Ismail.

Neavând ei copii, iar sufletul Teodorei mereu arzând de dorința unei vieți cu totul curate, închinate numai lui Dumnezeu, la aceasta îndemnând-o și duhovnicul ei, precum și firea ei singuratică, a îmbrățișat cinul monahal la Schitul Vărzărești (în apropiere de Focșani, actualmente în comuna Urechești). De asemenea, și soțul ei s-a călugărit la Schitul Poiana Mărului, sub numele de Eleodor.

La Schitul Vărzărești, se nevoiau vreo treizeci de maici, sub călăuzirea egumenei lor, schimonahia Paisia. Aceasta a primit-o și pe Teodora cu dragoste în acel liman al liniștii, îndrumând-o în cele sfinte și fiindu-i ca un părinte spiritual.

Vremurile erau însă neprielnice pentru țările române. Imperiul otoman, în încercarea sa de a pătrunde până în inima Europei, asediază Viena, în 1683. La acea vreme, în Moldova domnea Gheorghe Duca, iar în Ţara Românească Șerban Cantacuzino. Ca vasali ai Imperiului Otoman, ei au trebuit să participe la această campanie, cu oștenii lor. Aliații turcilor, tătarii, în drumul lor spre Viena, au trecut și prin țările române. Profitând de absența celor doi voievozi români și a oștilor acestora, tătarii au jefuit cumplit zonele prin care au trecut. Primejduită fiind și mănăstirea Vărzărești, egumena Paisia a luat cu sine pe Teodora și pe alte câteva ucenice (căci celelalte se risipiseră) și s-au retras în locuri mai ferite, la hotarul dintre munții Buzăului și ai Vrancei. Aici au ridicat un altar și o locuință modestă, nevoindu-se în veghere, rugăciune și post, ziua și noaptea. Nu după multă vreme, schimonahia Paisia, înaintată în vârstă și istovită de nevoință și boală, s-a săvârșit din viață. Teodora, oțelită sufletește și trupește, și-a continuat însă strădaniile pustnicești.

Dupa adormirea maicii sale duhovnicești, schimonahia Paisia, și după aproape zece ani de nevoință în munții Buzăului, Cuvioasa Teodora s-a întors în Moldova. Chemată parcă de locurile copilăriei sale, s-a îndreptat spre munții Neamțului poposind mai întâi, spre a cere sfat, la Mănăstirea Neamț. Aici s-a rugat fierbinte la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului și s-a sfătuit cu starețul de atunci al mănăstirii, căruia îi povestește toată viața ei de mai înainte. Obișnuită cu pustnicia, îi cere acestuia binecuvântarea să petreacă în aceeași viețuire în locurile sihăstrești din apropiere. Nu de multă vreme luase ființă Schitul Sihăstria (prin anii 1650), hărăzit nevoitorilor dornici de liniștire mai adâncă din mănăstirile Neamț și Secu. Starețul de la Neamț a îndrumat-o către egumenul de atunci al schitului Sihăstria, iero-schimonahul Varsanufie. Acesta, cercetând-o și aflând darul și râvna ei, o îndrumă pe Teodora: „Mergi ca pustnică în pădurile Sihlei, deocamdată pentru un an de zile. Dacă vei putea îndura încercările și ispitele pustiei, rămâi acolo până la săvârșirea din viață. Dacă nu vei putea, poți să te retragi la o mănăstire de maici”.

Așa a ajuns Cuvioasa Teodora viețuitoare la Schitul Sihla, unde un sihastru milostiv i-a oferit chilia sa drept adăpost, nu departe de schit și de peștera care îi poartă numele până astăzi. Şi s-a nevoit acolo Cuvioasa vreme de mulți ani, în post și rugăciuni, în lacrimi și mii de metanii, uitată de lume, îndurând multe ispite și năluciri de la diavoli, foame, lipsuri, gânduri și mai ales frigul aspru al iernii. Iar cuviosul Pavel de la Schitul Sihăstria, duhovnicul ei, o cerceta din când în când, o mărturisea, o îmbărbătă, o împărtășea cu Sfintele Taine și îi ducea cele de trebuință.

