Teoctist (Arăpașu) al României

De la OrthodoxWiki
(Redirecționat de la Teoctist (Arăpaşu) al României)
Salt la: navigare, căutare
Prea Fericitul Patriarh Teoctist
Patriarhul Teoctist.jpg
Afiliere canonică
(jurisdicție)
Biserica Ortodoxă Română
Funcția episcopală
Reședință  Bucureşti
Titlul   Arhiepiscop al Bucureştilor,
Mitropolit al Munteniei şi Dobrogei,
Locţiitor al Tronului Cezareei Capadociei
Patriarh al României
Formulă de adresare   Preafericirea Sa
Perioada   1986-2007
Predecesor   Iustin (Moisescu)
Succesor   Daniel (Ciobotea)
Cariera ecleziastică
Hirotonire preot  
Hirotonire episcopală   5 martie 1950, în Catedrala "Sfântul Spiridon-Nou" din Bucureşti
Episcopi consecratori   Patriarhul Iustinian (Marina), mitropolitul Firmilian (Marin) al Olteniei şi episcopul Chesarie (Păunescu) al Dunării de Jos
Titluri precedente
(scaune episcopale)
 
Vicar Administrativ al Arhiepiscopiei Iaşilor
Episcop-vicar patriarhal (1950-1962)
Episcop al Aradului (1962-1973)
Arhiepiscop al Craiovei şi mitropolit al Olteniei (1973-1977)
Arhiepiscop al Iaşilor şi mitropolit al Moldovei şi Sucevei (1977-1986)
Alte funcții  
Date personale
Data nașterii   7 februarie 1915
Locul nașterii   Tocileni, judeţul Botoşani
Data morții   30 iulie 2007
Locul morții   Bucureşti

Teoctist, pe numele de mirean Toader Arăpaşu (n. 7 februarie 1915, com. Tocileni, judeţul Botoşani; d. 30 iulie 2007, Bucureşti) a fost Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române între anii 1986-2007.

Cuprins

Studiile şi cariera ecleziastică

Patriarhul Teoctist Arăpaşu (din botez Toader) s-a născut la data de 7 februarie 1915 în satul Tocileni (jud. Botoşani), din părinţii Dumitru şi Marghioala Arăpaşu, ca al zecelea din cei unsprezece copii ai acestora. A urmat şcoala primară din satul natal. A intrat de tânăr ca frate, la Schitul Sihăstria Voronei (jud. Botoşani), aparţinând de Mănăstirea Vorona, aflată în apropierea ţinuturilor natale, în anul 1928. A urmat vreme de un an cursurile Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamţ, pe care le-a continuat apoi la Mănăstirea Cernica.

A fost tuns în monahism la 6 august 1935 la Mănăstirea Bistriţa (jud. Neamţ), sub numele de Teoctist. La 4 ianuarie 1937, Mitropolitul Pimen (Georgescu) al Moldovei aprobă hirotonia monahului Teoctist în treapta de ierodiacon. A fost hirotonit de către arhiereul Ilarion Băcăoanul, în biserica Precista din Roman, pe seama Mănăstirii Bistriţa. În anul 1940 s-a înscris la Facultatea de Teologie din Bucureşti, pe care a absolvit-o în anul 1945, primind calificativul "Magna cum laude" pentru lucrarea susţinută în cadrul Catedrei de Liturgică, sub conducerea Pr. Prof. Dr. Petre Vintilescu. În acest timp a îndeplinit diferite funcţii în cadrul Arhiepiscopiei Bucureşti şi diacon la Patriarhia Română.

La 1 martie 1945 a fost transferat, la cererea sa, la Centrul eparhial Iaşi. Este hirotonit ieromonah la 25 martie 1945 de către PS Valeriu Moglan Botoşăneanul, arhiereu-vicar al Mitropoliei Moldovei. Este hirotesit arhimandrit în anul 1946. Între anii a studiat la Facultatea de Litere şi Filosofie din cadrul Universităţii din Iaşi. La Iaşi, activează în calitate de preot slujitor (1945), apoi Mare Eclesiarh la Catedrala Mitropolitană din Iaşi şi Exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Iaşilor.

