Marc Nemțeanul
Marc Alric născut la 11 mai 1958, la Paris, într-o familie franceză catolică.
A absolvit Facultatea de Arhitectură din Paris (1981) și Institutul de Urbanism din Paris - Universitatea Paris VIII (1980).
S-a convertit la Ortodoxie în anii 1980. A intrat în Mănăstirea Sihăstria din Moldova, unde a fost tuns în monahism la 6 septembrie 1992.
A fost hirotonit diacon (9 septembrie 1992) și preot (20 august 1994) de către Înaltpreasfințitul Mitropolit Daniel al Moldovei și a absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iași în 1995.
În 1996 s-a întors în Franța, în Parohia Sfântul Gherman și Sfântul Clodoald de la Louveciennes, iar din 1997 a petrecut câțiva ani în Mănăstirea Sfântul Siluan Athonitul de la Saint-Mars-en-Locquenay.
În aprilie 2003, i-a fost încredințată spre păstorire Parohia Sfântul Iosif din Bordeaux, făcând parte și din Consiliul Protoieriei Franței.
Recent a tradus din limba română în limba franceză volumul Arhimandritului Ioanichie Bălan, Viața Părintelui Cleopa, Iași 1999 - ediție franceză: Père Ioannichié Balan, Le Père Cléopas, ed. L'Age d'Homme, Paris 2004.
La 27 octombrie 2004, Înaltpreasfințitul Mitropolit Iosif l-a propus, iar la 3 martie 2005 Sfântul Sinod l-a ales Episcop vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române din Europa Occidentală. Hirotonia a avut loc la 7 mai 2005, în sâmbăta luminată, în Biserica „Sfinții Arhangheli” din Paris.
Ca episcop, este membru al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române și membru al Adunării Episcopilor Ortodocși din Franța.
Categorii > Istoria Bisericii
Categorii > Istoria Bisericii
Categorii > Locuri > Ortodoxia pe țări
Categorii > Locuri > Ortodoxia pe țări
Categorii > Oameni > Cler
Categorii > Oameni > Cler
Categorii > Oameni > Episcopi
Categorii > Oameni > Episcopi
Categorii > Teologie > Eclesiologie > Jurisdicții
Ortodoxia în România > Ortodoxia în România > Biserica Ortodoxă Română
Ortodoxia în România > Ortodoxia în România > Ierarhi români