Petru (Polianski) al Krutițelor

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare

Sfântul Sfințit Mucenic, Petru al Krutițelor (Священномученик Петр Крутицкий), născut Piotr Fiodorovici Polianski, Пётр Фёдорович Полянский; 28 iunie 1862 – 27 septembrie 1937) a fost un episcop mucenic ortodox rus. A fost locum tenens al Patriarhiei Moscovei de pe 12 aprilie până pe 9 decembrie 1925; din punct de vedere procedural, a rămas locțiitor al tronului patriarhal moscovit și după ce a fost închis, până la moartea sa în anul 1937.

Cuprins

Tinerețea

Petru s-a născut în satul Storojevoie din districtul Korotoiaksk, regiunea Voronej, în familia preotului paroh. În 1885, și-a încheiat studiile la Seminarul Teologic din Voronej, iar în 1892 a absolvit Academia Teologică din Moscova. A fost angajat la Academie ca „Inspector” (prodecan responsabil cu studenții), iar în 1897 și-a susținut teza de Master. După absolvire, Polianski nu a cerut să fie hirotonit, ci a continuat să slujească, ca laic, în diferite posturi din administrația bisericească.

Între anii 1906 și 1918, Polianski a lucrat pentru Comitetul pentru educație al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse. În 1915 a primit funcția de secretar al acesteia, cu rangul de Consilier civil deplin (deistvitelnîi statskii sovietnik, clasa a IV-a în nomenclatorul funcțiilor publice din Rusia; rang echivalent cu cel de general-maior în armata imperială rusă), devenind inspector pentru toate instituțiile de educație teologică din Imperiul rus. În virtutea funcției sale, a călătorit intens, iar în această perioadă a intrat în relații apropiate cu viitorii patriarhi ai Moscovei, Tihon Beliavin și Serghie (Stragorodski).

După Revoluția Bolșevică

Când Comitetul pentru educație a fost desființat, în 1918, imediat după Revoluția bolșevică, Polianski a fost parte a personalului implicat în Sinodul bisericesc al tuturor Rusiilor din 1917-1918 de la Moscova, care a dus la reinstaurarea instituției patriarhale. În 1920, când valul de politici antireligioase ale guvernului sovietic s-a intensificat, Patriarhul Tihon l-a rugat să accepte o nouă slujire în Biserică: să primească tunderea în monahism și hirotonia întru episcop, pentru a-l ajuta pe patriarh în administrarea Bisericii. Se povestește că, atunci când patriarhul i-a cerut aceasta, el ar fi spus: „Dacă refuz, înseamnă să trădez Biserica; dar știu că dacă primesc această propunere, îmi semnez astfel condamnarea la moarte”ref>http://kuz1.pstbi.ccas.ru/bin/code.exe/frames/mcanonf.html?/ans/</ref>

Petru a fost tuns în monahism de Mitropolitul Serghie și a fost rapid hirotonit diacon, preot și în sfârșit episcop de Podolsk de către Patriarhul Tihon, pe 8 octombrie 1920. A fost arestat aproape imediat și a petrecut trei ani (1920-1923) în exil la Veliki Ustiug. La întoarcerea sa din exil, episcopul Petru a devenit unul din membrii importanți ai administrației bisericești și un colaborator apropiat al Patriarhului Tihon. În 1923 a fost ridicat la rangul de arhiepiscop, iar în 1924 a devenit Mitropolit al Krutițelor, un scaun titular din vecinătatea Moscovei.

Pe 25 decembrie 1924, Patriarhul Tihon a făcut un „Testament” în care desemna trei posibili succesori ai săi în scaunul patriarhal. Această soluție nu era prevăzută nici de canoanele bisericești, nici de Statutele Bisericii Ortodoxe Ruse, însă Patriarhul a considerat-o necesară, în condițiile în care o alegere patriarhală de către un sinod bisericesc independent era imposibilă. Tihon a numit trei posibili succesori: Mitropolitul Chiril (Smirnov) de Kazan, Mitropolitul Agatanghel (Preobrajenski) de Iaroslavl și Mitropolitul Petru (Polianski) al Krutițelor. Patriarhul a murit la câteva luni după aceea, iar pe 12 aprilie, în ziua înmormântării patriarhului Tihon, Petru a fost proclamat locum tenens – locțiitor al scaunului patriarhal, întrucât era singurul dintre cei trei care nu se afla atunci în închisoare sau în exil.