La începutul anului 1947 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române i-a retras rangul de arhimandrit, din cauza poziţiei sale procomuniste. Decizia Sfântului Sinod este publicată în periodicul oficial al Patriarhiei Române, revista "Biserica Ortodoxă Română", nr. 1-3 din ianuarie-martie 1947. Teoctist Arăpaşu s-a asociat cu arhiereul-vicar Iustinian (Marina), prelat perceput de asemenea ca procomunist, care-şi submina superiorul, mitropolitul Irineu (Mihălcescu) al Moldovei, prin atacuri în presa laică. Autorităţile comuniste au organizat în paralel scoaterea lui Irineu Mihălcescu din scaunul de mitropolit şi înlocuirea sa cu Iustinian Marina, fapt care a facilitat ascensiunea arhimandritului Teoctist Arăpaşu, apropiatului său.

Acensiunea către tronul de Patriarh

În anul 1948 Iustinian Marina avea să fie instalat în scaunul de Patriarh al României. În perioada 1948-1950, Înalt Prea Cuviosul Arhimandrit Teoctist Arăpaşu deţine funcţia de Vicar Administrativ al Arhiepiscopiei Iaşilor. La scurt timp după aceasta, la 28 februarie 1950, Arhimandritul Teoctist Arăpaşu a fost ales de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, la propunerea Patriarhului Iustinian, în rangul de episcop-vicar patriarhal, cu titlul de "Botoşăneanul". A fost hirotonit în treapta arhieriei la 5 martie 1950, în Catedrala "Sfântul Spiridon-Nou" din Bucureşti, de către Patriarhul Iustinian, mitropolitul Firmilian (Marin) al Olteniei şi episcopul Chesarie (Păunescu) al Dunării de Jos.

În anii 1950-1954 Prea Sfinţitul episcop-vicar patriarhal Teoctist a fost secretar al Sfântului Sinod, rector al Institutului Teologic Universitar din Bucureşti şi a condus diferite sectoare din cadrul Administraţiei Patriarhale. În perioada 1954-1962 a condus cancelaria Arhiepiscopiei Bucureştilor.

La 28 iulie 1962 este ales de către Colegiul Electoral Bisericesc în postul de Episcop al Aradului, iar la 16 septembrie 1962 este înscăunat episcop la Arad, păstorind acolo timp de 10 ani. În această calitate, a avut sub jurisdicţie Vicariatul de la Gyula şi două protopopiate din Banatul Sârbesc. În aprilie 1963, Congresul Episcopiei Ortodoxe Române din America l-a ales în postul de Episcop de Detroit (S.U.A.), iar Sfântul Sinod a aprobat alegerea şi i-a acordat rangul de Arhiepiscop. Din cauza neacordării vizei, n-a putut lua în primire conducerea efectivă a Episcopiei Ortodoxe Române din Statele Unite ale Americii şi Canada.

De asemenea, în perioada decembrie 1969-decembrie 1970, PS Teoctist a îndeplinit funcţia de locţiitor de episcop al Oradiei.

La 28 ianuarie 1973 a fost ales în rangul de arhiepiscop al Craiovei şi mitropolit al Olteniei, fiind înscăunat la 25 februarie 1973 de către Patriarhul Iustinian în Catedrala Mitropolitană din Craiova.

La 25 septembrie 1977 este ales în rangul de arhiepiscop al Iaşilor şi mitropolit al Moldovei şi Sucevei, fiind înscăunat la 9 octombrie 1977 în Catedrala Mitropolitană din Iaşi.

De asemenea, în perioada iulie 1980-ianuarie 1982, îndeplineşte şi funcţia de locţiitor de mitropolit al Ardealului.

Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române

După moartea Patriarhului Iustin (Moisescu), la 31 iulie 1986, IPS Mitropolit Teoctist a devenit locţiitor de patriarh. La 9 noiembrie 1986 este ales în urma votului Colegiului Electoral Bisericesc ca arhiepiscop al Bucureştilor, mitropolit al Ungrovlahiei şi patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, fiind întronizat la 16 noiembrie 1986 în Catedrala Patriarhală din Bucureşti de către mitropoliţii ţării, Antonie (Plămădeală) al Ardealului, Nestor (Vornicescu) al Olteniei şi Nicolae (Corneanu) al Banatului, în prezenţa membrilor Sfântului Sinod, a patriarhilor Ierusalimului şi Bulgariei, a reprezentanţilor tuturor Bisericilor Ortodoxe, ai Bisericii Romano-Catolice, ai Bisericilor Protestante şi a reprezentanţilor forurilor de Stat.

În perioada noiembrie 1986-iunie 1990, Prea Fericitul Teoctist a suplinit postul vacant de mitropolit al Moldovei şi Sucevei, ca locţiitor de mitropolit, întrucât nu se obţinuse aprobarea de ocupare a scaunului rămas vacant.

În cei 45 de ani de activitate ca ierarh, s-a preocupat nu numai de probleme administrative şi economice, ci şi de restaurarea unor monumente de artă bisericească din cele patru eparhii pe care le-a condus (îndeosebi Putna, Bistriţa, Slatina, Râşca, Gorovei, Vorona, Mitropolia Veche, Bărboi, toate în Arhiepiscopia Iaşilor) şi de organizarea unor muzee bisericeşti şi a ctitorit o biserică în localitatea Victoria (jud. Botoşani). A îndrumat revistele "Mitropolia Olteniei", "Mitropolia Moldovei şi Sucevei" şi "Glasul Bisericii" şi a încurajat apariţia mai multor lucrări teologice.

Reprezentant de seamă al ecumenismului românesc, a făcut parte din mai multe delegaţii sinodale care au vizitat alte Biserici şi a condus delegaţii în vizitele de peste hotare: Biserica Ortodoxă din Finlanda (1971), Biserica Ortodoxă Siriană a Răsăritului din Malabar-India (1976), Biserica Ortodoxă Rusă (1978), Biserica Bulgară (1983) Biserica Armeană (1983), Arhiepiscopia misionară din America (1978). Ca patriarh, a condus delegaţii sinodale române care au vizitat Patriarhia Ecumenică, Patriarhia Bulgară, Austria, Suedia (toate în 1987), Patriarhia Rusă (1988) etc.

A participat la Conferinţa mondială a Comisiei "Credinţă şi Constituţie" (Faith and Order) a Consiliului Ecumenic al Bisericilor, la Montréal (1963), vizitând atunci o serie de parohii românești din Canada, la întâlnirea ecumenică de la Chantilly-Franţa (1978), a opta Adunare Generală a Conferinţei Bisericilor Europene din Chania-Creta (1979), când a fost ales membru în Comitetul consultativ, a doua Conferinţă panortodoxă presinodală (Chambésy, 1982), la lucrările Prezidiului şi Comitetului Consultativ de la Oxford (1993) etc.

Activitatea ca patriarh

Ca patriarh s-a remarcat prin sprijinul pe care l-a acordat teologiei româneşti. Nici chiar în Grecia, ţară aflată în afara lagărului comunist, Biserica Ortodoxă locală nu a putut tipări atâtea titluri câte s-au tipărit în perioada păstoririi patriarhului Teoctist în România. De asemenea, a avut o permanentă activitate pentru unitatea ortodoxă, ca şi în domeniul ecumenismului. A obţinut situarea Bisericii Ortodoxe Române la un nivel mai înalt în relaţiile cu celelalte culte decât în trecut. Deşi a fost nevoit să accepte demolarea a 27 de biserici ortodoxe monument-istoric în Bucureşti, a ridicat în schimb, în aceeaşi perioadă, peste 100 de biserici în ţară. A făcut mari eforturi, mergând pe urmele Patriarhului Justinian Marina, pentru a ocroti ortodocşii intraţi "în vizorul" autorităţilor comuniste din motive de credinţă. S-a folosit pentru aceasta şi de stabilirea de relaţii prieteneşti cu acestea, ca şi de influenţa externă obţinută.