După un timp a răposat duhovnicul Pavel, iar Cuvioasa Teodora a rămas cu totul singură, deoarece nimeni nu știa locul unde se afla. Hainele i se rupseseră și se mai hrănea doar cu fructele pădurii. Cuvioasa a dobândit însă darul rugăciunii, al lacrimilor, al răbdării și al negrăitei iubiri de Dumnezeu. Acum nu se mai chinuia de frig, nici de foame, nici diavolii nu o mai puteau birui, căci dobândise darul facerii de minuni și era ca un diamant strălucitor în munții Sihlei, uitată de oameni, dar acoperită de darul Duhului Sfânt. Din timp în timp, păsările cerului îi aduceau în ciocurile lor fărâmituri de pâine de la trapeza Schitului Sihăstria, iar apă bea din scobitura unei stânci din apropiere, care se poate vedea și astăzi.

Ajungând Cuvioasa Teodora aproape de sfârșitul vieții ei pamântești, se ruga cu lacrimi lui Dumnezeu să-i trimită un preot care să o împărtășească. Prin voia Domnului, starețul de la Schitul Sihăstria a observat cum duceau păsările fărâmituri în pustie și a trimis doi frați să vadă unde anume se duc. Aceștia au ajuns noaptea în apropiere de peștera Cuvioasei Teodora și au văzut-o cum se ruga, înconjurată de o văpaie de foc ceresc. Atunci, înfricoșându-se, au strigat, iar Cuvioasa i-a chemat pe nume și le-a cerut să aducă un duhovnic, care să o împărtășească. A doua zi, frații au adus la peșteră pe ieromonahul Antonie și pe ierodiaconul Lavrentie, cu Sfintele Taine și după ce Fericită Teodora și-a făcut cuvenită spovedanie, a primit Dumnezeieștile Taine și, mulțumind Părintelui Ceresc pentru toate, și-a încredințat sufletul în mâinile Domnului. Apoi călugării au făcut slujba înmormântării și au îngropat sfântul ei trup în peștera în care viețuise. Se petreceau acestea în al treilea deceniu al secolului al XVIII-lea.

Moaștele

Trupul Sf. Teodora a rămas tăinuit în peșteră până după anul 1830, când familia domnitorului moldovean Mihail Sturza, care a reînnoit Schitul Sihla, a așezat moaștele ei într-o raclă de preț și le-a depus în biserica schitului, spre închinare. Apoi, zidind o biserică nouă la moșia lui din satul Miclăușeni - Iași, Mihail Sturza a adus sfintele moaște în această biserică și multă lume venea aici să se închine, primind ajutorul Cuvioasei.

În anul 1856 familia Sturza a convenit cu starețul Mănăstirii Lavra Pecerska din Kiev să dea sfintele moaște în schimbul unor veșminte preoțești și arhierești. Așa s-au înstrăinat moaștele Sfintei Teodora din patria ei și se păstrează în peșterile de la Pecerska, așezate într-o raclă de preț, cu inscripțiile în limbile română: Sfânta Teodora din Carpați și slavonă: Sveti Teodora Carpatina.

Părticele din moaștele Sf. Teodora de la Sihla se mai află și la:

Proslăvirea ca sfântă

La 20 iunie 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a recunoscut și proclamat în mod solemn sfințenia Cuvioasei Teodora de la Sihla (actul sinodal din 20 iunie, proclamarea oficială a canonizării având loc la 21 iunie 1992). Este prăznuită în fiecare an la 7 august.

Imnografie

Tropar, glasul al 8-lea:

Cele pământești părăsind și jugul cel aspru al pustniciei în peșterile schitului Sihla asupra ta luând, te-ai făcut mireasă a lui Hristos, fericită Teodora. Cu rugăciunea pe îngeri ajungând, cu postul și lacrimile pe diavoli arzând, ai biruit slăbiciunea firii omenești și, pe mulți sihaștri din Carpați întrecând, la cele cerești te-ai mutat, lăsându-ne nouă mângâiere peștera și pilda viețuirii. Sfântă Preacuvioasă Teodora, roagă-te să se mântuiască sufletele noastre.

Condac, glasul al 3-lea:

Aleasă fiind de Dumnezeu pentru viața îngerească de sihăstrie, ai părăsit cele trecătoare, Preacuvioasă, și te-ai retras la Sihla în peșteră. Şi acolo fiind hrănită de păsările cerului, neîncetat ai slăvit pe Dumnezeu cel în Treime închinat. Pentru aceasta, cu credință să strigăm: Bucură-te, Preacuvioasă Maică Teodora!

Vezi și: Acatistul Sfintei Teodora de la Sihla.

Iconografie

Surse

Legături externe

Unelte personale
Spații de nume
Variante
Acțiuni
Navigare
Donate

Please consider supporting OrthodoxWiki. FAQs

Trusa de unelte