Locum tenens

De cum a preluat sarcina de locum tenens, guvernul sovietic și serviciile secrete au exercitat o presiune crescândă asupra Mitropolitului Petru, în încercarea de a-l convinge să ajungă la o soluție de reconciliere cu schisma renovaționistă pro-sovietică cunoscută sub numele de „Biserica Vie” și de a-și afirma fidelitatea necondiționată față de statul sovietic. Mitropolitul a fost de acord cu faptul că cetățenii sovietici ortodocși trebuiau să fie loiali regimului politic instalat, însă considera că reconcilierea cu Biserica Vie nu era cu putință decât prin pocăința și întoarcerea acestora în sânul Bisericii Ortodoxe Ruse. Pe 28 iulie 1925, Petru a trimis turmei sale o „Scrisoare” în care reafirma poziția Bisericii cu privire la schisma renovaționistă. În replică, renovaționiștii l-au acuzat pe Petru de conspirație cu emigrația rusă din Occident, fapt care a contribuit la o nouă arestare a acestuia.

Prevăzând faptul că avea să fie închis curând, Petru, urmând exemplul lui Tihon, a desemnat trei candidați capabili să preia însărcinările aferente locotenenței patriarhale în cazul arestării lui Petru. Mitropolitul Petru a fost într-adevăr arestat pe 10 decembrie 1925, iar îndatoririle sale au fost preluate de Mitropolitul Serghie (Stragorodski), care a devenit ajutor de locum tenens patriarhal, Petru rămânând nominal la cârma Bisericii Ruse. Petru avea să își petreacă însă restul vieții în exil și în închisori, mereu mai slăbit de condițiile dure de detenție și hărțuit de autoritățile sovietice.

Închisoarea și moartea

În noiembrie 1926, Mitropolitul Petru a fost condamnat la trei ani de exil în regiunea Ural, perioadă prelungită cu încă doi ani în mai 1928. Exilul nu a însemnat însă sfârșitul implicării sale în viața bisericească. În decembrie 1929, îi trimitea Mitropolitului Serghie o scrisoare prin care îl mustra că și-ar fi depășit atribuțiile de reprezentant (ajutor) al său și îi amintea că el, Petru, era de fapt capul Bisericii.

În 1930, Petru a fost din nou arestat. Când a refuzat să se retragă din funcție și să devină agent al poliției secrete, a fost condamnat la cinci ani muncă silnică. Din pricina condițiilor grele de viață din închisoare, mitropolitul s-a îmbolnăvit, fiind parțial paralizat. Anii 1931-1937 i-a petrecut, în regim de închisoare cu izolare, la închisoarea Verhneuralsk. În iulie 1936, sentința i-a fost prelungită cu încă trei ani. Mitropolitul Serghie a primit un raport fals prin care i se anunța moartea mitropolitului Petru în același an, iar drept urmare acesta a preluat integral conducerea Bisericii Ortodoxe Ruse.

Pe 2 octombrie 1937, troica NKVD din regiunea (oblast) Celiabinsk l-a condamnat pe Mitropolitul Petru la moarte. A fost executat prin împușcare la orele 4 PM pe 27 septembrie 1937 și a fost înmormântat în orașul Magnitogorsk din regiunea Celiabinsk.

Mitropolitul Petru al Krutițelor a fost canonizat ca sfințit mucenic și mărturisitor de Sinodul episcopilor Bisericii Ortodoxe Ruse pe 23 februarie 1997. Prăznuirea sa se face pe 27 septembrie, în ziua morții sale, precum și pe 5 octombrie, de Soborul Sfinților Ierarhi ai Moscovei, sărbătoare instituită în 2005.

Note

Casetă de succesiune:
Petru (Polianski) al Krutițelor
Precedat de:
-
Episcop de Podolsk
1920—1924
Urmat de:
Serafim (Silicev)
Precedat de:
Nicandru (Fenomenov)
Mitropolit al Krutițelor
1924—1937
Urmat de:
Nicolae (Iarușievici)
Precedat de:
Ştefan (Iavorski) al Riazanului
Locțiitor al Patriarhului
1925—1937
Urmat de:
Serghie (Stragorodski) al Moscovei



Sursa

Legături externe

Unelte personale
Spații de nume
Variante
Acțiuni
Navigare
Donate

Please consider supporting OrthodoxWiki. FAQs

Trusa de unelte
În alte limbi