A fost acuzat pentru obedienţa sa faţă de autorităţile comuniste, fapt care a culminat cu aprobarea demolării a 26 de biserici istorice din Bucureşti. A adresat numeroase telegrame de felicitare dictatorului Nicolae Ceauşescu, căruia i-a făcut cadou vechi tipărituri şi obiecte de patrimoniu.

După Revoluţia din decembrie 1989 înţelegând contestaţiile de ordin politic, în legătură cu demolarea unor biserici în Bucureşti de către regimul de dictatură, la şedinţa Sfântului Sinod din 10 ianuarie 1990 Patriarhul Teoctist a cerut în scris retragerea din slujirea sa, în semn de pocăinţă. El s-a refugiat apoi la Mănăstirea Sinaia. În şedinţa sa din 10 ianuarie 1990, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a acceptat demisia Patriarhului Teoctist. Primind cereri din toată ţara din partea credincioşilor, a clerului de la parohii şi mânăstiri, pentru revenirea Patriarhului, precum şi a unor scrisori din partea Patriarhilor Bisericilor Ortodoxe locale, Sfântul Sinod în şedinţa sa din aprilie a hotărât chemarea Patriarhului la locul său prin revocarea deciziei de acceptare a demisiei patriarhului Teoctist. Dând ascultare Sfântului Sinod, Patriarhul Teoctist şi-a reluat slujirea sa pentru care a fost ales în noiembrie 1986.

A obţinut importante recunoaşteri din partea majorităţii Bisericilor ortodoxe locale, ca şi din partea altor culte religioase. În perioada 7-9 mai 1999, la invitaţia Patriarhului Teoctist, s-a desfăşurat vizita istorică în România a Sanctităţii Sale Papa Ioan Paul al II-lea (prima vizită a unui Papă într-o ţară majoritar ortodoxă).

A promovat învăţământul religios după 1989, înfiinţând noi seminarii teologice, şcoli medii de cântăreţi bisericeşti, de pregătire a asistenţilor sociali, băieţi şi fete, de restauratori de monumente istorice şi a organizat obţinerea de burse în străinătate pentru studenţii dornici de studiu. În învăţământul general de toate gradele şi profilurile a fost introdus învăţământul religios. Ca şi iniţiativele de mai sus, împreună cu Sfântul Sinod a înfiinţat eparhii noi, a reactivat mitropoliile şi episcopiile desfiinţate de dictatura comunistă, a întreprins demersurile pentru canonizarea unor sfinţi români, a reorganizat Biserica Română de peste hotare prin organizarea unor noi episcopii şi alegerea unui număr corespunzător de ierarhi dintre tinerii teologi cu studii în ţară şi în străinătate şi dintre cei care s-au distins prin cunoaşterea vieţii bisericeşti şi monahale.

Patriarhul Teoctist a murit luni, la 30 iulie 2007, la ora 17.00, în urma unui stop cardiac, suferit ca urmare a complicaţiilor apărute după operaţia de prostată la care a fost supus în cursul aceleiaşi zile. [1]

Lucrări şi distincţii

A reorganizat şi promovat activitatea editorială bisericească. A publicat multe articole, predici, cuvântări şi studii care sunt cunoscute atât în ţară, cât şi în străinătate. Au fost retipărite, cu text diortosit, şi prefaţate de către Prea Fericirea Sa toate cărţile de slujbă, precum şi majoritatea manualelor de studiu pentru învăţământul teologic seminarial şi universitar. A publicat monografiile: "Mitropolitul Iacob Putneanul" (Mănăstirea Neamţ, 1978), "Sfântul Vasile cel Mare în evlavia credincioşilor ortodocşi români" şi "Mitropolitul Dosoftei, ctitor al limbajului liturgic românesc" (Iaşi, 1980).

A editat în transliterare: "Dumnezeiască Liturghie" a Mitropolitului Dosoftei (1679), Iaşi, 1980. A tipărit ediţia jubiliară din 1988 a "Bibliei de la Bucureşti" (1688), şi s-a îngrijit de tipărirea Bibliei, ediţie jubiliară a Sfântului Sinod (2002), redactată şi adnotată de I.P.S. Bartolomeu Anania. A scris prefaţa multor cărţi şi monografii ale unor mănăstiri şi biserici din cadrul Patriarhiei Române.

Între anii a publicat peste 17 de volume de predici, cuvântări şi meditaţii, cu titlul general "Pe treptele slujirii creştine" şi un volum cu titlul "Slujind Altarul străbun", care cuprind peste 7000 de pagini, cu aproximativ 1500 titluri. A iniţiat o bogată şi fructuoasă activitate culturală şi ştiinţifică, promovând permanent acţiuni care au contribuit la creşterea prestigiului Bisericii. În timpul acestei perioade, schimbul de reviste şi cărţi de specialitate cu cele similare din străinătate a sporit, organizându-se, totodată, Simpozioane şi Colocvii cu teme de actualitate şi de interes pentru viaţa Bisericii.

Patriarhul Teoctist a primit numeroase distincţii şi premii de-a lungul îndelungatei sale activităţi de ierarh. Dintre acestea amintim: Premiul Timotei Cipariu al Academiei Române pentru strădania de reeditare a Bibliei de la Bucureşti-1688 (11 iulie 1991); Membru de onoare al Academiei Române (decembrie 1999); titlurile de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Oradea (1995), al Universităţii din Bucureşti (1995), al Universităţii Dunărea de Jos din Galaţi (2000), al Universităţii Catolice din Lublin-Polonia (2000), al Universităţii din Petroşani (2001), al Universităţii creştine "Dimitrie Cantemir" din Bucureşti (2003), al Universităţii "Ovidius" din Constanţa (2004), al Universităţii "Al.I.Cuza" din Iaşi (2005). A primit diferite distincţii bisericeşti acordate de Patriarhiile Antiohiei, Ierusalimului şi Moscovei şi de Bisericile Ortodoxe ale Greciei, Cehiei şi Slovaciei şi Finlandei.

La 21 mai 1999 i s-a conferit din partea Statului Român Ordinul "Steaua României" în grad de Mare Cruce. PF Teoctist este Cetăţean de Onoare al municipiilor Galaţi şi Brăila (2000), Petroşani (2001), Hunedoara (2002) şi Baia Mare (2003),precum si al comunei Vorona(2005). La 17 septembrie 2003 i s-a conferit Diploma de Excelenţă a Fundaţiei Dr. Wilhelm Fielderman pentru "contribuţia de excepţie la dezvoltarea relaţiilor de respect reciproc între români şi evrei".

Deces

Patriarhul Teoctist a murit în data de 30 iulie 2007, după ce a fost operat de adenom de prostată, la Institututul Clinic Fundeni. Intervenţia chirurgicală nu a fost una de urgenţă, ci una programată. Pe parcursul zilei, veştile venite dinspre spital erau îmbucurătoare. Potrivit medicilor, decesul a survenit în urma unor complicaţii cardiace, la ora 17.00, pe fondul unor suferinţe mai vechi de acest gen. Trupul neînsufleţit al Patriarhului Teoctist a fost depus in Catedrala Patriarhală. [2]

Note

  1. Antena 3 - Patriarhul Teoctist a încetat din viaţă
  2. Ziarul Financiar

Surse


Casetă de succesiune:
Teoctist (Arăpașu) al României
Precedat de:
Iustin Moisescu
Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române
1986-2007
Urmat de:
Daniel (Ciobotea) al României


Întâistătători ai Bisericii Ortodoxe Române
Mitropoliţi-Primat Nifon Rusailă | Calinic Miclescu | Iosif Gheorghian (prima dată) | Ghenadie Petrescu | Iosif Gheorghian (din nou) | Atanasie Mironescu | Conon Arămescu-Donici | Miron Cristea
Patriarhi Miron Cristea | Nicodim Munteanu | Iustinian Marina | Iustin Moisescu | Teoctist (Arăpaşu) al României | Daniel (Ciobotea) al României
Unelte personale
Spații de nume
Variante
Acțiuni
Navigare
Donate

Please consider supporting OrthodoxWiki. FAQs

Trusa de unelte
În alte limbi